« Înapoi

               "Pe rol soluţionarea recursului declarat de pârâtul ADMINISTRAŢIA PENITENCIARULUI ORADEA împotriva sentinţei civile nr. 1649 din 02.12.2021 pronunţată în dosarul nr. 3915/117/2019* al Tribunalului Maramureş, în contradictoriu cu reclamantul ERLI ZSOLT- CSABA, având ca obiect - comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001).

Judecarea cauzei se face potrivit dispoziţiilor art. 15 din decizia preşedintelui Curţii de Apel Cluj nr. 89/2020, respectiv în sistem de videoconferinţă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru. Se constată că intimatul nu a depus întâmpinare.

Prin Serviciul Registratură, la data de 17.03.2022 intimatul-reclamant a depus concluzii scrise şi o cerere de participare la dezbateri.

Cu privire la cererea de participare la dezbateri Curtea constată prezenţa intimatului, asigurată prin videconferinţă, astfel că nu se va mai pune în discuţie această cerere.

Fiind pus în discuție aspectul de competență intimatul apreciază că prezenta instanţă este competentă teritorial şi material să soluţioneze recursul.

Curtea procedează la verificarea competenței și constată competența sa generală, materială și teritorială în soluționarea recursului dedus judecăţii în raport de dispozițiile art. 131 C.pr. civ. raportat la art. 96 pct. 3 C.pr. civ. şi art. 10 din Legea nr. 554/2004.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă intimatul-reclamant personal, prezenţa acestuia fiind asigurată de Penitenciarul Iaşi.

Intimatul arată că nu are excepţii de invocat sau cereri în probaţiune de formulat.

Nefiind invocate excepții sau formulate alte cereri în cauză Curtea declară închisă cercetarea judecătorească, declară deschise dezbaterile şi acordă cuvântul în susţinerea poziţiei procesuale.

Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului. Referitor la cele două excepţii invocate de Administraţia Penitenciarului Oradea, respectiv în ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Maramureş susţine că raportat la prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001 legiuitorul a stabilit competenţa alternativă între sediul pârâtului sau domiciliul reclamantului. Mai mult în această cauză a existat un conflict negativ de competenţă, care a fost soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi aceasta a stabilit faptul că adresa de domiciliu nu se confundă cu adresa de penitenciar.

În ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Maramureş invocată de Administraţia Penitenciarului Oradea solicită a se constata netemeinicia acestei excepţii raportat la prevederile Legii nr. 544/2001, lege specializată care tratează materia comunicării informaţiilor de interes public. Este real că Legea nr. 254/2013 lege organică ce tratează executarea pedepselor recunoaşte un drept al persoanelor private de liberate în ceea ce priveşte informaţiile de interes public, regăsindu-se în art. 59 alin. 2 din Legea nr. 254/2013, însă sintagma „se realizează în condiţiile legii” face trimitere la Legea nr. 544/2001. Pentru aceste considerente excepţia este neîntemeiată.

Pe fond intimatul susţine că recursul şi respectiv considerentele prezentate de Administraţia Penitenciarului Oradea sunt simple apărări, nu au legătură cu cazurile de casare expres prevăzute în art. 488 C.pr. civ. Cu titlu de exemplu Administraţia Penitenciarului Oradea face afirmaţia conform căreia documentul solicitat, informaţia de interes public are un caracter intern, este circumscrisă domeniului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi chiar dacă acesta nu este clasificat conform reglementărilor, ar avea un caracter confidenţial.

Mai susţine că acele trimiteri ale recurentului la prevederile Legii nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză pe considerentul că Legea nr. 554/2004 nu stabileşte vreun motiv, solicitantul nu trebuie să prezinte vreo justificare pentru care solicită informaţiile de interes public, sediul materiei fiind chiar art. 1 din Legea nr. 544/2001.

Pentru aceste argumente solicită respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii hotărârii pronunţată de Tribunalul Maramureş ca temeinică şi legală.

