« Înapoi

               "Pe rol se află soluţionarea recursului formulat de către petentul ERLI ZSOLT CSABA împotriva  încheierii  fără număr din  data  de  14.12.2022  a  Tribunalului  Maramureş   pronunţată   în dosarul penal nr. 10182/182/2022.

               La apelul nominal efectuat  în  cauză  se  prezintă  petentul  Erli  Zsolt  Csaba  prin  videoconferinţă de la locul de deţinere – Penitenciarul Oradea şi asistat de avocat din oficiu, dna. Bogdan Anamaria.

               Procedura de citare este legal îndeplinită.

               S-a făcut referatul cauzei şi s-a constatat că la dosarul cauzei s-a  depus,  în data de 9 ianuarie 2023, de către petentul Erli Zsolt Csaba un înscris conţinând motive de recurs.

               Nefiind cereri de formulat sau excepţii prealabile de invocat, curtea acordă cuvântul participanţilor în dezbaterea recursului formulat în cauză.

               Avocatul din oficiu al petentului Erli Zsolt Csaba solicită admiterea recursului, desfiinţarea încheierii penale pronunţată la data de 14.12.2022 şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu  excepţia  de  neconstituţionalitate  ridicată  în  prezenta  cauză  cu  privire  la  art.  2  alin.  2 şi art. 3 din Legea 240/2019.

               În prezenta cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/92, excepţia a  fost  invocată  în  cadrul  unui litigiu aflat  pe  rolul  instanţei  judecătoreşti,  are  ca  obiect excepţia de  neconstituţionalitate  a  unei  legi  aflate  în  vigoare,  iar  norma  vizată  de  excepţie  are  legătură cu  prezenta cauză, în  legătură  cu  instituirea recursului compensator.  De  asemenea,  dispoziţiile  nu  au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

               Deşi Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu o  excepţie  de  neconstituţionalitate  privind aceleaşi dispoziţii legale de către acelaşi petent într-un dosar cu obiect similar, excepţia nu a fost  încă judecată până la acest moment, astfel încât,  având  în  vedere  perioada  considerabilă  de  timp  care  a  trecut, petentul a fost nevoit să procedeze din nou la sesizarea Curţii Constituţionale.

               Pe de altă  parte,  Tribunalul  Maramureş  ar  fi  trebuit  să  se  limiteze  la  analiza  condiţiilor prevăzute de art.  29 cu privire la  dosarul  cu  care  a  fost  învestit,  dar  analiza  Tribunalului  excede  cadrului procesual prin raportare la obiectul pricinii din celălalt dosar.  Soluţia  dată  de  Tribunal  este  nelegală, întrucât încalcă dispoziţiile art. 29 din Legea 47/1992.

               Pentru aceste motive, dar şi pentru cele prezentate în scris solicită admiterea cererii.

               Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca  nefondat, întrucât achiesează considerentelor instanţei de fond, astfel cum  sunt  expuse  în  încheiere  cu  privire  la neîndeplinirea  cumulativă   a  condiţiilor   de  admisibilitate   a  cererii  de  sesizare   a  Curţii  Constituţionale   cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de petent.

               Petentul Erli Zsolt Csaba, având ultimul cuvânt,  solicită  să  se  constate  îndeplinite  condiţiile  de admisibilitate raportat la prevederile art. 29 din Legea 47/1992 privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

               În completarea memoriului scris, arată că Tribunalul Maramureş a respins cererea de sesizare spunând că există o altă  cerere  de  sesizare  a  Curţii  Constituţionale  admisă  de  către   Tribunalul Maramureş şi care vizează aceleaşi dispoziţii, respectiv art. 2 alin. 2 şi art. 3 din Legea 240/2019.

               Contrar susţinerilor Tribunalului Maramureş solicită să se constate că prezenta excepţie, ca şi considerente şi critici, deşi are în vedere criticile expuse anterior,  priveşte  şi  evoluţia  din  sistemul penitenciar până la data prezentei, dar mai important are în vedere şi considerentele unei excepţii de neconstituţionalitate  ale  Curţii  Constituţionale  de  respingere  a  unei  excepţii  privind  Legea  240/2019. Până la data prezentei Curtea Constituţională  a  respins  o  excepţie  de  neconstituţionalitate  privind dispoziţiile abrogatoare din Legea 240/2019.

               Astfel, opinia Tribunalului Maramureş, respectiv că este vorba despre  exact  aceeaşi  cerere  şi critici de neconstituţionalitate ca şi în anul 2020, nu este susţinută.

               Solicită Curţii  de  Apel  să  constate  admisibilitatea  cererii,  admiterea  recursului  şi  sesizarea Curţii Constituţionalitate.

C U R T E A:

               Prin decizia penală nr. 391 din 14 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. 10182/182/2022 a Tribunalului Maramureş, s-a respins ca nefondată contestaţia formulată  de condamnatul ERLI ZSOLT CSABA, (fiul lui Z şi I-M,  în  prezent deţinut  în  Penitenciarul  Oradea)  împotriva  sentinţei  penale  nr.  3351 din 27.10.2022 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 10182/182/2022.

               În temeiul art. 275 alin.2 Cod  procedură  penală,  a  fost  obligat  contestatorul  -  condamnat  la plata către stat a sumei de 300 lei - cheltuieli judiciare.

               S-a dispus plata din  fondurile  Ministerului Justiţiei a onorariului apărătorului desemnat  din oficiu, doamna avocat Giurgiu Liana, în sumă de 340 lei.

               Pentru a se decide astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 3351 din 27.10.2022, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în   dosarul   nr.  10182/182/2022,  s-a  respins  contestaţia  la executare formulată de către condamnatul petent Erli Zsolt Csaba ca neîntemeiată.

               În considerentele sentinţei, s-a reţinut că,  prin  cererea  înregistrată  pe  rolul  Judecătoriei  Baia Mare în data de 13.09.2022, sub nr. de dosar 10182/182/2022, petentul Erli Zsolt Csaba A formulat contestaţie la executare.

