« Înapoi

         “Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de recurentul Erli Zsolt Csaba, fiul lui Zoltan și Imola Malvina, născut la data de 02.02.1985, deţinut în Penitenciarul Oradea, împotriva sentinţei penale nr. 2496 din 10 iulie 2023 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 7535/182/2023.

         La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se prezintă petentul Erli Zsolt Csaba, în stare de deţinere, aflat în Penitenciarul Oradea, asistat de apărător desemnat din oficiu, doamna avocat Sopoian Andreea. Procedura de citare este legal îndeplinită.

         S-a făcut referatul cauzei, după care: Instanţa procedează la identificarea recurentului Erli Zsolt Csaba. La întrebarea instanţei, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul Erli Zsolt Csaba, doamna avocat Sopoian Andreea, şi reprezentantul parchetului arată că nu au cereri de formulat. Nefiind cereri, instanţa acordă cuvântul asupra recursului.          Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul Erli Zsolt Csaba, doamna avocat Sopoian Andreea, solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinţei atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la sintagma „şi alte acte normative”, respectiv art. 100 alin. 3 din Legea nr. 254/2013, de maniera în care acesta a fost şi motivat de către recurent. Apreciază, raportat la speţă, că abaterea disciplinară a apărut ca urmare a nerespectării angajamentului privind condiţiile de utilizare a echipamentelor, aspect ce constituie o abatere disciplinară raportat la art. 100 alin. 3 din lege, abatere pe care o apreciază ca fiind una uşoară şi fiind prevăzută şi de sintagma „alte acte normative”, sintagmă respinsă şi care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută de art. 100 alin. 3 din Lege.

         Solicită admiterea recursului , admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, în totalitate, de maniera în care recurentul a formula-o iniţial şi ulterior atacat.

         Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat ca nefondat. Apreciază că în mod temeinic instanţa de fond a respins ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 254/2013 şi art. 100 alin. 3 în ceea ce priveşte sintagma „în alte acte normative”.  Astfel, cerinţa relevantă a excepţiei de neconstituţionalitate se traduce prin aceea că decizia curţii trebuie să fie de natură a produce efecte concrete asupra desfăşurării procesului. Or, această condiţie nu este îndeplinită, câtă vreme, pe de o parte, petentul nu a fost sancţionat pentru determinarea altei persoane condamnate la săvârşirea unor fapte prevăzute ca abateri uşoare în alte acte normative, iar pe de altă parte, criticile privind art. 104 din Legea 254/2013 vizează necorelarea unor dispoziţii legale şi eventual o omisiune a legiuitorului, aspecte de asemenea, inadmisibile. Totodată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 104 apare ca fiind irelevantă şi în condiţiile în care contestaţia formulată de către petent a fost formulată în fond.

         Recurentul Erli Zsolt Csaba, având ultimul cuvânt, arată că, anterior dezbaterii recursului şi îi pare rău că ratat momentul, avea o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de dezlegare a unor chestiuni de drept în materie penală şi are legătură cu participarea Ministerului Public a procurorului cu privire la dezbateri. Ea este motivată şi foarte pe scurt, pentru a indica contextul, o susţine. Instanţa cunoaşte faptul că la dezbaterea cererii de sesizare a curţii Constituţionale pe fond, procurorul nu a participat la aceste dezbateri în acord cu prevederile Legii 254/2013.

         În calea de contestaţie Ministerul Public – procurorul, poate să participe sau nu. În cazul în care o face, depune concluzii. Legea nu distinge concluzii scrise sau orale. Faptul că prezentul recurs este judecat de un complet de judecată din cadrul Tribunalului Maramureş, Secţia penală, nu prezintă nicio relevanţă. Regimul juridic al recursului instituit de Legea 47/1992, art. 29, alin. 5 are un regim juridic distinct. Împrumută foarte puţine elemente din Codul de procedură penală, respectiv Codul de procedură civilă. În acest sens, participarea procurorului la dezbaterea recursului se prezintă ca fiind facultativă.

