Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT) a publicat în noiembrie 2025 un standard actualizat privind asistența medicală în penitenciare — CPT/Inf (2025) 37. Documentul consolidează și revizuiește orientările anterioare, stabilind un cadru detaliat de obligații pentru statele membre ale Consiliului Europei în ceea ce privește dreptul la sănătate al persoanelor private de libertate. Standardul acoperă zece domenii esențiale, de la screening-ul la încarcerare până la guvernanța serviciilor medicale penitenciare, și constituie un reper de referință în contenciosul penitenciar european.

Cuvinte-cheie: CPT, standard penitenciar, asistență medicală deținuți, drept penitenciar, CtEDO, România penitenciare, sănătate în detenție, echivalența îngrijirilor, screening penitenciar, confidențialitate medicală detenție

Echivalența îngrijirilor și gratuitatea asistenței medicale
Principiul fundamental al noului standard CPT este cel al echivalenței: deținuții trebuie să beneficieze de cel puțin același nivel de asistență medicală disponibil în comunitate. Standardul subliniază că, dată fiind prevalența mai ridicată a bolilor și tulburărilor legate de consumul de substanțe în rândul populației carcerale, serviciile medicale penitenciare pot fi uneori obligate să depășească nivelul de îngrijire acordat pacienților din exterior, printr-o abordare bazată pe echitate.

De o importanță deosebită pentru dreptul penitenciar este prevederea privind gratuitatea: deținuții nu pot fi obligați să plătească pentru servicii medicale indicate clinic, indiferent de statutul lor juridic. Acest principiu prevalează față de principiul echivalenței cu comunitatea — chiar dacă sistemul public de sănătate nu acoperă anumite servicii (cum ar fi stomatologia) pentru populație, acestea trebuie oferite gratuit deținuților. România, care se confruntă cu deficiențe cronice în asistența stomatologică din penitenciare, intră direct în vizorul acestei prevederi.

Screening medical la admitere și înregistrarea leziunilor
Standardul prevede că fiecare persoană încarcerată într-un penitenciar trebuie să fie supusă unui examen medical complet în cel mult 24 de ore de la sosire. Această examinare trebuie efectuată de un medic sau de un asistent medical calificat care raportează unui medic și trebuie să includă: identificarea leziunilor existente, screening pentru boli transmisibile (tuberculoză, HIV, hepatită B și C), boli cronice, tulburări psihice și factori de risc pentru autoagresiune și suicid. Se acordă o atenție specială categoriilor vulnerabile: femei, copii, persoane vârstnice, consumatori de substanțe, persoane transgender și persoane cu dizabilități.

Documentul detaliază obligațiile de consemnare a leziunilor, un aspect cu implicații directe în litigiile privind rele tratamente. Ori de câte ori sunt constatate leziuni, medicul trebuie să întocmească un raport care să includă declarațiile persoanei, constatările obiective medicale și aprecierea gradului de concordanță dintre acestea. Rapoartele trebuie transmise imediat autorității independente de investigare atunci când leziunile sunt compatibile cu susțineri de rele tratamente. Personalul medical nu poate fi supus represaliilor pentru îndeplinirea acestei obligații de raportare.

Accesul la asistență medicală și personalul medical
CPT reafirmă că solicitările deținuților de a consulta personalul medical trebuie transmise prompt și că aceștia trebuie consultați fără întârzieri nejustificate, indiferent de regimul de detenție. Contactul cu serviciul medical trebuie să poată fi realizat în mod confidențial — prin scrisori sigilate, cutii poștale gestionate exclusiv de personalul medical sau mijloace electronice securizate. Alți membri ai personalului penitenciarului nu pot filtra sau intercepta aceste solicitări.

În ceea ce privește dotarea cu personal, standardul stabilește că în orice moment — inclusiv noaptea și în weekenduri — trebuie să fie asigurată prezența sau disponibilitatea la apel a unui cadru medical, accesul imediat la îngrijiri de urgență și prezența unui angajat cu certificare în prim-ajutor. Fiecare penitenciar trebuie să dispună de psihiatri, psihologi clinici și asistenți medicali specializați în sănătate mintală, fie angajați cu normă întreagă, fie prin echipe de îngrijire comunitară cu prezență regulată.

