“Curtea, analizând încheierea de şedintă din data de 04.05.2022 (f.51) şi cea din data de 22.06.2022 (f.55), reţine că aspectele legate de competenţă, în acord cu art. 131 alin. 1 C.p.c., au fost soluţionate prin încheierea de şedinţă din 04.05.2022 prin intermediul căreia prima instanţă şi-a reţinut competenţa generală, materială şi teritorială.

            În raport de modul de soluționare al excepțiilor necompetenţei materiale şi teritoriale, încheierea de şedintă din data de 04.05.2022 are caracter interlocutoriu (art. 235 C.p.c.).

            Astfel văzând şi dispoziţiile art. 466 alin. 1 şi 4 C.p.c. Curtea reține că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, afară de cazul în care legea dispune altfel, întrucât legea nu prevede că recursul formulat împotriva hotărârii finale se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare, instituindu-se obligația recurentului de a indica şi încheierile premergatoare pe care le consideră nelegale şi pe care doreşte să le atace.

            Având în vedere dispoziţiile art. 494, art. 477 alin. 1, art. 478 alin. 2 C.p.c. Curtea reţine că dacă hotărârea primei instanţe a fost recurată doar parţial, ceea ce nu a fost supus recursului dobândeşte autoritate de lucru judecat, iar instanţa de recurs nu poate modifica acele aspecte sau afecta părțile care nu au făcut recurs.

            Prin urmare, Curtea consideră că din moment ce aceste excepții au fost soluționate prin încheierea de şedinţă din data de 04.05.2022, în măsura în care recurentul dorea modificarea soluţiei primei instanţei pe acest aspect, era necesar, având în vedere cele mai sus expuse, să atace şi încheierea interlocutorie din 04.05.2022, însă, nefăcând acest lucru, recurentul nu poate pune în discuție legalitatea soluţiei primei instanţe asupra acestui aspect decât în măsura în care soluția expusă în dispozitivul sentinţei civile ar fi fost în contradicție cu modul de soluționare al excepţiilor prin încheierea din 04.05.2022, ceea ce nu este cazul în prezentul litigiu.

            Astfel, soluția dată cu privire la exceptia necompetentei materiale şi teritoriale, a dobândit autoritate de lucru judecat în lipsa atacării cu recurs şi a încheierii interlocutorii din data de 04.05.2022, iar Curtea nu poate să verifice legalitatea modului în care prima instanţă a soluţionat acele excepţii, putând doar să verifice dacă soluția din sentinţă este o consecinţă logică ce decurge din soluția dată prin acea încheiere asupra excepțiilor, or sub acest aspect nu sunt identificate/invocate motive de nulitate.

           Faţă de aceste considerente, Curtea va respinge ca inadmisibile criticile din memoriul de recurs grefate pe pretinsa greşită soluţionare a excepţiilor necompetenţei materiale şi teritoriale.

            › Relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.p.c., Curtea îl găseşte neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

            Sintetizând criticile recurentului, Curtea reține că acestea se grefează pe următoarele argumente: sintagma în condițiile legii din art. 59 alin. 2 din Legea 254/2013 are în vedere această lege şi nu Legea 544/2001, astfel că Legea 254/2013 este lege specială în raport cu Legea 544/2001 cât timp reclamantul are calitatea de persoană încarcerată, iar dreptul la informație al persoanelor private de libertate este supus unor limitări inerente privării de libertate în condiţiile în care acestea nu au acces la informaţiile de interes public care sunt disponibile în mod obişnuit cetăţenilor liberi; din interpretarea coroborată a Legii 544/2001 cu Legea 554/2004 reclamantul era dator să justifice vătămarea suferită ca urmare a refuzului recurentei de a-i soluționa în mod favorabil cererea, or acesta nu a deovedit şi nici nu a invocat vreo vătămare concretă.

            Potrivit art. 59 din Legea 254/2013 (1) dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informațiile de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Accesul persoanelor condamnate la informațiile de interes public se realizează în condițiile legii. (3) Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul acces la informațiile de interes public pentru persoanele condamnate. (4) Dreptul persoanelor condamnate la informații de interes public este asigurat şi prin publicații, emisiuni radiofonice şi televizate sau prin orice alte mijloace autorizate. (5) Persoanelor condamnate li se va permite să comunice cu mass-media, cu respectarea măsurilor de siguranţă din penitenciar şi doar dacă nu există motive întemeiate care să interzică acest lucru din rațiuni ce țin de protecţia părţii vătămate, a altor persoane condamnate sau a personalului penitenciarului.