         Nu există o obligaţie a Ministerului Public de a participa. Chestiunea de drept care se ridică în opinia sa este dacă poate fi primită această participare în calea recursului, în condiţiile în care pe fond nu a existat, iar cele două întrebări motivate sunt următoarele: art. 29 alin. 2 teza finală din Legea 47/1992 se interpretează în sensul că, în ipoteza în care procurorul decide să participe în cauza ce are ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţie de neconstituţionalitate, acesta este obligat să participe atât în judecarea pe fond, cât şi la judecarea recursului, iar cea de-a doua chestiune, în cazul unui răspuns afirmativ la prima chestiune, omisiunea procurorului de a participa la judecarea cauzei în ambele grade de jurisdicţie reprezintă un caz de nulitate absolută şi este cererea formulată în baza art. 475 Cod procedură penală.

         Consideră că este o oportunitate de a clarifica şi este o chestiune de drept pe care o consideră veritabilă. Instanţa pune în discuţie cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu o dezlegare de drept. Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul Erli Zsolt Csaba, doamna avocat Sopoian Andreea, solicită admiterea cereri de maniera în care aceasta a fost formulată.

         Reprezentantul parchetului solicită respingerea acestei sesizări. Apreciază că chestiunea ridicată de către petent nu este una de care depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze. Participarea Ministerului Public este posibilă în orice cauză apreciază ca fiind necesar, inclusiv în faţa instanţelor civile.

         Recurentul Erli Zsolt Csaba, având ultimul cuvânt, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, solicită a se constata faptul că sunt întrunite 3 cerinţele de admisibilitate privind sesizarea, iar în ceea ce priveşte recursul promovat, aşa cum a arătat şi în scris, consideră că atât prevederile art. 104 din Legea nr. 254/2013, cât şi sintagma „în alte acte normative” din cuprinsul art. 100 alin. 3 au legătură cu soluţionarea cauzei, fiind astfel întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, sens în care solicită admiterea recursului şi admiterea cererii de sesizare, în totalitate.

TRIBUNALUL

         Prin sentinţa penală din 2496 din 10 iulie 2023, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 7535/182/2023, s-a admis în parte cererea de sesizare cu excepţia de neconstituționalitate, invocată de petentul condamnat Erli Zsolt Csaba, deţinut în Penitenciarul Oradea.

         În temeiul art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 lit. l), sintagma „să respecte orice altă obligație care rezultă” din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prin raportare la art. 1 alin. 5 din Constituția României. În temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 254/2013 şi art. 100 alin. 3, sintagma „în alte acte normative”, ca inadmisibilă.

         Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele: Cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 81 lit. l), a art. 104 din Legea nr. 254/2013 şi art. 100 alin. 3, sintagma în alte acte normative, invocată de petent, a reținut următoarele:

         Pentru verificarea admisibilității, conform art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992, instanța trebuie să verifice dacă excepția a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, dacă normele ale cărei neconstituționalitate s-a invocat sunt legi sau ordonanțe în vigoare sau care, deși abrogate ori modificate, continuă să producă efecte juridice, dacă excepția a fost invocată de o parte în proces și dacă dispozițiile legale criticate au legătură cu soluționarea cauzei și nu a mai fost pronunțată anterior o soluție de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională cu privire la aceeași problemă.

         În primul rând, excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată, respectiv Judecătoria Baia Mare, care este instanța judecătorească conform art. 126 alin. 1 din Constituție și art. 2 alin. 2 lit. f) din Legea nr. 304/2004, fiind îndeplinită prima condiție impusă de art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.

         De asemenea, obiectul excepției îl privește o dispoziție dintr-o lege, respectiv art. 81 lit. l), art. 104 din Legea nr. 254/2013 şi art. 100 alin. 3, sintagma în alte acte normative, care se află în vigoare din data de 14.08.2013, producând astfel efecte juridice din momentul intrării în vigoare.

