« Înapoi

   I. Introducere.

         Art.51 din Constituția României ne spune că cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților și instituțiilor publice, iar acestea au obligația corelativă să le răspundă în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii.

„Corolarul adecvat al dreptului de petiționare corespunde obligației statului de a institui mecanisme care să asigure solicitanților accesul la o reacție pertinentă și celeră din partea autorităților statului.”^[1]

         Pe cale jurisprudențială, Curtea Constituțională a stabilit că rațiunile de „drept la petiționare” și drept „drept de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești” nu se confundă. Prin Decizia nr.296 din 8 iulie 2003, C.C.R. a statuat că dreptul la petiționare se materializează în cereri, reclamații, propuneri și sesizări în legătură cu rezolvarea unor probleme individuale ori colective, care nu presupun calea justiției, la care autoritățile au obligația de a răspunde în termenele și condițiile stabilite potrivit legii.

         Așa fiind, sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept subiectiv ignorat ori încălcat sau pentru realizarea unui interes care se poate obține exclusiv pe calea justiției nu este un aspect al dreptului de petiționare, ci se circumscrie unor reguli specifice, compatibile cu activitatea de judecată.

   II. Instituția plângerii cu caracter administrativ jurisdicțional.

         Conform prevederilor art.8- Desemnarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate și a grefierului alin(1) din Legea nr.254/2013^[2] : „Președintele curții de apel în a cărei rază teritorială funcționează un penitenciar, un centru de reținere și arestare preventivă, un centru educativ ori un centru de detenție desemnează, anual, unul sau mai mulți judecători de supraveghere a privării de libertate, de la instanțele din raza curții de apel.”

         Prin Legea nr.254/2013, legiuitorul a optat pentru modificarea denumirii instituției judecătorului delegat în judecător de supraveghere a privării de libertate, considerând că astfel se exprimă mai clar natura juridică a activității judecătorului care își desfășoară activitatea în penitenciar.

         Activitatea judecătorului de supraveghere a privării de libertate are sediul materiei în prevederile art.9 din lege:

„(1) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, prin exercitarea atribuțiilor stabilite prin prezenta lege. Pe durata exercitării atribuțiilor privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, judecătorii nu pot desfășura alte activități la instanța din cadrul căreia au fost de desemnați.

  (2) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate exercită următoarele atribuții administrative si administrativ-jurisdicționale:

1. soluționează plângerile deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege;
2. soluționează plângerile privind stabilirea și schimbarea regimurilor de executare a pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate;
3. soluționează plângerile privind aplicarea sancțiunilor disciplinare;
4. participă la procedura refuzului de hrană;
5. participă, în calitate de președinte la ședințele comisiei pentru liberare condiționată;
6. exercită orice alte atribuții prevăzute de prezenta lege.

  (3) Atribuțiile administrativ-jurisdicționale se exercită în cadrul procedurilor speciale prevăzute de prezenta lege și se finalizează printr-un act administrativ-jurisdicțional, denumit încheiere.”

         În lumina acestora, încheierea se prezintă „ca un act juridic unilateral, obligatoriu și executoriu emis de către un organ administrativ în temeiul puterii de stat, prin care se aduc la îndeplinire dispozițiile legii sau ale unui act normativ subordonat legii.”^[3]

   III. Dreptul la petiționare și dreptul la corespondență ale persoanelor încarcerate.

         Aceste două drepturi sunt în strânsă legătură și se integrează în „conținutul dreptului de comunicare cu comunitatea exterioară locului de deținere, cu familia și persoanele care fac parte dintre cei cu care cultivă relații interpersonale.”^[4]

         Convenția Internațională asupra Drepturilor Civile și Politice, art.19 prevede că: „Fiecare trebuie să aibă libertatea de exprimare; acest drept trebuie să cuprindă libertatea de a căuta, a primi și a difuza informații și idei de tot felul, fără limită de frontieră, fie oral, fie scris sau imprimate, prin intermediul artei sau prin oricare alt mijloc de informare, la alegerea sa.”