            Potrivit art. 61 din Legea 254/2013 -Măsuri pentru asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepselor: (1) Prevederile Codului penal şi ale Codului de procedură penală referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, prezenta lege, regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acesteia, ordinele şi deciziile emise în temeiul prezentei legi, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi regulamentul de ordine interioară a penitenciarului sunt puse la dispoziție persoanelor condamnate, în perioada de carantină şi observare după primirea în penitenciar; (2) În cazul în care persoana condamnată nu vorbeşte sau nu înţelege limba română, nu se poate exprima ori are deficiente de comunicare, administrația penitenciarului dispune măsurile necesare aducerii la cunoştinţă a informatiilor prevăzute la alin. (1), prin intermediul unei persoane care poate comunica cu persoana condamnată; (3) textele prevederilor legale la care se face referire la alin. (1) se pun la dispoziție persoanelor condamnate, în penitenciare, în locuri accesibile, (4) În cazul cetăţenilor români aparținând minorităţilor naționale, aducerea la cunoştinţă a prevederilor menţionate la alin. (1) se poate face în limba lor maternă.

            Potrivit art. 125 din HG 157/2016 -Dreptul la informație: (1) Accesul deținuților la informațiile de interes public se realizează în condițiile art. 59 din Lege; (2) Prevederile actelor normative prevăzute de art. 61 alin. (1) din Lege sunt puse la dispoziție deținuților, în perioada de carantină şi observare, precum şi oricând este necesar pe perioada detenţiei; (3) În cazul în care deținutul nu vorbeşte sau nu înţelege limba română, nu se poate exprima ori are deficienţe de comunicare, administraţia penitenciarului dispune măsurile necesare aducerii la cunoştinţă a informaţiilor cuprinse în actele normative prevăzute la alin. (2), prin intermediul unei persoane care poate comunica cu deţinutul, iar în cazul cetăţenilor români aparținând minorităţilor naţionale, aducerea la cunoştinţă se poate face în limba lor maternă; (4) Actele normative prevăzute la alin. (2) se pun la dispoziția deținuților prin punctele de documentare şi informare electronică, mape de cameră sau prin alte mijloace similare; (5) Deținuții au acces la publicaţii, emisiuni radiofonice televizate, în limita resurselor materiale financiare disponibile; (6) Programul de folosire a aparaturii radio-TV şi cel de funcţionare a studioului radio-TV cu circuit închis sunt aprobate de către directorul penitenciarului.

            Potrivit art. 56 din Legea 254/2013, (1) exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condițiile prevăzute de Constituţie şi lege; (2) împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată.

            Dintru-nceput, Curtea, analizând prevederile legale anteiror expuse, remarcă preocuparea legiuitorului în garantarea dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informațiile de interes public. În acest sens şi în strânsă corelare cu art. 1, art. 6 alin. 1 şi art. 22 alin. 1 din Legea 544/2001, Curtea reține că orice persoană, neprezentând relevantă întrunirea calității de deținut, are dreptul să solicite şi să obțină de la autoritățile şi instituțiile publice, în condițiile legii, informații de interes public, fiind instituit accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, art. 59 alin. 1 din Legea 254/2013 prevăzând în mod expres că în cazul persoanelor condamnate, dreptul acestora de a avea acces la informațiile de interes public nu poate fi îngrădit.

            Faptul că art. 59 alin. 2 din Legea 254/2013 prevede că accesul persoanelor condamnate la informațiile de interes public se realizează în condițiile legii, nu are semnificaţia atribuită de recurent în sensul că sintagma ,,în condițiile legii” ar face trimitere la Legea 254/2013, aceasta privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

            În măsura în care legiuitorul ar fi dorit să deroge de la prevederile Legii 544/2001 în ceea ce priveşte dreptul la informațiile de interes public al persoanelor condamnate ar fi prevăzut în mod expres acest lucru fie în cuprinsul Legii 544/2001, fie în Legea 254/2013. Or, astfel cum s-a arătat anterior, Legea 544/2001 nu operează vreo distincție în privinţa accesului liber şi neîngrădit al persoanei la informații de interes public în raport de statutul persoanei condamnată sau liberă, art. 6 din Legea 544/2001 garantând că orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autoritățile şi instituţiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public. Dacă s-ar fi dorit instituirea unui regim diferit în privinţa persoanelor condamante de a avea acces la informaţiile de interes public, Legea 254/2013 ar fi prevăzut că accesul persoanelor condamnate la informaţiile de interes public se realizează în condițiile prezentei legii, or nu aceasta este reglementarea cuprinsă de art. 59 alin. 2. Ori de câte ori s-a urmărit a se face trimitere la prevederile Legii 254/2013, legiuitorul a făcut-o în mod expres în cuprinsul acestui act normativ folosind sintagma ,,dispoziţiile acesteia”, ,,în temeiul prezentei legi”, ,,prevăzute de prezenta lege” sau altele similare (de exemplu a se vedea art. 61 alin. 1, art. 1, art. 9 alin. 1 şi 2 lit. A, art. 20 alin. 2, art. 21 alin. 2, art. 24, art. 56 alin. 2 etc.).