               În motivarea cererii, petentul a solicitat, în esenţă, micşorarea pedepsei prin considerarea ca executate efectiv a câte şase zile pentru fiecare perioadă  de 30 de zile executate în  condiţii necorespunzătoare, conform dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013. A precizat că, începând cu 19 decembrie 2019 şi până în prezent, a fost cazat în condiţii necorespunzătoare, care nu sunt compatibile cu cerinţele art. 3 din Convenţie, articol care nu permite  derogări şi cu privire  la  care  nu se poate invoca principiul proporţionalităţii. Totodată, potrivit petentului, zilele prevăzute  ca  măsură compensatorie în dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013, care se consideră executate în cazul cazării persoanei  condamnate în  condiţii necorespunzătoare intră în  sfera noţiunii de „cauză de micşorare a pedepsei” în sensul art. 598 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală.

               A mai învederat că art. 551 din  Legea  nr.  254/2013  are  natura  unei  norme  substanţiale,  iar  zilele considerate ca executate în baza  normei  produc  efecte  în  legătură  cu  toate  instituţiile  de  drept penal.

               Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că, prin Sentinţa  penală nr. 4147/30.12.2020 a Judecătoriei  Baia  Mare,  definitivă  prin  Decizia  penală  nr.  830/A/11.06.2021  a  Curţii de Apel Cluj, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 30 de ani închisoare.

               În baza acestei hotărâri, Judecătoria Baia Mare a emis mandatul de executare a  pedepsei închisorii nr. 5207/11 iunie 2021.

               Contestaţia la executare reprezintă procedeul jurisdicţional prevăzut de lege pentru rezolvarea incidentelor ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale.

               Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. 1 Cod de procedură penală, contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este  îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se  execută  sau  vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

               Conform art. 551 alin. 1 din Legea nr. 254/2013, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 169/2017, la calcularea  pedepsei  executate  efectiv  se  are  în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă  de  30  de  zile  executate  în  condiţii  necorespunzătoare,  chiar  dacă  acestea  nu sunt consecutive, se  consideră  executate,  suplimentar,  6  zile  din  pedeapsa  aplicată.  Totodată,  potrivit alin. 8 al aceluiaşi articol, perioada pentru care se acordă zile considerate ca  executate  în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012 .

               Totuşi, se evidenţiază că, prin art. II pct. 2 din Legea 240/2019, privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor  şi  a  măsurilor privative  de  libertate  dispuse  de  organele  judiciare  în  cursul  procesului  penal,  precum  şi pentru  modificarea  Legii  nr.  254/2013  privind  executarea  pedepselor   şi  a  măsurilor  privative  de libertate dispuse  de  organele  judiciare  în  cursul  procesului  penal,  publicată  în  Monitorul  Oficial,  Partea  I nr. 1028 din 20 decembrie 2019, s-a dispus abrogarea art. 551 alin. 1 din Legea nr. 254/2013.

               Totodată, potrivit art. III din acelaşi act normativ, prevederile 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor  și  a  măsurilor  privative  de  libertate  dispuse  de  organele  judiciare  în  cursul procesului penal, cu modificările și  completările  ulterioare,  se  aplică  persoanelor  aflate  în executarea  pedepselor   privative  de  libertate,  a  măsurilor  preventive  privative   de   libertate,   minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în  penitenciare,  respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal  al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută,  la  data  intrării  în   vigoare  a prezentei legi, măsuri  educative  în  centre  de  detenție,  în  aplicarea  art.  21  din  Legea  nr.  187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi.

               Astfel, în legea de abrogare, se stabileşte expres perioada de timp pentru care se aplică textul abrogat, aşadar, instanţa a reţinut că pentru perioada  ulterioară datei de  23.12.2019  petentul  nu  va beneficia de prevederile Legii  nr.  169/2017,  în   sensul  acordării  de  zile  compensatorii  urmare  a executării pedepsei în condiții necorespunzătoare în intervalul 19.12.2019 – prezent.

               Apoi, în aceeaşi ordine  de  idei,  potrivit  deciziei  Curţii  Constituţionale  nr.  242/2021  prin  care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.  551 din  Legea  nr.  254/2013,  în interpretarea dată de ÎCCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie  penală  prin decizia  nr.  7/26.04.2018,  chestiunea   privind   zilele   câştigate   în  baza  recursului  compensatoriu  urmează a fi analizată doar cu ocazia liberării condiţionate.

               Astfel,  din  considerentele  exprimate   de  Curtea  Constituţională   în  decizia   amintită,   a  rezultat, în esenţă, că dispoziţiile referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare se circumscriu primei etape  a  liberării  condiţionate,  acestea  reprezentând,  în  fapt,  o  altă  modalitate  de calcul ce trebuie avută în vedere la verificarea îndeplinirii condiţiei ce priveşte  fracţiile  de  pedeapsă  ce trebuie obligatoriu executate, astfel încât instanţele de judecată nu mai pot face o aplicare retroactivă a recursului compensatoriu pentru a deduce din pedeapsa în  a  cărei  executare  se  află  persoana condamnată zilele considerate executate suplimentar pe temeiul art. 551 din Legea nr. 254/2013.

               În plus, la paragraful nr. 66 s-a statuat faptul că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal  material, ci o normă  care  reglementează  în  materia  executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată, fiind  stabilit  că  din  analiza  ansamblului normativ al Legii nr. 254/2013 rezultă că toate prevederile acesteia reglementează măsuri/proceduri/situaţii ce decurg sau sunt indisolubil legate de starea de privare de libertate a persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau aflate  sub  imperiul  unei  măsuri preventive privative de libertate.

               Având în vedere cele anterior expuse, a rezultat că, de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 242/2021, măsura  compensatorie  luată  prin  adoptarea  Legii  nr.  169/2017  va  avea efect  numai  în contextul instituţiei liberării  condiţionate,  fiind  aplicabilă  persoanelor  aflate  în executarea unor pedepse  privative  de  libertate,  din  perspectiva  modalităţii  de  calcul a  fracţiei  necesar  a fi îndeplinite pentru acordarea acestui beneficiu, în sensul că, la calcularea acestei fracţii, vor fi luate în considerare şi zilele considerate executate suplimentar pe temeiul art. 551 din Legea nr. 254/2013.

               Ca atare, ţinând cont de considerentele expuse, instanța a respins contestația la  executare  formulată de condamnatul petent Erli Zsolt Csaba.

               Împotriva acestei sentinţe, a formulat contestaţie condamnatul Erli Zsolt Csaba, fără a şi-o motiva în scris.