         Cu referire la aceste două drepturi, legea stabilește astfel:

„Art.63 Dreptul la petiționare și dreptul la corespondență.

1. Dreptul de petiționare și dreptul la corespondență ale persoanelor condamnate sunt garantate.
2. În sensul prezentei legi, termenul petiție include orice cerere sau sesizare adresată autorităților publice, instituțiilor publice, organelor judiciare, instanțelor naționale și internaționale.
3. În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul corespondenței și al răspunsurilor la petiție, a drogurilor, substanțelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a căror deținere este interzisă, plicurile sunt deschise, fără a fi citite, în prezenta persoanei condamnate.
4. Corespondența și răspunsurile la petiții au caracter confidențial și nu pot fi reținute decât în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
5. Corespondența și răspunsurile la petiții pot fi reținute și predate celor în drept dacă există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Persoana condamnată este înștiințată, în scris, cu privire la luarea acestor măsuri. Reținerea și predarea clor în drept a corespondenței și a răspunsurilor la petiții în acest caz se pot face numai pe baza dispozițiilor emise de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, prevederile art.147 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.

Art.64- Măsuri pentru asigurarea dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență

  (4) Răspunsurile la petiții și corespondență, adresate persoanelor condamnate, se predau de îndată deținătorului, sub semnătură.”

        Într-o cauză recentă, Judecătoria Oradea a interpretat dispozițiile art.64 alin(4) din Legea nr.254/2013 astfel:

        „Referitor la semnificația termenului <<de îndată>>, se reține că acesta urmează a se interpreta în concordanță cu caracterul procedurii în care se aplică, astfel încât instanța apreciază că dispozițiile art.64 alin(4) din Legea nr.254/2013 obligă administrația penitenciarului să procedeze la comunicarea corespondenței adresate persoanei condamnate imediat după momentul primirii acesteia la locul de deținere, în aceeași zi sau cel târziu a doua zi.”^[5]

        Opinez că aprecierea judecătoriei este nelegală, în raport cu prevederile legale incidente. În cazul în care legiuitorul dorea că răspunsurile la petiții și corespondența să fie predate persoanei încarcerate în ziua primirii lor sau cel târziu în ziua următoare nu ar fi folosit sintagma „de îndată.” Când a înțeles totuși să stabilească o astfel de perioadă, legiuitorul a făcut-o, un exemplu fiind în cuprinsul art.102 alin(2) din Legea nr.254/2013: „Raportul de incident se depune la șeful secției unde este deținută persoana condamnată, în termen de 24 de ore de la data constatării abaterii.”

   IV. Încheierea nr.42 din 24 februarie pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Oradea.

        Pentru că prezintă relevanță modul de interpretare a normelor legale descrise supra, redau în continuare motivarea integrală a încheierii în cauză:

         Pe rol, soluţionarea plângerii formulată de condamnatul E.Z.C. împotriva măsurilor administrației Penitenciarului Oradea privitoare la exercitarea drepturilor.

         Nu este prezentat deținutul, la data de 09.02.2022 transferat la Penitenciarul Iaşi pentru executare pedeapsă, cu aprobare A.N.P. nr. 1592 lit. e din 02.02.2022.

         Cu adresa nr. 79/R.C./2022 din data de 17.02.2022 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iaşi, înregistrată la administraţia Penitenciarului Oradea la data de 17.02.2022, s-a înaintat la dosar declaraţia deținutului luată prin comisie rogatorie, la actualul loc de executare, în condițiile art. 56 al. 3 din Legea nr. 254/2013.

         Se constată înaintate la dosar răspunsurile solicitate administrației Penitenciarului Oradea - serviciul secretariat sub nr. de înregistrare 26502/POBH/23.02.2022 şi serviciul aplicarea regimurilor sub nr. de înregistrare 26733/24.02.2022.

