Un raport amplu realizat de European Prison Litigation Network (EPLN) în parteneriat cu Universitatea Francisco de Vitoria (UFV Madrid), Strafvollzugsarchiv, Universitatea Complutensă din Madrid, Forum Penal, Centrul de Cercetări în Drept Penal al Universității Libere din Bruxelles și Helsinki Foundation for Human Rights, sub umbrela proiectului Prison Civil Act, finanțat de Uniunea Europeană, analizează mecanismele de ajustare a pedepselor în șapte state – Belgia, Franța, Germania, Polonia, Portugalia, Spania și Ucraina.

Raportul, intitulat „Sentence Adjustment Mechanisms in Europe: European Standards and National Patterns Across Seven European Countries” (lansat în decembrie 2025), evidențiază o contradicție fundamentală în peisajul european al executării pedepselor: deși Consiliul Europei a dezvoltat o doctrină penală consistentă care pledează pentru reintegrare și pentru utilizarea măsurilor alternative ca regulă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului rămâne reticentă în a impune obligații statelor în această materie, cu excepția cazului deținuților pe viață. Această tensiune generează un decalaj semnificativ între standardele europene de tip soft law*și practicile naționale adesea restrictive.

1. Cadrul european între soft law și jurisprudența CtEDO

Doctrina Consiliului Europei, reflectată în Recomandări precum Rec(2003)22 privind liberarea condiționată și Rec(2003)23 privind deținuții pe termen lung, subliniază că ajustarea pedepselor nu este un privilegiu, ci o componentă esențială a unui sistem penal centrat pe demnitatea umană și prevenirea recidivei. Regulile Penitenciare Europene (revizuite în 2020) statuează că toată detenția trebuie gestionată pentru a facilita reintegrarea socială.

În schimb, Curtea de la Strasbourg a refuzat constant să extindă garanțiile articolului 5 § 4 (controlul legalității detenției) la deciziile de liberare condiționată pentru pedepse determinate, considerând că detenția își are temeiul în condamnarea inițială. Singura excepție notabilă o constituie deținuții pe viață, pentru care Curtea a stabilit o obligație pozitivă a statelor de a asigura o perspectivă reală de eliberare și un mecanism periodic de revizuire. Cu toate acestea, jurisprudența recentă *Medvid v. Ucraina* (2024) demonstrează o diluare chiar și a acestor garanții, validând un sistem ucrainean în care doar o fracțiune infimă dintre deținuții pe viață au obținut o comutare a pedepsei.

Uniunea Europeană, deși a adoptat instrumente precum Decizia-cadru 2008/947/JHA privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de probațiune, are o abordare limitată și subordonată intereselor de securitate ale statelor membre. CJEU a respins posibilitatea ca autoritatea judiciară de executare să solicite un „plan precis de executare a pedepsei” în cadrul unui mandat european de arestare, iar în materia transferului persoanelor condamnate, Curtea a exclus aplicarea principiului lex mitior. Astfel, reabilitarea este invocată doar ca un obiectiv secundar, nu ca un drept individual.

2. Arhitectura instituțională și tipologia măsurilor de ajustare

Raportul analizează în detaliu sistemele naționale, care prezintă atât similitudini, cât și diferențe structurale majore:

Belgia a trecut de la un sistem administrativ la unul jurisdicțional prin Legea din 17 mai 2006 privind statutul juridic extern al persoanelor condamnate. Judecătorii aplicării pedepselor (JAP) și tribunalele aplicării pedepselor (TAP) decid asupra liberării condiționate, detenției limitate, supravegherii electronice, permiselor de ieșire și eliberării medicale. Cu toate acestea, implementarea a fost eșalonată până în 2022-2023, iar persoanele condamnate la mai puțin de șase luni rămân supuse unui regim administrativ bazat pe circulare ministeriale netransparente.

Spania operează cu un sistem de clasificare în trei grade penitenciare (regim închis, ordinar și deschis), progresul către regimul deschis și liberarea condiționată fiind guvernat de principiul individualizării științifice. Legile organice 7/2003 și 1/2015 au introdus însă „perioade de securitate” care blochează accesul la regimul deschis pentru anumite categorii (infracțiuni teroriste, violență domestică) și au transformat liberarea condiționată dintr-un grad al executării într-o suspendare a restului de pedeapsă, ceea ce a condus la scăderea drastică a cererilor.

Franța se confruntă cu o supraaglomerare cronică (128,5 deținuți la 100 de locuri în noiembrie 2024) și o rată a ajustărilor de pedepse de doar 27,6%. Sistemul cunoaște o acumulare de regimuri de excepție pentru teroriști, violenți contra funcționarilor publici și autori de violență domestică, excluzându-i pe aceștia de la măsuri precum liberarea automatică sub constrângere introdusă în 2021. Criticile vizează „managerializarea” executării pedepselor, lipsa acută de resurse umane și transformarea consilierilor de inserție și probațiune în simpli contabili ai riscului actuarial.

Germania prezintă un sistem dual de sancțiuni (pedepse și măsuri de îndreptare și securitate), cu instanțe specializate de executare. Accesul la liberarea condiționată necesită evaluarea riscului de recidivă, iar practica arată o creștere semnificativă a numărului de expertize psihiatrice și psihologice, în special pentru deținuții în detenție preventivă și cei internați în spitale psihiatrice forensice. Un caz discutat în raport ilustrează cum unui deținut pe moarte i s-a refuzat eliberarea până când expertiza a stabilit că nu mai poate ține un cuțit.