               Examinând contestaţia declarată prin prisma motivelor invocate şi a actelor şi lucrărilor dosarului, completul de judecători din cadrul tribunalului a constatat următoarele:

               Contestatorul-condamnat Erli Zsolt Csaba se află în Penitenciarul Baia Mare în executarea  pedepsei rezultante de 30  ani  închisoare  aplicată  prin  Sentinţa  penală  nr.  4147/30.12.2020  a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 830/A/11.06.2021 a Curţii de Apel Cluj.

               Prin Legea nr. 169/2017 a fost introdus art. 55 ind. 1 în Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în  cursul  procesului  penal, articol care are următorul conţinut: „La calcularea pedepsei executate efectiv, se are în  vedere,  indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată”.

               Conform aceleiaşi legi, perioada  pentru care se acordă zile considerate ca executate în  compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

               Prin Legea nr. 240/2019 (intrată în vigoare în  data de 23.12.2019), au fost abrogate dispoziţiile privind recursul compensatoriu.

               Aşa fiind, pentru perioada  ulterioară  datei  de  23.12.2019,  dispoziţiile art. 55, indice 1 din Legea nr. 254/2013 nu îi pot fi aplicate contestatorului.

               Suplimentar argumentelor instanţei de fond, tribunalul a reţinut că perioadele considerate ca  executate sunt relevante pentru  persoana   condamnată  din  perspectiva  analizării  îndeplinirii  condiţiilor pentru a putea fi liberată condiţionat.

               În acest sens, tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. 97 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor  şi a măsurilor privative de libertate  dispuse  de  organele  judiciare  în  cursul procesului penal, care reglementează procedura de acordare a liberării condiţionate, comisia pentru liberare condiţionată  formulează  propuneri  de  liberare  condiţionată  a  persoanei   condamnate,  ţinând seama de fracţiunea din pedeapsă efectiv executată şi de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată.

               În această categorie, sunt incluse zilele câştigate prin muncă, dar şi zilele calculate ca fiind executate în urma aplicării recursului compensatoriu pentru  perioada  în  care  aceste  dispoziţii  legale  au  fost în vigoare.

               Din dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că, în ceea ce priveşte calcularea  zilelor  câştigate (fie prin muncă,  fie  prin  aplicarea  dispoziţiilor  recursului  compensatoriu),  competenţa aparţine comisiei  pentru  liberare  condiţionată  din  cadrul  penitenciarului,   în   momentul   în   care analizează întrunirea condiţiilor legale în acest sens.

               În speţă, petentul contestator se află în executarea pedepsei cu privire la  care  solicită  calculul  zilelor câştig (se solicită calculul zilelor câştig din 19 decembrie 2019), nepunându-se problema efectuării   calculului   corespunzător   cu   privire la o perioadă  executată anterior, situaţie în  care solicitarea de deducere a zilelor câştig în baza recursului compensatoriu ar fi fost îndreptăţită.

               Conform art.  65, alin.  1  din  Ordinul  Ministrului  Justiţiei  nr.  2724/2018,  comisiei  pentru liberarea   condiţionată   i  se  pun  la   dispoziţie   informaţii  inclusiv   referitoare   la   numărul  de  zile   câştigate  de persoanele private de libertate de către  biroul/serviciul evidenţă şi organizarea muncii din cadrul penitenciarului,   acesta   având   drept  atribuţie   să   urmărească   legalitatea   primirii   persoanelor   private de libertate în  locul de deţinere, calculul pedepselor,  aducerea  la  cunoştinţă  a  actelor  procedurale, prezentarea la organele judiciare, liberarea condiţionată. De asemenea, acelaşi birou ţine evidenţa şi urmăreşte  termenele  în  vederea  acordării  liberării  condiţionate, calculează  şi  acordă  zilele  considerate ca executate pe baza muncii prestate persoanelor private de libertate.

               În raport de toate  argumentele  expuse,  tribunalul  a  apreciat  că  fracţiunea  din  pedeapsă  ce putea fi câştigată ca  urmare  a  aplicării  dispoziţiilor  art.  55  indice  1 din Legea  nr.  254/2013 se putea  lua în considerare doar la calcularea datei  pentru  liberare  condiţionată,  reprezentând  parte  din  durata pedepsei care este considerată ca executată (în mod similar, s-a pronunţat  Înalta  Curte  de  Casaţie  şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia  penală  nr.  397/2018,  în  ipoteza  solicitării  deducerii  zilelor  câştigate prin muncă).

               Faţă de cele de mai sus, tribunalul a constatat că, în mod întemeiat, instanţa de fond a respins contestația la executare, astfel că, prin prezenta,  a  fost  respinsă  si contestaţia  formulată  de  condamnatul Erli Zsolt Csaba împotriva Sentinţei penale nr.  3351  din  27.10.2022,  pronunţată  de  Judecătoria  Baia Mare în dosarul nr. 10182/182/2022.

               Prin încheierea din 14 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr.10182/182/2022 a Tribunalului Maramureş, în baza art. 29 alin.5 din Legea nr.  47/1992  s-a  respins  ca  inadmisibilă sesizarea Curţii  Constituţionale  cu  privire  la  excepţia  de  neconstituţionalitate   a   prevederilor   art.  II alin.2 şi art. III din Legea nr. 240/2019 formulată de contestatorul ERLI ZSOLT CSABA, (fiul lui Z şi I-M, în prezent deţinut în Penitenciarul Oradea).

               Pentru a dispune astfel, instanţa a  reţinut  că  prin  cererea  formulată,  contestatorul-condamnat Erli Zsolt Csaba a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit.  d)  din Constituția României, raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor  art.  II  alin.  (2) și art.  III  din cuprinsul Legii nr.  240/2019,  texte  ce  contravin art.  I alin.  (5)  și art. 22 alin. (2) din Constituția României, precum și art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportat la art. 20 din Constituție.

               În cuprinsul cererii, condamnatul a arătat  că are calitatea de persoană  privată  de  libertate  începând cu data de 11 februarie 2016, în executarea unei pedepse privative de libertate de 30 de ani, pedeapsa fiind una rezultantă, în urma contopirii pedepselor aplicate pentru comiterea  infracțiunilor  de evaziune fiscală și înșelăciune.