                                                         JUDECATOR

         Prin plângerea înregistrată la administraţia locului de deținere sub nr. de înregistrare 23109/27.01.2022 (filele 3 - 4) şi înaintată biroului judecătorului de supraveghere la data de 08.02.2022 sub nr. de înregistrare 23109/08.02.2022, conform procedurii PO/SDRP/03 din 02.06.2021 punctele 6.2 şi 6.3, deținutul E.Z.C. a înțeles să sesizeze judecătorul de supraveghere cu privire la faptul că la data de 17.01.2022 s-a înregistrat răspunsul ANAF Maramureş la o petiție a deținutului, răspuns care i-a fost comunicat abia două zile mai târziu, la data de 19.01.2021.

         În motivare (fila 3) arată deținutul că sintagma "de îndată" din conținutul art. 64 al. 4 din Legea nr. 254/2013, este altfel interpretată de administrația Penitenciarului Oradea, prin golire de conţinut.

         S-a constituit dosar nr. 32/C/2022.

         Din actele şi lucrările de la dosar se vor reține următoarele:

         Cu adresa nr. 79/R.C./2022 din data de 17.02.2022 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iaşi, înregistrată la administraţia Penitenciarului Oradea la data de 17.02.2022, s-a înaintat la dosar declarația luată prin comisie rogatorie, la actualul loc de executare, în condițiile art. 56 al. 3 din Legea nr. 254/2013 (filele 9-10), declarație în conținutul căreia deținutul solicită:

- să se lămurească situația de fapt, respectiv data la care a primit răspunsul ANAF Maramureş şi data la care i s-a adus la cunoştinţă acest răspuns;

- precizează că prin modul de a proceda al administrației Penitenciarului Oradea "i s-a creat un prejudiciu, prin întârzierea cu două zile, în sensul că există un grup de lucru pentru înfiinţarea unui ONG în legătură cu drepturile deținuților şi nu a putut depune cazierul fiscal, care trebuia trimis la Judecătoria Gherla";

- solicită să se constate încălcarea drepturilor, iar pentru viitor să fie obligată administraţia să predea în aceeaşi zi răspunsurile la petițiile persoanelor condamnate.

         Din plângerea şi declaraţia deținutului aşa cum a fost mai sus redată, precum şi din documentele depuse la dosar de administraţia Penitenciarului Oradea (filele 13-21), se va reține următoarea stare de fapt:

         Deținutul s-a adresat cu o petiție, în scop personal, către ANAF Maramureş.

         Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca i-a răspuns cu adresa cu nr. de înregistrare 4207/11.01.2022 (în copie la fila 19),

         Răspunsul la petiție s-a înaintat deținutului recomandat (cu recomandata nr. R 963) – fila 14-15, înregistrată la administrația Penitenciarului Oradea la data de 17.01.2022. În Registrul de evidenţă a corespondenței în regim recomandat și simplu, în copie la filele 14-15, plicul recomandat cu nr. R 963 este înregistrat cu expeditor Ministerul Finanţelor Publice Cluj şi destinatar Penitenciarul Oradea.

         Din acest motiv plicul a fost predat serviciului secretariat, preluat de un lucrător al serviciului, înregistrat la administraţia locului de deținere sub nr. 21855/17.01.2022 şi deschis.

         La deschiderea plicului şi examinarea conţinutului acestuia, s-a constatat că documentul în cauză constituie un răspuns al ANAF Cluj Napoca, la o petiție a deținutului, adresat deţinutului   E.Z.

         Ca dovadă, în programul informatizat de secretariat, sub nr. de intrare 21855/17.01.2022 s-a înregistrat "adresă către deținut Erli Zsolt" (în extras la fila 22 la dosar), însă cu toate că serviciul secretariat a luat cunoştinţă de neconcordanta datelor/înscrierilor de pe plic cu conținutul acestuia în ce privește destinatarul corespondenţei, a procedat la distrugerea plicului, astfel încât realitatea susținerilor privitoare la destinatarul menţionat pe plic nu mai poate fi verificată.