Polonia ilustrează cel mai bine efectele „populismului penal” începând cu 2015. Condamnările la închisoare reprezintă 36% din total, iar rata de respingere a cererilor de liberare condiționată a ajuns la 81% în 2023. A fost introdus sistemul PSORR – un instrument actuarial care analizează 400 de variabile statice și dinamice, inclusiv situația financiară, ceea ce penalizează disproporționat deținuții săraci. Judecătorii nu au acces la datele brute, iar Parchetul poate suspenda o decizie favorabilă fără motivare.

Portugalia are o rată a populației penitenciare de 113 la 100.000 de locuitori, una dintre cele mai mari din Europa. Codul de executare a pedepselor din 2009 a lărgit competențele instanțelor, dar sistemul se confruntă cu termene nerespectate, lipsa accesului la dosar și imposibilitatea recursului împotriva refuzului de a acorda permise de ieșire. Deținuții străini supuși expulzării sunt excluși din sistemul general de liberare condiționată.

Ucraina a cunoscut o scădere dramatică a populației penitenciare (de aproape cinci ori din 2004). Studiul empiric realizat pe baza a nouă cazuri (de la regim maxim la regim minim) relevă o evaluare formală și statică a riscului, în care statutul de „înclinat spre auto-vătămare” sau „înclinat spre atac” se perpetuează automat, fără reevaluări periodice efective. Deținuții imobilizați la pat primesc caracterizări privind „lipsa motivației pentru schimbare”, ignorând imposibilitatea obiectivă de a participa la programe. Curtea Constituțională a declarat neconstituțională interzicerea liberării condiționate pentru cei condamnați pe viață, dar legislația nu a fost încă pe deplin armonizată.

3. Bariere procedurale și substanțiale comune

Sinteza celor șapte rapoarte naționale relevă câteva obstacole recurente:

Ineficacitatea drepturilor subiective: Deși legile proclamă ajustarea pedepsei ca un drept, practica judiciară și administrativă tratează aceste măsuri ca privilegii. În Belgia, liberarea condiționată este în scădere, iar monitorizarea electronică o suplinește, fără a oferi aceleași garanții.

Încărcătura jurisdicțională și ștampilarea deciziilor: CPT a semnalat în Spania riscul ca judecătorii să devină simple autorități de ștampilare care validează deciziile administrației penitenciare, fără un control real al proporționalității.

Discriminarea străinilor: În toate statele, cetățenii străini (în special cei fără documente) sunt dezavantajați. În Franța, doar 9,5% dintre persoanele în probațiune sunt străini, deși aceștia reprezintă 24,8% din populația carcerală. În Belgia, Curtea Constituțională a anulat excluderea străinilor ilegali, dar dificultățile lingvistice și imposibilitatea prezentării unui proiect de reintegrare rămân majore.

Lipsa accesului la dosar și inegalitatea armelor: În Polonia și Ucraina, deținuții nu au acces la bazele de date centralizate (Central Database of Persons Deprived of Liberty) sau la răspunsurile individuale care stau la baza scorurilor de risc. Aceasta creează o asimetrie informațională gravă.

Supraaglomerarea și lipsa resurselor: Criza cronică de personal din serviciile de probațiune și lipsa locurilor în centrele de semilibertate împiedică aplicarea efectivă a măsurilor alternative.

4. Evaluarea riscului și inteligența artificială: către o nouă penologie actuarială

Un capitol distinct al raportului analizează standardele europene de protecție a datelor și decizie automatizată în contextul ajustării pedepselor. Directiva privind aplicarea legii (LED) și GDPR interzic deciziile bazate exclusiv pe prelucrarea automatizată care produc efecte juridice adverse, însă statele pot autoriza prin lege astfel de sisteme.

Sistemele PSORR din Polonia (actuarial) și RisCanvi din Catalonia (suportat de IA) sunt analizate ca exemple de instrumente care, deși teoretic doar consultative, devin de facto decisive în instanțele suprasolicitate. Regulamentul UE privind IA (AI Act) interzice evaluarea riscului de săvârșire a unei infracțiuni bazată exclusiv pe profilarea persoanei, dar excepția pentru sistemele care sprijină evaluarea umană pe baza unor fapte obiective și verificabile creează o breșă semnificativă. Coaliția organizațiilor pentru drepturi digitale a criticat AI Act pentru aceste lacune care permit eludarea garanțiilor.

5. Concluzii și direcții de acțiune

Raportul concluzionează că promisiunea reintegrării, afișată de standardele europene, se lovește de practici instituționale adânc înrădăcinate care limitează accesul deținuților la mecanismele de ajustare. Se impun următoarele măsuri:

1. Clarificarea standardelor de protecție a datelor aplicabile persoanelor private de libertate, cu drept efectiv de acces la dosar și de contestare a scorurilor de risc.

2. Supervizarea judiciară efectivă a instrumentelor algoritmice, nu doar formală.

3. Eliminarea barierelor discriminatorii pentru deținuții străini și pentru cei cu boli psihice.

4. Respectarea termenelor procedurale prin sancționarea întârzierilor nejustificate.

5. Implementarea deplină a recomandărilor CPT și a Comitetului de Miniștri privind supraaglomerarea și condițiile de detenție.

Proiectul Prison Civil Act își propune în continuare să activeze intervențiile societății civile pentru a aborda problemele structurale ale sistemelor penitenciare europene, iar raportul de față constituie o bază solidă pentru litigii strategice și advocacy la nivel național și european.