               În luna septembrie 2022, a formulat o contestație la executare, în baza prev. art. 598 din alin. (l) lit. d)  C.P.P,  invocând  cauza  de  micșorare  a  pedepsei,   solicitând  Judecătoriei  Baia  Mare considerarea ca executate suplimentar a câte 6 zile pentru fiecare perioadă de  30  de  zile  executate  în condiţii necorespunzătoare începând cu data de 22.XII.2019.

               Instanța a respins  cererea  invocând  următoarele:  „cu  privire  la  disp.art.55  ł  alin(l  )  din  Legea nr. 254/2013, se reține faptul că acestea au fost în vigoare și au produs efecte juridice până la data de 22.XII.2019, începând cu data de 23.XII.2019  articolul  55 1 din Legea  nr.  254/2013 fiind  abrogat prin art. II pct.2 din Legea nr. 240/2019, iar conform art. III  din  același act  normativ,  prev.  art.  55  1  din Legea nr. 254/2013 se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate pentru  perioada cuprinsă între 24.07.2012 și 23.12.2019.”

               Premisa adoptării Legii nr. 169/2017 de modificare a Legii nr. 254/2013  a  constituit-o jurisprudența vastă a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin  care  instanța  europeană  a  constatat încălcări ale  art.  3  din  Constituție,  articolul  care  interzice  categoric  tortura  sau  tratamentele   și pedepsele inumane sau degradante în legătură cu condițiile de detenție  din  România.  La  acestea,  s-a adăugat și pronunțarea de către curtea europeană de contencios a drepturilor omului a  hotărârii-pilot  în Cauza Rezmiveș și alții împotriva României, din data de 25 aprilie 2017.

               Ca modalitate de lucru, prevederile  art.  IV  din  Legea  nr.  169/2017  au  impus  emiterea  de ordine de ministru de justiție  pentru  aprobarea  situației  centralizate  a  clădirilor  care  sunt necorespunzătoare din punctul de vedere al condițiilor de detenție. În acest sens și pe durata aflării în vigoare a Legii nr. 169/2017, au fost emise,  succesiv, următoarele  acte  administrative:  ordinul  2773/C/2017  pentru  aprobarea   Situației   centralizate   a clădirilor care sunt  necorespunzătoare  din  punctul  de  vedere  al  condițiilor  de  detenție  (M.Of.  nr.  822 din 18 octombrie 2017); ordinul 140/2017 privind situația centralizată a clădirilor care  sunt  necorespunzătoare din punctul de vedere al condițiilor de detenție (M. Of. nr. 901 din 16 noiembrie 2017);  ordinul  2002/C/2018  privind modificarea si completarea  anexei la  Ordinul ministrului  justiției nr. 2773/C/2017 pentru aprobarea Situației centralizate a  clădirilor  care  sunt  necorespunzătoare  din  punctul de vedere al condițiilor de detenție (M. Gf. nr, 513 din 21 iunie 2018); ordinul nr. 5407/C/2018 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului justiției nr, 2773/C/2017 pentru aprobarea Situației centralizate  a  clădirilor  care  sunt  necorespunzătoare  din  punctul  de  vedere  al  condițiilor   de  detenție (M. Of. nr. 34 din I I ianuarie 2019); ordinul 2861/C/2019 privind modificarea și completarea anexei la Ordinul  ministrului  justiției  nr.  2773/C/2017  pentru  aprobarea  Situației   centralizate   a  clădirilor   care sunt necorespunzătoare din punctul de vedere al condițiilor  de  detenție  (M.  Of.  nr.  602  din  22  iulie 2019).

               În niciunul dintre aceste ordine de ministru, nu a existat vreo  unitate  penitenciară  care  să  fi îndeplinit, prin toate corpurile de clădire destinate custodierii persoanelor private de libertate, criteriile C.P.T. preluate de Curtea Europeană în jurisprudența sa privind art. 3 din Convenție.

               După pronunțarea hotărârii-pilot, statul român a  adoptat  „Calendarul  de  măsuri  2018-2014 pentru soluționarea supra-aglomerării carcerale și a condițiilor de detenție în executarea hotărârii-pilot Rezmiveș și alții împotriva României, pronunțată de CEDO la 25 aprilie 2017.''

               Cel mai important element al acestui calendar, evident neprevăzut în el, a fost reprezentat de abrogarea Legii nr. 169/2017 prin adoptarea Legii nr. 240/2019. Apoi, calendarul de măsuri s-a transformat într-un plan de acțiune. Este vorba despre „Planul de acțiune pentru 2020-2025 elaborat in vederea executării hotărârii pilot Rezmiveș și alţii împotriva României, precum și a hotărârilor pronunțate în grupul de cauze Brăgădireanu și alții împotriva României."

               Cuvântul cheie ce a caracterizat până la data prezentei acest  plan  de  acţiune  este  inacțiunea. Niciun obiectiv propus pentru anul 2020 nu a fost atins,  iar  a  da  vina  pe  contextul  pandemic  pentru acest eșec, în totalitate reprezintă o gravă neasumare. Se  pare  că  la  fel se vor prezenta  datele și pentru  anul 2021.

               În linii  generale,  starea  sistemului  penitenciar  din  România  este  mai gravă  decât  cea  în care  s- a regăsit anterior adoptării Legii nr. 169/2017. Si asta deoarece contextul generat  de  COVID-19  a exercitat și continuă să exercite o presiune uriașă. În toate rapoartele cu privire la România, C.P.T.  era constant și critica, spre exemplu, camerele mari de detenție.  Afirma  cu  referire  la  aceste  dormitoare  „că sunt prea puține lucruri pozitive de spus și mult prea multe negative.”

               În contextul pandemic,  situația  a  devenit  tragică.  Lipsa  camerelor  de  deținere  pentru  carantine, a curților de plimbare suficiente încât să  asigure  exercitarea acestui  drept  și  pentru  cei  carantinați  și izolați de colectiv au condus și conduc  la  îmbolnăviri  și  încălcări  perpetue  de  drepturi  în  condițiile  în care prev. art. 3 din Convenție nu permit astfel de derogări.

               O astfel de excepție de neconstituționalitate a mai fost  ridicată  și admisă  de  Tribunalul  Cluj  - secția penală în dosarul nr. 3138/235/2020. Pe rolul Curții Constituționale, se regăsește  sub  dosarul nr.  2491 D/2020.