         Mai mult, în cazul în care plicul a fost deschis din cauza greşelii expeditorului, care a menționat un alt destinatar, în loc să întocmească un act de constatare - spre exemplu un proces verbal, şi să direcționeze corespondenţa împreună cu plicul, destinatarului său, serviciul secretariat a înțeles să îi dea număr de înregistrare şi să îl înainteze la directorul unității, spre repartizare la compartimentul competent în vederea soluționării, după procedura aplicabilă documentelor destinate unității penitenciare.

         Răspunsul la petiția deținutului s-a înaintat la prezentul dosar în copie la fila 19, şi are următorul conţinut:

         "Urmare adresei dumneavoastră către ANAF Maramureş, înregistrată în data de 07.01.2022 cu nr. 4207, vă comunicăm că pentru obținerea certificatului de cazier fiscal este necesar să completați o cerere 502 - cerere de obținere cazier fiscal, cu datele dumneavoastră personale din actul de identitate (adresă, CNP, motiv solicitare cazier) şi să o semnați.

         O să atașăm un formular 502, pe care o să-l completați și o să-l retrimiteți către AJPP Maramureş, în urma căruia veți primi cazierul fiscal prin poştă."

         Pe acest răspuns, directorul unității a dispus serviciului regim penitenciar, comunicarea către deţinut, sub semnătură.

         Serviciul regim penitenciar, cu răspunsul de la fila 18, a explicat că "în data de 18.01.2022 s-a constatat faptul că din răspunsul celor de la ANAF lipsea formularul 502, așa că s-a luat legătura cu aceștia, care au trimis formularul la data de 19.01.2022, când a şi fost comunicat deținutului."

         Spre justificare, la filele 20-21, serviciul regim penitenciar a atașat în extras corespondența cu un angajat al AJFP Maramureş, care a trimis prin mail cererea tip de eliberare a certificatului de cazier fiscal, care constituie formularul 502.

         Din toate aceste documente, ceea ce se poate stabili în primul rând, este faptul că o corespondenţă a deținutului E.Z., expediată acestuia de ANAF Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, care constituie un răspuns la o solicitare scrisă, a fost deschisă de serviciul secretariat, pentru motivul că plicul recomandat era adresat instituției penitenciare.

         Nu poate fi înțeles din ce motiv serviciul secretariat, constatând că în conținutul plicului se află un răspuns la o petiție a deținutului şi care este destinat deținutului, nu a procedat de îndată la direcţionarea răspunsului către deținut, exact aşa cum se întâmplă în cazul tuturor plicurilor primite prin corespondență de către deținuți, ci a procedat la înregistrarea în evidenţele de secretariat ale unităţii, în vederea repartizării pe circuitul comun, specific documentelor supuse soluționării din partea diverselor compartimente ale unităţii.

         Cert este că în aceeaşi zi, cu rezoluția de la fila 19, directorul unității a dispus comunicarea către deţinut.

         Nu poate fi înţeles din ce motiv serviciul regim penitenciar nu a respectat această dispoziţie.

         Nu poate fi înţeles din ce motiv serviciul regim penitenciar a citit corespondenţa deținutului, pentru a constata că "din răspunsul celor de la ANAF lipsea formularul 502", în condiţiile în care dispoziția art. 63 al. 3 din Regulamentul de aplicare a Legii interzice fără echivoc citirea corespondenţei.

         Nu poate fi înţeles din ce motiv serviciul regim penitenciar a intervenit în corespondența personală a deținutului cu ANAF, purtată în scopuri personale, fără nici o legătură cu executarea pedepsei; a hotărât că răspunsul la petiție nu este complet şi a făcut demersuri pentru completarea acestuia.

         Mai mult, nu poate fi înțeles din ce rațiuni o corespondenţă personală a deţinutului este păstrată în copie, inclusiv în prezent, în posesia serviciului regim penitenciar, în condiţiile în care dispozițiile art. 63 al. 4 din Regulamentul de aplicare a Legii impun: corespondenţa şi răspunsurile la petiții au caracter confidențial și nu pot fi reținute (nici păstrate în posesia administraţiei) decât în limitele și condițiile prevăzute de lege).