Raportat la actele dosarului şi concluziile părţilor prezente Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A

Prin sentinţa civilă nr. 1649 din 02.12.2021, pronunţată în dosarul nr. 3915/117/2019* al Tribunalului Maramureş, s-a admis cererea formulată de către reclamantul Erli Zsolt-Csaba, fiul lui Zoltan şi Imola-Malvina, persoană privată de libertate, loc de deţinere Penitenciarul Oradea, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Oradea.

A fost obligat pârâtul să comunice reclamantului informaţiile publice solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 500019/POBH la data de 10.10.2019 ,referitoare la programul destinat activităţilor de plimbare aprobat în întregul Penitenciar Oradea la data de 10.10.2019, cu excepţia programului aprobat la nivelul Secţiei a V-a, Tronson 2.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Penitenciarul Oradea, solicitând casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 3 și 8 Cod procedură civilă, recurentul apreciază că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Maramureș, raportat la prevederile art. 107 alin (1) Cod procedură civilă și excepția necompetenței material a Tribunalului Maramureș, motivat de faptul că, competența revine judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului Oradea.

În susținere, s-a invocat Decizia 2670/22.04.2021 a ÎCCJ, sentința 141/28.06.2021 pronunțată în dosarul nr. 185/57/2021 a Curții de Apel Alba Iulia, precum și sentința 135/22.06.2021 pronunțată în dosarul nr. 150/57/2021 a Curții de Apel Alba Iulia. De asemenea, s- au mai invocat dispozițiile art. 56 alin. 2, 9 și art. 57 alin. 1 din Legea 254/2013.

Cu privire la afectarea dreptului la informație invocat de reclamant, recurentul susține că persoanelor private de libertate li se aplică prevederile Legii 254/2013, iar aceștia au acces la informațiile publice conform art. 59, art. 61 din Legea 254/2013, art. 125 alin. 2 și alin. 4 din HG 157/2016.

Reclamantul face confuzie între dreptul la informație care îi este acordat și prevederile Legii nr. 544/2001, care nu i se aplică având în vedere calitatea acestuia.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul susține că prin adresa de răspuns nr. 500019 din 10.10.2019, instituţia pârâtă i-a comunicat reclamantului programul de plimbare de pe secţia V, tronson II, pe care acesta era cazat.

La data de 22.10.2019 a fost înregistrată la Penitenciarul Oradea cu nr. 47140 reclamaţia administrativă formulată de deţinutul Erli Zsolt, la care i s-a transmis răspunsul cu nr. 47140 din 22.10.2019, în care s-a menţionat faptul că reclamaţia administrativă nu se încadrează în dispoziţiile prevăzute de art. 21 din legea nr. 544/20021 privind liberul acces la informaţii de interes public, deoarece i-a fost comunicat programul de plimbare pe secţia a V-a, tronsonul II, pe care acesta a fost cazat.

Prin urmare, apreciază că Penitenciarul Oradea i-a furnizat petentului în termen legal toate informaţiile solicitate prin cererea depusă la instituţia pârâtă, în limitele strict reglementate de Legea nr. 544/2001 şi în conformitate cu Lista documentelor de interes public din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

În cauză, reclamantul nu și-a justificat în vreun fel interesul de a acționa și nici nu a indicat vreo vătămare suferită în legătură cu necomunicarea informațiilor solicitate.

În apărare a depus concluzii scrise intimatul Erli Zsolt, solicitând respingerea recursului promovat în cauză şi menţinerea sentinţei civile recurate.

Analizând recursul declarat în speță prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul formulat de către pârât este fundamentat pe motivele de recurs reglementate de art 488 alin. 1 pct 3,8 Cod procedură civilă,care permit casarea unei sentinţe când prin aceasta prima instanţă a încălcat competenţa de ordine publică a altei instanţe invocată în condiţiile legii, respectiv când instanța a aplicat sau interpretat în mod greșit normele de drept material.

În ceea ce priveşte motivul de recurs fundamentat pe prevederile art. 488 alin. 3 NCPC Curtea reţine că excepţia de necompetenţa materială sau teritorială a Tribunalului Maramures nu a fost invocată de recurent în faţa primei instanţe în termenul procedural prevăzut de art. 130 NCPC  si apoi soluţia recurată în primul ciclu procesual .Ca atare problema încălcării necompetenţei materiale, teritoriale de ordine publică a altei instanţe nu a fost invocată în condiţiile legii, nefiind întrunită această a doua cerinţă a art. 488 alin. 1 pct. 3 NCPC.