         Mai mult, excepția a fost invocată în cadrul unei dosar penal având ca obiect contestaţie la împotriva încheierii judecătorului delegat cu supravegherea executării pedepselor, aflat în curs de judecată. În continuare, s-a reținut că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de petent la termenul de judecată din data de 05.07.2023 , fiind îndeplinite și condiția prevăzută de art. 29 alin. 2 din Legea nr. 47/1992.

         Totodată, instanța a constatat că nu există o decizie a Curţii Constituţionale prin care să se fii constatat neconstituționalitatea textelor criticate, fiind îndeplinită și cerința de la art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992. Referitor la legătura art. 81 lit. l din Legea nr. 254/2013 cu soluționarea cauzei, 4 instanța a reținut că și această condiție este îndeplinită. Astfel, instanța a reţinut că petentul a fost sancţionat disciplinar cu avertisment prin hotărârea nr. 61/08.06.2023 a comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Baia Mare pentru comiterea abaterii prevăzute de art. art. 81 lit. l din Legea nr. 254/2013. Aşadar, în baza acestui text de lege a fost sancţionat disciplinar petentul, astfel că soluţia Curţii ar putea avea efecte asupra situaţiei juridice a petentului, fiind în legătură direct cu soluţionarea cauzei.

         În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 254/2013 şi art. 100 alin. 3, sintagma în alte acte normative din aceeaşi lege, instanţa a arătat că raportat la motivele invocate de petent acestea nu au legătură cu obiectul cauzei, fiind norme de procedură şi care nu influenţează prezentul litigiu, ba mai mult vizează modalitatea de interpretare şi de aplicare a legii, atribut dat în competenţa exclusivă a instanţelor de judecată.

         Având în vedere considerentele anterior menționate, instanța a constatat că excepţia de neconstituționalitate este admisibilă în parte, iar în baza art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 a dispus sesizarea Curții Constituționale a României.

         În continuare, în temeiul art. 29 alin. 4 din legea nr. 47/1992, instanța şi-a prezentat opinia cu privire la temeinicia criticilor de constituționalitate invocate din oficiu. Astfel, instanţa a apreciat caracterul fondat al excepţiei de neconstituționalitate invocate în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Constituţia României, principiul clarităţii şi previzibilităţii legii Instanţa a arătat că art. 81 lit. l prevede că deţinutul are obligaţia: să respecte orice altă obligație care rezultă din prezenta lege, din regulamentul de aplicare a acesteia, din ordinele și deciziile emise în baza acestora și din regulamentul de ordine interioară al penitenciarului.

         Aşadar, norma este una clară şi fără echivoc deoarece se interpretează prin analizarea obligaţiilor impuse deţinuţilor de Legea nr. 254/2013, de regulamentul de aplicare a acesteia, de ordinele și deciziile emise în baza acestora și de regulamentul de ordine interioară al penitenciarului, iar nu doar sintagma contestată.

         În consecinţă, constatând că excepţia este admisibilă potrivit art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992, în baza alineatelor 4 şi 5 din acelaşi text de lege, instanţa a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituționalitate a articolului art. 81 lit. l) din Legea nr. 254/2013, raportat la art. 1 alin. 5 din Constituţia României.

         În temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, s-a respins cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 254/2013 şi art. 100 alin. 3, sintagma în alte acte normative, ca inadmisibilă.

         Deliberând asupra cauzei de faţă, judecătoria a constatat următoarele:

         Prin contestaţia înregistrată sub dosarul cu nr. de mai sus, petentul Erli Zsolt Csaba a atacat soluţia judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Baia Mare dată prin Încheierea nr. 120/13.06.2023, prin care s-a respins plângerea condamnatului împotriva hotărârii comisiei de disciplină nr. 61/08.06.2023. Petentul nu şi-a motivat cererea, învederând faptul că motivele le va prezenta în faţa instanţei. La termenul din data de 05.07.2023, petentul a fost audiat prin video-conferinţă de instanţa de judecată, precizând faptul că, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind cele două sintagme din cuprinsul art. 81 lit. l), respectiv art. 100 alin. 3, precum şi a art. 104 din Legea 254/2013,a solicitat a se constata faptul că sunt întrunite criteriile de admisibilitate, raportat la art. 21 alin. 1, 2 şi 3 din Legea 47/1992, sens în care a solicitat admiterea cererii şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

         De asemenea, la acelaşi termen petentul a menţionat că nu are de formulat cereri în probaţiune.