         Văzând starea de fapt de mai sus, se va reține că serviciul regim penitenciar şi-a depăşit atribuțiile; a acționat peste limitele reglementărilor legale; ca urmare a propriei aprecieri a procurat deținutului un document ANAF, demers pe care nu avea de ce să îl îndeplinească, motiv pentru care nu a predat de îndată corespondența deţinutului, ci după două zile de la data înregistrării acesteia în evidenţele locului de executare.

         La rândul său, prin primirea cu întârziere de două zile a corespondenţei cu ANAF, deținutul nu a dovedit încălcarea unui anume drept, din cele care îi sunt conferite de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, prin vreo măsură a administraţiei locului de deținere.

         Articolul 56 al. 2 din Legea nr. 254/2013 dispune că împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor luate de administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată.

         Deținutul nu a solicitat administrației Penitenciarului Oradea acordarea unui drept anume, care îi este recunoscut de lege.

         La rândul său, nici administrația penitenciară nu a dispus vreo măsură de natură a refuza, restrânge sau limita deținutului exercitarea unui drept, măsură care să justifice admiterea prezentei plângeri.

         În ce priveşte solicitarea ca "pentru viitor sa fie obligată administraţia Penitenciarului Oradea să predea în aceeaşi zi răspunsurile la petițiile persoanelor condamnate", o astfel de solicitare nu poate fi admisă întrucât orice soluție a judecătorului de supraveghere se raportează la o plângere care are obiect actual, cert, care poate fi verificat şi nu la situații viitoare, eventuale şi incerte, care s-ar putea produce în viitor.

         Mai mult decât atât, deținutul nu poate formula plângeri decât în nume personal, având ca obiect măsurile administraţiei penitenciare care îl privesc personal şi cu privire la exercitarea propriilor drepturi şi nu în numele altor persoane condamnate, încarcerate în alte penitenciare.

         Ca atare, din momentul în care deţinutul a fost transferat la Penitenciarul Iaşi pentru executare pedeapsă, este exclus a solicita şi a i se admite, ca "pentru viitor sa fie obligată administrația Penitenciarului Oradea să predea în aceeaşi zi răspunsurile la petițiile persoanelor condamnate" aflate în custodia acestei unități penitenciare.

         Pentru considerentele de mai sus,

                                                         DISPUNE

         Respinge plângerea împotriva măsurilor administratei locului de executare privitoare la exercitarea drepturilor formulată de deținutul E.Z.C.

         Cu drept de contestație la Judecătoria Oradea în termen de 5 zile de la comunicare cu administrația Penitenciarului Oradea şi cu deținutul în Penitenciarul Iaşi.

         Dată în camera de consiliu din 24.02.2022.

   V. Concluzii.

         Încheierea, ca act administrativ-jurisdicțional nu poate fi una discreționară. Ea trebuie să reprezinte rezultatul unui proces logic de analiză a actelor și lucrărilor dosarului în scopul aflării adevărului și justei soluționări a cauzei, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea, urmare a unor raționamente logice făcute de judecător și care ar trebui să-și găsească exponențialul în motivarea încheierii.

         Cu toate că a constatat numeroase încălcări ale legislației primare și secundare, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a respins plângerea, considerând că „deținutul nu a dovedit încălcarea unui anume drept, din cele care îi sunt conferite de Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor, prin vreo măsură a administrației locului de deținere.”

[1] Șerban Daniel Dumitru. Dreptul de petiționare în România. Studiu de caz. Publicat în Pandectele Romane nr.1 din 2020.

[2] Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate în cursul procesului penal, publicată în M. Of. nr.514 din 14 august 2013.

[3] Dr. Simona Cireșica Oprișan. Instituția plângerii cu caracter administrativ-jurisdicțional formulate de persoanele private de libertate în scopul apărării drepturilor și intereselor lor. Revista Dreptul nr.5 din 2018.

[4] Ioan Chiș, Alexandru Bogdan Chiș. Executarea sancțiunilor penale, curs universitar. Ediția a II-a, Editura UJ, 2021, pg.453. [5] Sentința penală nr.77/26.01.2022, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr.17.490/271/2021, nepublicată.

« Înapoi