               Obligat, conform prev. art. 29  alin(4)  din  Legea  nr.  47/1992  să  își exprime  opinia  în  legătură cu excepția invocată tribunalul a redat astfel:

               „Față de textele constituționale  invocate  de  către  autorul excepției  și  cărora  nu  li  s-ar conforma textele criticate, apreciem că excepția este neîntemeiată deoarece abrogarea disp. art.55  1 din Legea nr. 254/2013 nu presupune automat anularea  obligației  statului  de  a  asigura  condiții  corespunzătoare de detenție cu atât mai mult cu cât  prin  aceste  dispoziții  legale  nu  se  crea  statului  obligația pozitivă de a lua măsuri în vederea asigurării unor condiții  corespunzătoare  de  detenție,  ci se instituia un mecanism compensatoriu pentru executarea pedepsei  în  condiții  necorespunzătoare.  Fără îndoială norma de abrogare creează un oarecare disconfort persoanelor private de libertate care în perioada în care legea era în vigoare beneficiau de zile considerate executate prin simpla executare a pedepsei însă abrogarea normei nu implică încălcarea unui  drept  fundamental  al  persoanei  condamnate care în  continuare are posibilitatea de  a  obține  despăgubiri  pentru  perioada   executării  pedepsei  in condiții necorespunzătoare și beneficiază de recursul compensatoriu pentru perioada 14.07.2012- 13.12.2019” (încheierea F.N. a Tribunalului Cluj din  I  I  noiembrie  202(),  în   dosarul   nr. 3138/235/2020).

               Se impun trei precizări esențiale.

l. Statul  își  ignoră  obligația  pozitivă  deoarece  este incapabil să asigure condiții corespunzătoare de detenție.

2. Ceea ce tribunalul numește „un oarecare disconfort persoanelor private de libertate", în jurisprudența Curții Europene în materia art. 3 și cu referire la România, se numește cel puțin tratament degradant.

3. Trimiterea  deținutului către instituția de drept comun  a  angajării   răspunderii   civile delictuale, sugerată de Tribunalul Cluj, a fost clar rezolvată  de  Curte  in  cuprinsul  hotărârii-pilot  din 2017: „Curtea constată că, în dreptul român, răspunderea civilă delictuală este  un regim care se bazează așadar pe culpa autorului prejudiciului.

               Or, în materie de rele condiții de detenție, Curtea reamintește că sarcina probei, care revine justițiabililor, nu trebuie să constituie  o  sarcină  excesivă.  În  plus,  Curtea  reamintește  în  acest  sens  că relele condiții de  detenție nu  este  neapărat rezultatul unor deficiențe imputabile administrației penitenciarului ci provin de obicei din factori mai  complecși,  cum  ar  fi  problemele  de  politică  penală. Chiar și în cazul în care este prevăzută  posibilitatea  de  a  obține  despăgubiri,  este  posibil că  o  cale  de atac să nu ofere perspective de  succes,  in  special  atunci  când  acordarea  unei  despăgubiri  este condițională de stabilirea unei  culpe  din  partea  autorităților.”  (Cauza  Rezmiveș  și  alții  împotriva României).

               Situația  din  Penitenciarul  Baia  Mare  nu  face  notă  discordantă  fată  de  restul   sistemului carceral. Gradul de supraaglomerare este de peste 150%, raportat la standardul de 4 mp. Acest element generează, în cascadă o serie întreagă de alte aspecte negative: o slabă asistență  medicală, imposibilitatea   menținerii   stării   de   curățenie   colective,   hrană   slab   diversificată,   imposibilitatea asigurării nevoilor educaționale identificate pentru persoanele condamnate iar lista poate continua.

               Obiectul excepției este reprezentat de art. II pct.2 si art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul  procesului  penal precum și pentru modificarea  Legii  nr.  254/2013  privind executarea pedepselor  și a  măsurilor  privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

               Normele abrogatoare pot constitui obiect al controlului de constituționalitate a posteriori, singurele condiții fiind sub aspectul nivelului, de reglementare al actelor în cauză, „Art. 146 lit. d) din Constituție nu exceptează de  la  controlul  de  constituționalitate  dispozițiile legale de abrogare” (Decizia nr. 62 din 18 ianuarie  2007,  M.  Of.  Partea  I  nr.  104  din  12  februarie 2007).

               Cu privire  la  efectele  deciziilor  de  constatare  a  neconstituționalității  normelor  abrogatoare, Curtea a dezvoltat aceste considerente în Decizia  nr.  206  din 29 aprilie  2013 (M.  Of.  Partea I,  nr.  350 din 13 iunie 2013).

               Cele două texte de lege din cuprinsul Legii nr. 240/2019 sunt contrare prevederilor art. I alin. 5 din Constituție.

               În acest sens, este  relevantă  opinia  Curții  Constituționale  într-o  cauză  recentă:  „79.  Astfel, Curtea a recunoscut că, în domeniul  politicii  penale  legiuitorul  se  bucură  de  o  marjă  de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acestea se află  într-o  poziție  care  îi permite să aprecieze în funcție de o serie de criterii necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea Curtea a  reținut  că,  deși  în principiu,  Parlamentul  se  bucură de  o  competență  exclusivă  în  reglementarea  măsurilor  ce  țin   de politica  penală a  statului  această  competență  nu  este  absolută   în   sensul   excluderii   exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel Curtea a constatat că incriminarea/dezincriminarea  unor  fapte  ori   reconfigurarea   elementelor   constitutive   ale   unei   infracțiuni țin de marja de apreciere a  legiuitorului  marjă  care  nu  este  absolută,  ea  fiind  limitată  de  principiile,  valorile și exigențele constituționale. În acest sens, Curtea  a  statuat  că  legiuitorul  trebuie  să  dozeze  folosirea mijloacelor penale in funcție de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opțiunea legiuitorului  numai  dacă  acesta  contravine  principiilor   și   exigențelor   constituționale.   De   asemenea Curtea a constatat că, potrivit art. I alin (5) din Legea fundamentală respectarea Constituției este obligatorie așadar, Parlamentul nu își  poate  exercita  competența  de  incriminare  și  de  dezincriminare  a unor  fapte  antisociale  decât  cu  respectarea  normelor  și  a  principiilor  consacrate  prin  Constituție [Decizia nr. 682 din 30 septembrie 2020 par. 3 1].” (Decizia nr. 101 din 17 februarie 2021, M. Of. Partea 1, nr. 295 din 24.III.2021).