Astfel prin Sentinţa civilă nr. 873/18.06.2020 Tribunalul Cluj a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată de părţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare in judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul recurent în favoarea Tribunalului Maramureş.

Tribunalului Maramureş a constat ca este competent general ,material ,teritorial să soluţioneze cauza în sedinţa publică din data de 09.09.2020 în primul ciclu procesual .

Prin sentinţa civilă nr. 1133/22.10.2020 Tribunalul Maramureş a respins cererea de chemare în judecată .

Singurul recurs formulat a fost recursul formulat de către reclamantul Erli Zsolt Csaba.În cadrul acestui recurs nu s-a ridicat problema competenţei materiale sau teritoriale a primei instanţe .

Recursul a fost admis de către Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 952/23.09.2021 care a casat în tot sentinţa pronunţată de tribunal şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Potrivit art. 130 NCPC necompetenţa materială si teritorială de ordine publică trebuie invocată la primul termen de judecata la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.Doar în ipoteza în care este invocată în aceste condiţii procedurale, soluţia de respingere poate fi atacată prin cererea de recurs potrivit art. 132,art. 488 alin. 3 NCPC.

Ori aşa cum rezulta din cele mai sus expuse aceste cerinţe nu sunt îndeplinite în speţă astfel că nu este prezent motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 3 NCPC.Pentru a concluziona în acest sens nu se mai impune a se verifica şi dacă s-a încălcat competenţa unei alte instanţe câtă vreme acest aspect nu poate fi valorificat decât în anumite cerinţe procedurale care nu sunt prezente în speţă .

În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC în analiza acestui motiv de recurs trebuie avute în primul rând în vedere dezlegările instanţei de recurs din primul ciclu procesual .

În concret prin aceste considerente se reţin următoarele : Prin cererea de recurs formulată se invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă, respectiv faptul că soluția pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 3915/117/2019 are la bază greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

În considerentele sentinței recurate se menționează faptul că reclamantul Erli Zsolt-Csaba nu a justificat interesul în baza căruia a solicitat comunicarea informațiilor referitoare la

programul destinat activităților de plimbare în întreg Penitenciarul Oradea, precum și aspectul că acesta nu a dovedit vătămarea concret cauzată prin omisiunea comunicării respectivelor informații.

În esență, aceste două aspecte au fundamentat soluția de respingere a cererii reclamantului, decurgând din aprecierea instanței de fond cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ referitoare la condiția interesului și a vătămării necesar a fi îndeplinite pentru formularea unei acțiuni în contencios administrativ.

Curtea constată că obiectul acțiunii formulate de recurentul-reclamant este comunicarea unor informații de interes public, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Din această perspectivă, prezintă relevanță prevederile art. 6 alin. 1 din acest act normativ, în acord cu care: „Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public”.

De asemenea, în cadrul art. 1 al Legii nr. 544/2001 se prevede, la nivel principial, accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale anterior redate, precum și din întreg contextul legislativ stabilit prin Legea nr.  544/2001, reiese  că  orice  persoană  poate  solicita  informaţii  de interes public, fără a fi necesar să justifice  ori  să  motiveze  solicitarea  în  sensul  indicării unui interes concret determinat pentru comunicarea acestor informaţii.

Urmând același raționament, Curtea constată că raționamentul instanței de fond referitor  la incidența în cauză a dispozițiilor de drept comun cuprinse în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ ce prevăd invocarea și justificarea de către persoana care se adresează instanței de contencios administrativ a unei vătămări concrete nu este corect.

Atât timp cât Legea nr. 544/2001 reprezintă legea specială aplicabilă prezentei spețe, instituind, astfel cum a fost menționat anterior, o serie de reguli derogatorii, cu caracter particular care să guverneze acțiunile al căror obiect îl constituie solicitarea informațiilor de interes public, rezultă că aplicarea dispozițiilor acestui act normativ exclude incidența prevederilor de drept comun la care s-a făcut referire anterior și care sunt cuprinse în Legea nr. 554/2004.