         Trecând la soluţionarea cauzei, în baza probelor de la dosar, instanţa a reţinut că persoana privată de libertate este deţinută în Penitenciarul Oradea, în executarea pedepsei de 19 ani şi o lună închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

         Prin Hotărârea nr. 61/08.06.2023 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Baia Mare, deţinutului i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară avertisment, pentru încălcarea prevederilor art. 82 lit. l din Legea nr. 254/2013 şi 147 alin. 1 din OMJ nr. 1322/C/2017.

         Judecătorul de supraveghere a privării de libertate a reţinut la soluţionarea cauzei vinovăţia petentului Erli Zsolt Csaba în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 82 lit. l din Legea nr. 254/2013 şi 147 alin. 1 din OMJ nr. 1322/C/2017, precum şi faptul că sancţiunea aplicată a fost corect individualizată. Pe cale de consecinţă, judecătorul de supraveghere a respins plângerea petentului ca nefondată. Fiind audiat în faţa comisiei, petentul a declarat că recunoaşte fapta, a dat o declaraţie în acest sens, precum şi că îşi asumă cele întâmplate.

         Cu ocazia ascultării de judecătorul de supraveghere, petentul, care şi-a menţinut cererea în probaţiune depusă, a solicitat anularea sancţiunii având în vedere, pe de o parte, reţinerea culpei administraţiei, întrucât a avut acces la echipamentul IT fără niciun fel de restricţie la internet şi fără supraveghere prin factor uman, cu ocazia desfăşurării seminarului, fiind clasificat la regimul închis. Pe de altă parte, angajamentul a fost semnat prin acordul părţilor, însă nu este cel parte integrantă a OMJ nr.l322/C/2017.

         În cursul cercetării prealabile, prin declaraţia din 23.05.2023, petentul a recunoscut în totalitate starea de fapt reţinută, precum şi încadrarea juridică stabilită. Reţinând inclusiv poziţia de recunoaştere a petentului, s-a respins cererea sa în probaţiune, respectiv arhivarea şi predarea la dosar a înregistrării video din 20.05.2023, intervalul orar 10:00-14:00, deoarece dosarul disciplinar are ataşat un DVD cu înregistrarea video cuprinzând perioada comiterii faptei imputate, adică în jurul orei 13:55, apreciindu-se, pe de altă parte, şi că imaginile anterioare acesteia nu sunt relevante în raport cu obiectul probaţiunii din cauză.

         Potrivit art. 82 lit. l din Legea nr. 254/2013, persoanele condamnate au obligaţia să respecte orice altă obligaţie care rezultă din prezenta lege, din regulamentul de aplicare a acesteia, din ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din regulamentul de ordine interioară al penitenciarului. Din probele administrate în speţă, a rezultat că starea de fapt reţinută de comisia de disciplină la momentul emiterii Hotărârii nr. 61/08.06.2023, cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 82 lit. l din Legea nr. 254/2013 şi 147 alin. 1 din OMJ nr. 1322/C/2017, aceasta fiind una uşoară, conform art. 100 alin 3 din aceeaşi lege, confirmată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate este corect stabilită.