               Înlăturând beneficiul  recursului  compensatoriu,  Parlamentul  in  calitate  de  titular  exclusiv  al politicii penale a lezat ''principii, valori și exigențe constituționale", regăsite în cuprinsul art.  22 alin(2) din Legea fundamentală.

               In cuprinsul aceleiași decizii, Curtea Constituțională a opinat:

„82. Curtea a subliniat faptul că nu are competența să își asume ea însăși politica penală a statului, drept care legiuitorul are o largă marjă de apreciere  în  acest  domeniu.  Intervenția  Curții  este legitimă numai în măsura în  care  este  afectată  capacitatea  statului  de  a  combate  fenomenul  infracțional sau atunci când, nu sunt respectate drepturile și libertățile fundamentale [Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 publicată in M. Of. , Partea I nr. 97 din 7 februarie 2019 par. 342].'' (Decizia nr. 1 0 1 din 17 februarie 2021, M. Of. nr. 295 din 24 martie 2021).

               În această situație, intervenția Curții nu este doar legitimă, dar și necesară. Pe de o parte, este evidentă incapacitatea statului de a asigura  condiții  de  detenție  umane,  iar  pe  de  altă  parte, dreptul de a nu fi supus la tratamente degradante face parte din categoria drepturilor și a libertăților fundamentale.

               Din această perspectivă, poziția Curții Europene este mai clară și constantă: statele au o largă apreciere în ceea ce privește politica penală însă ea trebuie întotdeauna să respecte Convenția.

               Art. 22 din alin. (2) din Constituție interzice tortura, pedepsele sau tratamentele inumane și degradante.

               Odată  cu  abrogarea  beneficiului  recursului  compensatoriu,  lipsa   vreunei  alte   măsuri  adecvate și efective și, având la bază  lipsa  condițiilor  umane  de  detenție prevederile  din  cuprinsul  Legii  nr. 240/2019 (art. II pct. 2 și art. III) par contrare prev. art. 22 alin. (2) din Legea fundamentală.

               Aplicând art. 20 din Constituție Curtea Constituțională a  României  stabilit  atât  caracterul obligatoriu al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și  a  libertăților  fundamentale,  cât  și interpretarea dată textelor acesteia de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

               Iar în ceea  ce  privește  condițiile de detenție din România, jurisprudenta CtEDO este departe de a fi simbolică, aici incluzând o decizie  semi-pilot  (Cauza  Stanciu  împotriva  României)  și o  hotărâre- pilot (Cauza Rezmiveș și alții împotriva României).

               Interdicția impusă de art. 3  este  absolută;  nicio  derogare  de  la  dispoziţiile  sale  nu  este permisă de Convenție. Caracterul  absolut  al  interdicției  instituită  de  acest  text  nu  e  o  simplă  afirmație  retorică; el  are  importante  consecințe  practice  mai  ales  cu  privire  la   obligațiile   care  revin  statelor  contractante pe temeiul dispozițiilor sale.

               Caracterul absolut al dreptului de a nu  fi  supus  la  tortură  sau  la  pedepse  ori  tratamente  inumane  sau degradante  interzice  statelor  să  invoce  în  această  materie,  principiul   proporționalității. Acest principiu a fost creat de jurisprudența organelor Convenție și aplicat în  privința  drepturilor  și libertăților  apărate  de  Convenție  care  pot  cunoaște  limitări  autorizate  cum  sunt  cele  definite  de  pildă, de CCI de-al doilea paragraf al art.8, 9, IO și 12 din Convenție.

               Acest principiu a permis Curții să examineze, după ce eventual a constatat o ingerință a  unei autorități statale în exercițiul  dreptului apărat  „dacă  acesta  a  fost  necesară  într-o  societate  democratică” și dacă ea a fost proporțională cu scopul legitim urmărit prin producerea ei.

               Dacă un stat contractant ar putea invoca principiul proporționalității în  determinarea  gravității  minime care să conducă la aplicarea disp. art.3. ar  însemna  să  se  admită  că  o  atingere  adusă  acestui  drept intangibil absolut, ar  putea  fi  declarată  ca  fiind  produsă  în  conformitate  cu  prev.  Convenției;  ori, de principiu, nu poate exista un scop legitim cu privire la  o  încălcare  a  dreptului  de  a  nu  fi  supus  la  tortură sau la  tratamente  inumane  ori  degradante;  din  absolută,  garanția  instituită  de  text  ar  deveni relativă tocmai prin invocarea principiului proporționalității.

               Situația sistemului penitenciar românesc este critică. O nouă decizie-pilot privind condițiile de detenție din partea CEDO se prezintă iminentă. De asemenea,  cel  mai  probabil,  ea  va  fi  pronunțată anterior momentului în care Curtea Constituțională se va exprima în privința acestei excepții.

               Condamnatul a apreciat că excepţia  invocată  îndeplinește  cerințele  instituite  de  art.  146  lit.  d) din Constituție și art. 29 din Legea nr. 47/1992 deoarece vizează disp. din legi  ce  au  legătură  cu soluționarea contestației la executare și care nu au fost declarate  anterior  ca  fiind  neconstituționale. Totodată, excepția este ridicată în  cursul  unui  proces  judiciar,  de  una  dintre  părțile  procesului,  în  fața unei instanțe judecătorești. Este de asemenea, motivată.

               În lumina celor expuse, a  apreciat  că  prevederile  Legii  nr.  240/2019  trebuie  înlăturate  din dreptul  pozitiv,  cu  scopul  reinstituirii   beneficiului   recursului   compensatoriu   prin   admiterea   excepției de neconstituționalitate invocată și argumentată prin această

               Analizând admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale, prin prisma prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, completul de judecători  de  cameră  preliminară  din  cadrul  tribunalului  a  reţinut următoarele:

               Art. 29 din Legea nr. 47/1992, statuează că: „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă  în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la  cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în  faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată  din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”

               Aşadar, obiectul excepţiei de  neconstituţionalitate  trebuie  să  îndeplinească,  cumulativ,  următoarele cerinţe imperative, stabilite prin legea organică a Curţii Constituţionale:

• să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă;
• legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să fie în vigoare;
• legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă  legătură  cu  soluţionarea  cauzei  în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia (în sensul că declararea ca  neconstituţionale  a prevederilor ar determina o soluţionare diferită a cauzei);
• legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să nu fi fost constatată  ca  fiind  neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

               Prin Decizia nr. 766/2011 a Curţii Constituţionale, s-a statuat că „sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind  organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”.