Mai mult, contrar celor invocate de Penitenciarul Oradea prin întâmpinare, art. 22 alin. 1 din Legea nr. 544/2001 reglementează în mod expres conținutul vătămării relevante în contextul Legii nr. 544/2001, stabilind următoarele: „În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice.”

Prin urmare, nu se impunea dovedirea de către recurentul-reclamant a unei vătămări distincte de cea menționată în cadrul art. 22, aceasta din urmă fiind chiar consecința directă a necomunicării informațiilor de interes public solicitate.

Pornind de la aceste considerente si de la prevederile art. 501 NCPC rezulta ca în speţă reclamantul a dovedit atât interesul cât şi vătămarea necesare admiterii cererii de chemare în judecată,impunându-se în rejudecare analiza exclusivă a fondului cererii reclamantului intimat.Acest fond presupune a se stabili daca există vreun text de lege care împiedică comunicarea informaţiilor de interes public solicitate, în lipsa unui asemenea text, aplicându-se regula că orice informaţie de interes public poate/trebuie a fi comunicată .

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă la data de 20.09.2019 reclamantul, în calitatea sa de persoană privată de libertate în cadrul pârâtului Penitenciarul Oradea, s-a adresat locului de detenţie cu cerere prin care a solicitat transmiterea programului aprobat destinat activităţilor de plimbare din Penitenciarul Oradea.

Cererea reclamantului a fost soluţionată  prin care  comunicarea programului aferent secţiei a V-a, Tronson 2, pe care reclamantul este cazat.

Nemulţumit de răspunsul primit, reclamantul a formulat la data de 21.10.2019 petiţia denumită „Reclamaţie administrativă”.

Pârâtul răspunde acestei ultime solicitări a reclamantului prin adresa nr. 47140/POBH/25.10.2019 în cuprinsul căreia se constată că pârâtul i-a comunicat că a primit răspunsul dorit în limitele strict reglementate de Legea nr. 544/2001 şi în conformitate cu Listele documentelor de interes public din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Textele de lege care reglementează accesul informaţiile de interes public sunt cuprinse în Legea 544/2001.

Potrivit art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 544/2001 orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public. Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

Potrivit art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ, prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.

Pârâtul este instituţie publică iar informaţiile solicitate prin cererile reclamantului se încadrează în categoria informaţiilor de interes public definită în art.2 lit.b) din Legea nr.544/2001.

În mod corect a reţinut prima instanţă că refuzul pârâtului recurent de  comunicare a  acestor date întrucât nu se încadrează în categoria celor exceptate potrivit art.12 alin.1 lit.a) şi  b) din Legea nr.544/2001, respectiv în categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii întrucât constituie informaţii din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice,or informaţii privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României şi nici în cadrul celorlalte categorii de informaţii publice exceptate potrivit aceluiaşi text de lege.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 59,61 din Legea 254/2003 ,art. 125 alin. 2 şi 4 din HG 157/2016 aceste texte de lege prevăd neechivoc că nu îngrădesc dreptul de acces la informaţiile de interes public, iar acest acces se face potrivit legii respectiv potrivit Legii 544/2001.Ori potrivit Legii 544/2001 informaţiile solicitate se impun a fi comunicate.

Art. 59 alin. 4,5 din Legea 254/2013 indică în alineatul 4 modalitati prin care se poate asigura accesul la informaţii de interes public, fără ca acest acces să fie limitat doar la aceste modalităţi. Astfel alineatul 4 foloseşte sintagma şi ,iar alin5 vizează comunicarea cu mass media si nu modul de acces la informaţiile de interes public .