         În acest sens, instanţa a avut în vedere raportul de incident, de referatul rezumativ de cercetare a incidentului disciplinar, de cele patru note raport întocmite, de procesul verbal din 23.05.2023 privind declanşarea procedurii disciplinare, de procesul verbal de vizualizare a imaginilor şi datelor furnizate de sistemele tehnice de supraveghere video sau de camerele video portabile de către poliţistul de penitenciare desemnat cu cercetarea disciplinară, de listingul cu site-ul online accesat, de angajamentul din 11.05.2023 privind condiţiile de păstrare şi utilizare a echipamentului informatic pus la dispoziţie de locul de deţinere, de acordul de participare şi asumare a regulilor semnat de petent în data de 05.05.2023, de procesul verbal nr. 61/08.06.2023 cu descrierea faptei, coroborate cu declaraţiile petentului.

         Invocarea culpei penitenciarului nu poate duce la exonerarea petentului de răspundere deoarece s-ar ajunge la situaţia ca tot timpul cât deţinuţii nu sunt supravegheaţi aceştia să poată încălca normele şi regulamentele aplicabile în regim penitenciare, ceea ce nu este posibil. Mai mult, petentul a fost supravegheat video la data faptei, iar din respectivele imagini reiese clar că petentul a comis abaterea disciplinară imputată. Astfel, instanţa a apreciat că judecătorul de supraveghere a privării de libertate la penitenciar a soluţionat în mod judicios cererea petentului, sancţiunea fiind individualizată în mod proporţional cu abaterea disciplinară comisă.

         Ca atare, instanţa a menţinut soluţia judecătorului de supraveghere a privării de libertate, ca fiind legală şi temeinică, respingând cererea petentului Erli Zsolt Csaba. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa a obligat petentul Erli Zsolt Csaba la plata către stat a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

         Împotriva dispoziţiei de admitere în parte a solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, petentul Erli Zsolt Csaba a formulat recurs care a fost înregistrat la Tribunalul Maramureş la data de 26 iulie 2023.

         Petentul a arătat că, prin sentinţa pronunţată, Judecătoria Baia Mare a admis în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate invocată şi motivată. În motivarea soluţiei de admitere în parte a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, judecătoria a reţinut: „ în ceea ce priveşte disp. art. 104 din Legea nr. 254/2013 şi art. 100 alin. 3, sintagma „în alte acte normative” din aceeaşi lege, s-a arătat că raportat la motivele invocate de petent, acestea nu au legătură cu obiectul cauzei, fiind norme de procedură şi care nu influenţează prezentul litigiu, ba mai mult, vizează modalitatea de interpretare şi de aplicare a legii, atribut dat în competenţa exclusivă a instanţelor de judecată”.

         Contrar celor susţinute de Judecătoria Baia Mare, doar prevederile art. 104 din lege se prezintă ca norme de procedură, nu şi cele ale art. 100 din Legea 254/2013. Aceasta, deoarece dispoziţiile art. 100 ce normează abaterile disciplinare sunt obligatorii tuturor persoanelor private de libertate. În timp ce prevederile art. 104 privesc doar persoanele private de libertate sancţionate disciplinar şi care contestată, conform legii, abaterile disciplinare.

         Mai important, distincţia este irelevantă, în condiţiile în care orice text de lege poate fi supus controlului de constituţionalitate. Dacă e să se accepte motivarea Judecătoriei Baia Mare, ar însemna că normele legale de procedură să poată fi contestate în cadrule excepţiilor de neconstituţionalitate. Bineînţeles, asemenea raţionament nu are fundament legal şi nu poate fi primit.

         În cadrul sintagmei ”în alte acte normative” din cuprinsul art. 100 alin. 3 din lege, apreciază că este îndeplinită condiţia de legătură cu soluţionarea cauzei. Raportat la speţă, abaterea disciplinară a apărut ca urmare a nerespectării angajamentului privind condiţiile de utilizare a echipamentelor IT şi, în acord cu prevederile art. 144 alin. 1 din OMJ nr. 1322/C/2017, neconformarea constituie abatere disciplinară potrivit art. 100 alin. 3 raportat la art. 8 lit. l din Legea nr. 254/2013.

         Altfel spus, abaterea disciplinară, în acest caz uşoară, este prevăzută de „alte acte normative”, sintagmă se face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din art. 100 din lege. În ceea ce priveşte prevederile art. 104 din Legea nr. 254/2013, aspectele sunt şi mai clare.