               În mod constant, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 29 alin. 5  din  Legea  nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată  cu  excepţia  de neconstituţionalitate este obligată să le aplice, în  vederea  selectării  doar  a  acelor  excepţii  care,  potrivit legii, pot  face  obiectul  controlului  de  constituţionalitate  exercitat de  Curtea  Constituţională,  unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Această  procedură  nu  face  însă   posibilă  respingerea  sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească,  ci doar pronunţarea, în situaţii date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale. Instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de  neconstituţionalitate  ridicate  de  părţi,  având  obligaţia  de  a  le  respinge  ca  inadmisibile  pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii.

               Tribunalul a reţinut că, în ceea ce priveşte condiţia care impune ca normele  criticate  să  aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, întrucât sintagma „care are legătură cu soluţionarea cauzei” nu a fost definită de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, revine instanţelor de judecată de a aprecia, exercitându-şi  rolul  de  filtru,  înainte  de  sesizarea  Curţii  Constituţionale,   dacă   norma   legală   criticată este relevantă sau nu în cauză.

               Înalta Curte  a statuat  că această  condiţie  nu trebuie  analizată  in  abstracto şi dedusă  din orice  fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză  riguroasă, în care să fie luat  în  calcul  interesul  procesual  al  rezolvării  excepţiei  de  neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret  în care se află litigiul (Decizia nr. 3120 din 8 martie 2013 pronunţată în  recurs  de  Secţia  de  contencios  administrativ  şi  fiscal  a  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate).

               Tribunalul a mai  reţinut  că  „legătura  cu  soluţionarea  cauzei”   priveşte   incidenţa   dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a  fi  constatată  în  privinţa  soluţiei  ce  se  va  pronunţa  în  procesul  pendinte,  adică  a  obiectului  procesului  aflat  pe  rolul  instanţei  judecătoreşti.   Altfel   spus, decizia Curţii Constituţionale în  soluţionarea  excepţiei  trebuie  să  fie  de  natură  să  producă  un  efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce  presupune,  pe  de  o  parte,  existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a  se  da  în cauză,  iar  pe  de altă  parte,  rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii în proces, aceasta  trebuind  să  aibă  efecte  asupra conţinutului hotărârii judecătorului.

               Tribunalul a  constatat  că  persoana  condamnată  Erli  Zsolt  Csaba  a  mai  formulat  o  contestaţie la executare, având acelaşi obiect şi anume aplicarea dispoziţiilor art. 55, indice 1 din Legea  nr. 254/2013 pentru perioada decembrie 2019 la zi, dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Gherla sub nr. 3138/235/2020, soluţionat  prin Sentinţa  penală nr.  1069/25.09.2020  a  Judecătoriei  Gherla,  definitivă prin Decizia penală nr. 447/11.11.2020 a Tribunalului Cluj.

               Prin încheierea penală din data de 11 noiembrie 2020 a  Tribunalului  Cluj,  s-a admis  sesizarea Curţii  Constituţionale  a  României  cu  soluţionarea   excepţiei  de  neconstituţionalitate   a  dispoziţiilor   art.  II alin. 2 şi art. III din Legea nr. 240/2019.

               Aşa  cum  rezultă  din   interogarea   site-ului  Curţii  Constituţionale,   sesizarea   anterior  menţionată a fost înregistrată sub nr. 2491D/2020, aflându-se  în  faza  de  raport  şi  neavând  încă  stabilit  termen  pentru soluţionare.

               În aceste condiţii, tribunalul a constatat că o nouă sesizare  a  Curţii  Constituţionale  cu aceleaşi critici de neconstituţionalitate vizând aceleaşi dispoziţii legale nu este justificată; în  ipoteza  în  care  s-ar declara neconstituţionale dispoziţiile invocate,  prezentul  demers  judiciar  nu  ar  fi  primi  o  soluţio nare diferită, întrucât problema de fond a fost invocată  iniţial  în  dosarul  înregistrat  pe  rolul  Judecătoriei  Gherla şi a vizat  aceeaşi perioadă  decembrie  2019  la  zi  în  care  să fie  aplicate  dispoziţiile  art.  55, indice 1 din Legea nr. 254/2013.

               Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul Erli Zsolt Csaba.

               Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată caracterul nefondat al căii de atac promovate de recurentul ERLI ZSOLT CSABA împotriva Încheierii penale FN din data de 14.12.2022, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. 10182/182/2022, urmând a fi respins recursul declarat, pentru următoarele considerente:

               În cauza ce face obiectul dosarului nr. 10182/182/2022 al Judecătoriei Baia Mare, persoana condamnată Erli Zsolt Csaba a învestit instanţa de executare cu o contestaţie la executare întemeiată pe prevederile art. 598  alin.  1  lit.  d)  din  Codul de  procedură  penală,  solicitându-se,  în esenţă,  instanţei  să se dispună deducerea din durata totală a pedepsei de 30 ani închisoare, a  perioadei  considerate  ca executate în condiţii de detenţie necorespunzătoare pe temeiul art. 55 ind. 1 din Legea nr.  254/2013, respectiv să se constate că pentru fiecare 30 zile executate în condiţii necorespunzătoare, se consideră executate câte 6 zile.  Conform  susţinerilor  contestatorului,  acesta  ar  fi  fost  deţinut  în   condiţii incompatibile  cu  prevederile  art.  3  din  Convenţia  europeană  privind   drepturile   şi   libertăţile fundamentale ale omului începând cu data de 19 decembrie 2019 şi până în prezent.

               Prin Sentinţa penală nr. 3351/27.10.2022, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în cauză,  s-a dispus respingerea ca nefondată a contestaţiei la executare  promovate  de  contestatorul  condamnat  Erli Zsolt Csaba.

               Împotriva acestei hotărâri a promovat contestaţie persoana  condamnată Erli  Zsolt  Csaba, reiterând apărările invocate în faţa primei instanţe.