            Modul de interpretare al art. 59 alin. 2 din Legea 254/2013 avansat de recurent potrivit căruia Legea 254/2013 este normă specială în raport de Legea 544/2001 în ceea ce priveşte dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informațiile de interes public, contravine însăşi garanţiilor instituite de Legea 254/2013 în această materie, precum şi obligaţiilor corelative impuse în sarcina Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi administraţiei penitenciarului în care este încarcerat deținutul petent.

            Astfel, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administrația penitenciarului au obligatia de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul acces la informațiile de interes public pentru persoanele condamnate, iar dispoziţiile legale privind liberul acces la informaţiile de interes public sunt cele prevăzute de Legea 544/2001. În acest sens, Legea 254/2013 şi HG 157/2016 prevede că sunt puse la dispoziția persoanelor condamnate, în perioada de carantină şi observare după primirea în penitenciar, precum şi oricând este necesar pe perioada detenţiei, printre altele şi Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberula cces la informațiile de interes public, fiind acordată o atenţie sporită înţelegerii efective a acestor drepturi de către persoana condamnată în sensul că în cazul în care persoana condamnată nu vorbeşte sau nu înţelege limba română, nu se poate exprima ori are deficiente de comunicare, administraţia penitenciarului dispune măsurile necesare aducerii la cunoştinţă a informaţiilor referitoare la Legea 544/2001 şi HG 123/2002, prin intermediul unei persoane care poate comunica cu persoana condamnată; textele acestor prevederi legale se pun la dispoziție persoanelor condamnate, în penitenciare, în locuri accesibile, respectiv actele normative menționate se pun la dispoziția deținuților prin punctele de documentare şi informare electronică, mape de cameră sau prin alte mijloace similare.

           Prin urmare, dispozițiile legale speciale -Legea 544/2001 incidente în cauză stabilesc calitatea de persoană vătămată prin raportare la dreptul instituit de lege de a avea acces la informații de interes public, drept recunoscut oricărei persoane, indiferent de calitate. Eventualele limitări ale dreptului de acces la informații de interes public sunt determinate de art. 12 din legea 544/2001 prin raportare la conținutul concret al informației solicitate și nu prin raportare la calitatea petiționarului. Prin urmare, orice persoană a cărei cerere are un obiect subsumat dispozițiilor Legii 544/2001 şi căreia i se refuză accesul la informații publice, este totodată o persoană vătămată în raport de art. 22 alin. 1 şi ansamblul Legii nr. 544/2001, iar în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului.

            Pentru a se reține lipsa de interes a reclamantului intimat în promovarea acţiunii ar fi fost necesar ca autoritatea pârâtă să probeze faptul că informațiile solicitate au fost în prealabil comunicate, or în cauză nu a fost produsă o astfel de dovadă.

            Cât timp s-a stabilit că şi accesul persoanelor condamnate la informațiile de interes public se realizează în condițiile Legii 544/2001, în mod evident procedura prevăzută de art. 56 alin. 2 şi urm. din Legea 254/2013 nu este incidentă, această prevăzând că împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată, or accesul persoanelor condamnate la informaţiile de interes public nu este un drept prevăzut de Legea 254/2013, iar acest act normativ prevede că acest drept nu poate fi îngrădit. În acest context, devin irelevante trimiterile făcute de recurent la numărul solicitărilor de comunicare a informaţiilor de interes public, Legea 544/2001 neinstituind vreo limită în privinţa cererilor care pot fi formulate de orice persoană, iar eventualele disfuncţionalități, legate de gestionarea bagajelor cu documente comunicate în urma solicitărilor de informații de interes public, în cadrul spațiului de detenţie nu constituie obiectul prezentului litigiu. Această ipoteză nu este prevăzută drept excepție de la accesul cetăţenilor la informaţiile de interes public, fiind obligaţia recurentului să găsească remedii adecvate în această privinţă, eventual, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, putându-se apela la art. 198 din HG 157/2016 potrivit căruia administraţia penitenciarului poate aproba primirea, cumpărarea, păstrarea şi folosirea de echipamente de tehnologie a informației de către deținuți, în condițiile stabilite de ordinul ministrului justiției prevăzut la art. 89 alin. (8) din Lege.

            Pentru toate aceste considerente, Curtea în baza art. 496 C.p.c., art. 20 din Legea 554/2004, va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentul Penitenciarul Oradea, împotriva sentinţei civile nr. 752 din 28.06.2022 pronunţată în dosarul nr. 2776/100/2021 al Tribunalului Maramureş, pe care o menține în întregime.”^[1]

 [1] Decizia civilă nr. 1241/2022 pronunţată la 24 noiembrie 2022 de Curtea de Apel Cluj, in dosarul nr. 2776/100/2021, nepublicată.