         În soluţionarea contestaţiei, judecătoria a aplicat aceste prevederi care conţin o omisiune legislativă cu caracter constituţional. Există un viciu de neconstituţionalitate a reglementării şi a motivat acest aspect. Astfel, petentul a solicitat admiterea recursului şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate în totalitate, astfel cum a fost formulată.

         Analizând solicitarea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept, tribunalul reţine următoarele:

         Prin Sentinţa penală din 2496 din 10 iulie 2023, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 7535/182/2023, s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de numitul Erli Zsolt Csaba împotriva Încheierii nr. 120/13.06.2023 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Totodată, s-a admis în parte cererea de sesizare cu excepţia de neconstituționalitate, invocată de petentul condamnat Erli Zsolt Csaba, deţinut în Penitenciarul Oradea.

         În temeiul art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 lit. l), sintagma „să respecte orice altă obligație care rezultă” din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prin raportare la art. 1 alin. 5 din Constituția României.

         În temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 254/2013 şi art. 100 alin. 3, sintagma „în alte acte normative”, ca inadmisibilă. Dezbaterile în faţa instanţei de fond au avut loc fără participarea procurorului.

         Împotriva Sentinţei penale din 2496 din 10 iulie 2023, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 7535/182/2023, respectiv a dispoziţiei de sesizare doar în parte a Curţii Constituţionale, petentul Erli Zsolt Csaba a formulat recurs, iar dezbaterile recursului s-au desfăşurat cu participarea procurorului.       Astfel, petentul Erli Zsolt Csaba a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care să răspundă pe calea unei dezlegări de drept la următoarele întrebări:

A) art. 29 alin. 2 teza finală din Legea 47/1992 se interpretează în sensul că, în ipoteza în care procurorul decide să participe în cauza ce are ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţie de neconstituţionalitate, acesta este obligat să participe atât în judecarea pe fond, cât şi la judecarea recursului, iar cea de-a doua chestiune, în cazul unui răspuns afirmativ la prima chestiune,

B) omisiunea procurorului de a participa la judecarea cauzei în ambele grade de jurisdicţie reprezintă un caz de nulitate absolută.

         Potrivit art. 475 Cod procedură penală, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

         Dispoziţiile generale prevăd că participarea procurorului la judecată este obligatorie (art. 363 Cod procedură penală). Totuşi, potrivit legii speciale, respectiv art. 104, alin. 12, raportat la art. 39, alin. 17 din Legea nr. 254/2013, în cauzele având ca obiect contestaţie împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate (contestaţie aflată în competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul), în cazul în care procurorul participă la judecată, acesta pune concluzii.

         Din interpretarea textului legal supus analizei, rezultă că, în această categorie de cauze, participarea procurorului la judecată nu este obligatorie, fiind lăsată la latitudinea acestuia. În speţă, tribunalul constată că lipsa participării procurorului la dezbaterile ce au avut loc în faţa Judecătoriei Baia Mare în prezentul dosar, respectiv prezenţa procurorului la dezbateri în faţa tribunalului nu reprezintă o împrejurare sau o chestiune de drept de a cărei 8 lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, nefiind îndeplinite aşadar cerinţele legale pentru a se dispune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

         Totodată, se mai impune precizarea că solicitarea formulată de petentul Erli Zsolt Csaba de a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale a reprezentat o cerere accesorie în dosarul având ca obiect contestaţia împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, urmând regimul acesteia din perspectiva participării procurorului.

         Pe cale de consecinţă, se va dispune respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept (art. 29 alin. 2 teza finală din Legea 47/1992 se interpretează în sensul că, în ipoteza în care procurorul decide să participe în cauza ce are ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţie de neconstituţionalitate, acesta este obligat să participe atât în judecarea pe fond, cât şi la judecarea recursului, iar cea de-a doua chestiune, în cazul unui răspuns afirmativ la prima chestiune, omisiunea procurorului de a participa la judecarea cauzei în ambele grade de jurisdicţie reprezintă un caz de nulitate absolută), constatând că soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea acestui aspect.

         Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale în materie, tribunalul reţine următoarele:

         Art. 29 din Legea nr. 47/1992, statuează că: „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.

         Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

                   Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.” Aşadar, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele cerinţe imperative, stabilite prin legea organică a Curţii Constituţionale: - să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă; - legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să fie în vigoare; - legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia (în sensul că declararea ca neconstituţionale a prevederilor ar determina o soluţionare diferită a cauzei); - legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

         Prin Decizia nr. 766/2011 a Curţii Constituţionale, s-a statuat că „sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de 9 constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”.

         În mod constant, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională.

         Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţii date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale. Instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii. Apreciind asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 100, alin. 3 şi art. 104 din Legea nr. 254/2013 (în condiţiile în care Judecătoria Baia Mare a admis în parte sesizarea Curţii Constituţionale în raport de prevederile art. 81, lit. l din Legea nr. 254/2013, acest text nemaifăcând obiectul analizei), tribunalul constată că doar trei dintre condiţii sunt îndeplinite.

         Astfel, s-a invocat neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege, respectiv din Legea nr. 254/2013, care este în vigoare şi, de asemenea, Curtea Constituţională nu a mai pronunţat o decizie în sensul admiterii în legătură cu excepţia invocată în prezenta cauză.

         Tribunalul reţine că, în ceea ce priveşte condiţia care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, întrucât sintagma „care are legătură cu soluţionarea cauzei” nu a fost definită de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, revine instanţelor de judecată de a aprecia, exercitându-şi rolul de filtru, înainte de sesizarea Curţii Constituţionale, dacă norma legală criticată este relevantă sau nu în cauză.

         Înalta Curte a statuat că această condiţie nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul (Decizia nr. 3120 din 8 martie 2013 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate).

         Tribunalul mai reţine că „legătura cu soluţionarea cauzei” priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătorului.

         Tribunalul constată că aspectele invocate în susţinerea excepţiei de către contestatorul Erli Zsolt Csaba în ceea ce priveşte art. 100, alin. 3 şi art. 104 din Legea nr. 254/2013 nu privesc, în concret, legătura acestora cu cauza, respectiv modul în care declararea acestor texte de lege ca fiind neconstituţionale ar determina o soluţionare diferită a procesului, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 100, alin. 3 din Legea nr. 254/2013 nu îi sunt aplicabile recurentului, iar dispoziţiile art. 104 din acelaşi act normativ prevăd procedura de soluţionare a plângerii împotriva hotărârii comisiei de disciplină, neputându-se aprecia că declararea ca neconstituţionale a prevederilor criticate ar determina o soluţionare diferită a cauzei.

         Aşa fiind, se constată că nu este îndeplinită una din cerinţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii 10 Constituţionale, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de contestatorul Erli Zsolt Csaba cu privire la art. 100, alin. 3 şi art. 104 din Legea nr. 254/2013. Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul formulat de petentul Erli Zsolt Csaba împotriva sentinţei penale nr. 2496 din 10 iulie 2023 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 7535/182/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

         Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept.

         Respinge recursul formulat de petentul ERLI ZSOLT CSABA, fiul lui Zoltan și Imola Malvina, născut la data de 02.02.1985, deţinut în Penitenciarul Baia Mare, împotriva sentinţei penale nr. 2496 din 10 iulie 2023 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 7535/182/2023.

         În temeiul art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe contestatorul - condamnat la plata către stat a sumei de 300 lei - cheltuieli judiciare.

         Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Maramureş a sumei de 680 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, doamna avocat Sopoian Andreea Silvia.

         Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 21 septembrie 2023.” [1]

[1] Decizia penală nr. 3/ R din data de 21 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. 7535/182/2023, nepublicată.

« Înapoi