               Deopotrivă, acelaşi contestator a ridicat în  faţa instanţei de control judiciar  –  Tribunalul  Maramureş, învestită  cu  soluţionarea  contestaţiei  declarate,  excepţia de  neconstituţionalitate  a prevederilor art. II pct.2 si art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea  și  completarea  Legii  nr.  254/2013,  privind  executarea  pedepselor  și  a  măsurilor  privative de libertate dispuse de organele  judiciare  în  cursul  procesului  penal  precum  și pentru  modificarea  Legii nr. 254/2013, privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de  libertate  dispuse  de  organele judiciare în cursul procesului penal.

               La acelaşi termen de judecată la care Tribunalul Maramureş a soluţionat pe fond contestaţia persoanei condamnate Erli Zsolt Csaba, în sensul respingerii acesteia ca nefondată, s-a  respins  ca inadmisibilă  cererea  aceluiaşi  contestator  de  sesizare   a  Curţii  Constituţionale   a  României  cu  excepţia de neconstituţionalitate amintită.

               Curtea, în raport de prevederile  art.  29  din  Legea  nr.  47/1992, republicată, privind organizarea şi  funcţionarea  Curţii  Constituţionale  a  României,  efectuând   un   examen   propriu   asupra   cerinţelor legale pentru a se dispune sesizarea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate amintite, reţine că, în mod corect, s-a stabilit  de  Tribunalul  Maramureş  că  sunt îndeplinite parţial cerinţele textului art.  29  din  Legea  nr.  47/1992,  relative  la  ridicarea  unei  excepţii  în faţa  unei  instanţe  judecătoreşti  într-un  litigiu  pendinte,  iar  textul  criticat,  privitor   la   abrogarea prevederilor art. 55 ind. 1 din Legea nr. 254/2013, nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale a României.

               În dezacord cu cele statuate  de  Tribunalul  Maramureş  prin  încheierea  recurată,  Curtea  reţine că textul criticat pentru neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 10182/182/2022, având ca obiect contestaţie la executare.

               Astfel, prin textul criticat de neconstituţionalitate s-au  abrogat  prevederile  art.   55  ind.  1  din Legea nr. 254/2013, privind recursul compensatoriu.

               Cu privire la dispoziţiile art.55  ind.  1  alin.  l din Legea  nr.  254/2013, se reține  faptul că acestea  au fost în vigoare și au produs efecte juridice până la data de 22.12.2019, începând  cu  data  de  23.12.2019 articolul 55 ind. 1 din Legea nr. 254/2013 fiind abrogat prin art. II pct.2 din  Legea  nr. 240/2019, iar conform art. III din același act normativ, prev. art. 55 ind.  1  din  Legea  nr.  254/2013 se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate pentru perioada cuprinsă între 24.07.2012 și 23.12.2019.

               Independent de soluţia ce ar  putea  fi  pronunţată  de  Curtea  Constituţională  a  României  cu  privire la norma abrogatoare a prevederilor art. 55 ind.  1 din Legea  nr.  254/2013 şi de efectele pe care le-ar putea produce cu privire la acest text legal, se reţine că, în procedura contestaţiei la executare,  pe temeiul invocat de contestator, art. 598 alin. 1 lit. d) C.proc.pen., este exclusă aplicarea directă  a prevederilor art. 55 ind. 1 din Legea nr. 254/2013, privind recursul compensatoriu, cu consecinţa reducerii duratei pedepsei de 30 ani închisoare, în executarea căreia se află contestatorul.

               Că este aşa rezultă şi din cuprinsul deciziei Curţii Constituţionale nr.  242/2021,  prin  care  s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a  dispoziţiilor  art.  551  din  Legea  nr.  254/2013,  în  interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -  Completul  pentru  dezlegarea  unor  chestiuni  de  drept  în materie penală prin decizia nr. 7/26.04.2018, chestiunea privind zilele câştigate în baza recursului compensatoriu urmează a fi analizată doar cu ocazia liberării condiţionate.

               Astfel, din considerentele exprimate de Curtea Constituţională în decizia amintită, rezultă  cu necesitate, cu efect erga omnes de la data publicării acesteia, că textul art. 55 ind.  1  din  Legea  nr. 254/2013 nu poate fi aplicat  în  cadrul  contestaţiei  la  executare  şi,  în  consecinţă,  nu  poate  constitui temei pentru diminuarea pedepsei închisorii executabile.

               În consecinţă, raportat la argumentele expuse, textul criticat pentru neconstituţionalitate nu  are legătură cu cauza, în sensul cerut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată de contestatorul Erli Zsolt  Csaba  este inadmisibilă, fiind corect soluţionată de Tribunalul Maramureş prin încheierea recurată.

               În lumina considerentelor care preced şi în baza art. 29 alin. 5 din Legea 47/1992, privind organizarea  şi  funcţionarea  Curţii  Constituţionale  a  României,  republicată,  Curtea  va  respinge   ca nefondat recursul declarat  de  recurentul  Erli  Zsolt  Csaba,  împotriva  Încheierii  penale  FN  a Tribunalului Maramureş, pronunţată la data de 14 decembrie 2022 în dosar nr. 10182/182/2022.

               În temeiul art. 272 Cod procedură penală, va încuviinţa onorariul  în  sumă  de  340  lei,  cuvenit d-nei av. Bogdan Anamaria, în calitate de apărător desemnat  din  oficiu  în cauză  pentru  recurentul Erli  Zsolt Csaba, suma urmând a se avansa din FMJ la dispoziţia Baroului de Avocaţi Cluj.

               În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I  D E:

                În baza art.  29 alin. 5 din Legea 47/1992, privind  organizarea  şi  funcţionarea  Curţii  Constituţionale a României, republicată, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Erli Zsolt Csaba, împotriva Încheierii penale FN a Tribunalului  Maramureş,  pronunţată  la  data  de  14  decembrie 2022 în dosar nr. 10182/182/2022.

               În temeiul art. 272 Cod procedură penală, încuviinţează onorariul  în  sumă  de  340  lei, cuvenit d-nei av. Bogdan Anamaria, în calitate de apărător desemnat  din  oficiu  în cauză  pentru  recurentul Erli  Zsolt Csaba, suma urmând a se avansa din FMJ la dispoziţia Baroului de Avocaţi Cluj.

               În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă recurentul la plata sumei de 300 lei  cu  titlu  de  cheltuieli judiciare în favoarea statului.

               Definitivă.

               Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 10.01.2023." ^[1]

[1] Decizia penală nr. 1/R/2023 prenunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 10182/182/2022, nepublicată.

« Înapoi