Interpretarea acestor texte de lege în maniera propusă de recurentul pârât ar duce la îngrădirea accesului la informaţiile de interes public pentru o persoană deţinută, deşi în primele trei alineate ale art. 59 alin. 1 din Legea 254/2003 se prevede expres că acest drept nu poate fi îngrădit , că acest acces se realizează în condițiile legii și că recurentul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea dispozițiilor legale privind liberul acces la informațiile de interes public pentru persoanele condamnate. Sintagma prevăzută în aliniatul 2 al art. 59 din Legea 254/2013 în sensul că accesul la informațiile de interes public se realizează în condițiile legii vizează legislația care reglementează cu caracter special accesul la informațiile de interes public respectiv dispozițiile Legii 544/2001.

Legea 254/2013 nu are caracter de lege specială în materia comunicării informațiilor de interes public întrucât nu reglementează o altă modalitate de acces la informațiile de interes public pentru persoanele condamnate, ci prevede în mod expres că acest acces se realizează în condițiile legii. Ca atare Legea 254/2013 nu are caracter de legislație specială în materia informațiilor de interes public în raport de dispozițiile Legii 544/2001, aceasta ultimă lege reglementând pentru toate persoanele fizice, indiferent de împrejurarea că sunt sau nu condamnate, accesul la informațiile de interes public.

Articolul 61 din Legea 254/2013 reglementează o altă problematică decât accesul la informațiile de interes public respectiv măsuri pentru asigurarea accesului la dispoziile legale și documentele privind executarea pedepselor, în timp ce art. 60 din aceeaşi lege reglementează dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal.

Ca atare singura prevedere care reglementează dreptul la informație din Legea 254/2013 este art 59 care la rândul său arată că accesul persoanelor condamnate la informațiile de interes public se realizează în condițiile legii. În măsura în care această lege nu cuprinde alte dispoziții speciale prin care să reglementeze acest acces la informațiile de interes public rezultă că acest acces se realizează în condițiile legii care reglementează pentru toate persoanele accesul la informațiile de interes public, respectiv Legea 544/2001.

Articolul 125 din HG 157/2016 face trimitere la art 59 din Legea 254/2013 care la rândul său asigură accesul la informațiile de interes public în condițiile reglementate de Legea 554/2001.

În ceea ce privește informațiile concret solicitate în speță chiar dacă ele vizează ordinea publică, siguranța națională și domeniul de apărare, ele nu au fost clasificate. Nefiind clasificate ele nu intră sub incidența dispozițiilor art 12 din Legea 544/2001 respectiv în categoria informațiilor de interes public exceptate de la comunicare. În măsura în care se apreciază de către recurent că aceste informații care sunt solicitate în speță pot afecta buna desfășurare a activității sale este necesar să se procedeze la clasificarea acestora pentru a împiedica comunicarea lor ca informații de interes public. În condițiile în care legiuitorul a apreciat că informații din domeniile sus indicate, respectiv de apărare, ordine publică și siguranță națională pot fi comunicate în condițiile în care nu sunt clasificate, pârâtul nu poate invoca vreo obligație de confidențialitate sau alte aspecte care să împiedice comunicarea informațiilor solicitate de către recurent întrucât ar adăuga la art. 12 din Legea 544/2001 şi alte ipoteze de exceptare de la comunicare, ipoteze nereglementate legal. .

În ceea ce privește motivele de recurs vizând existența unei vătămări a drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului intimat și a unui interes  care îndeplinește cerințele art 33  Cod procedură civilă așa cum s-a arătat deja aceste chestiuni au fost tranșate în mod definitiv de către instanța de recurs în primul ciclu procesual, nemaiputând fi reluate în discuție, în raport de exigenţele art. 501 NCPC, în al doilea ciclu procesual.

Având în vedere toate aceste considerente Curtea în temeiul tuturor dispozițiilor legale mai sus indicate, a art. 488 alineatul 1 pct 3 și 8 coroborat cu art 496 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat în cauză și va menține sentința recurată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Oradea cu sediul în Oradea, parcul Traian, nr. 3, judeţul Bihor împotriva sentinţei civile nr. 1649 din 02.12.2021, pronunţată în dosarul nr. 3915/117/2019* al Tribunalului Maramureş pe care o menţine în întregime.

Decizia este definitivă."^[1]

[1] Decizia civilă nr. 327/18.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 3915/117/2019 RJ, nepublicată

« Înapoi