Autonomia deținuților, consimțământul informat și confidențialitatea medicală
Standardul consacră principiul că orice intervenție medicală — preventivă, diagnostică sau terapeutică — necesită consimțământul liber și informat al deținutului. Persoana privată de libertate are dreptul să refuze orice tratament, iar derogările de la acest principiu trebuie să fie prevăzute de lege și limitate la circumstanțe strict definite. Confidențialitatea medicală trebuie garantată în aceleași condiții ca în comunitate: consultațiile se desfășoară fără ca personalul penitenciarului sau alte persoane să poată vedea sau auzi. Dosarele medicale sunt accesibile exclusiv profesioniștilor medicali aflați într-o relație terapeutică cu pacientul.

Deținuții au dreptul de a accesa dosarul medical propriu și de a solicita copii ale acestuia. Informațiile medicale pot fi comunicate familiei, reprezentanților juridici sau unui medic extern ales de deținut. Atunci când un deținut este transferat, dosarul medical trebuie transmis sigilat serviciului medical al unității primitoare.

Prevenirea suicidului, autoagresiunea și mijloacele de constrângere
Standardul CPT tratează distinct problematica suicidului și a autoagresiunii, cu implicații importante pentru răspunderea statului. Deținuții identificați ca prezentând risc trebuie urmăriți de o echipă multidisciplinară și beneficieze de tratament psihologic și suport social. Actele de autoagresiune trebuie abordate terapeutic, nu punitiv: ele nu constituie temei de sancțiuni disciplinare, iar deținuții care se automutilează nu pot fi obligați să suporte cheltuielile medicale aferente. Izolarea acestor persoane este contraproductivă și poate agrava suferința.

Cât privește mijloacele de constrângere mecanică — paturi de imobilizare, cămeși de forță — standardul este categoric: acestea nu trebuie utilizate niciodată în penitenciare. Deținuții cu comportament agitat pot fi izolați temporar, ca ultimă soluție și pentru cel mai scurt timp posibil. Deținuții internați sau care vizitează spitale externe nu pot fi legați de pat sau imobilizați sistematic din rațiuni de securitate.

Categorii vulnerabile: femei, copii, persoane transgender, vârstnici
Un capitol distinct este dedicat persoanelor cu nevoi specifice. Femeile deținute trebuie să beneficieze de asistență medicală adaptată genului, incluzând screening pentru cancer mamar și de col uterin, acces la contracepție sau terapie de substituție hormonală și produse de igienă menstruală gratuite. Femeile însărcinate nu trebuie imobilizate în timpul nașterii; nașterea nu trebuie să aibă loc, ca principiu, în penitenciar, ci într-un spital exterior. Alternativele la detenție trebuie avute în vedere pentru femeile gravide și mamele cu copii mici.

Persoanele transgender au dreptul la asistență medicală multidisciplinară echivalentă celei din comunitate, inclusiv acces la proceduri de aliniere de gen (terapie hormonală, chirurgie) și suport psihologic. Deținuții vârstnici — considerați, de regulă, cei de peste 60 de ani — necesită identificarea nevoilor specifice legate de dizabilități, deficiențe senzoriale sau cognitive. Dacă starea de sănătate devine incompatibilă cu detenția, personalul medical trebuie să sprijine demersurile de eliberare din motive umanitare sau medicale.

Independența profesională și guvernanța serviciilor medicale
Standardul instituie o separare strictă între atribuțiile medicale și cele de custodie. Personalul medical nu poate participa la percheziții corporale, nu poate certifica aptitudinea pentru sancțiuni disciplinare (inclusiv izolarea), nu poate participa la decizii de segregare din motive de securitate și nu poate purta uniformă penitenciară. De asemenea, medicul curant nu poate acționa ca expert desemnat de instanță pentru propriul pacient.

La nivel de guvernanță, CPT recomandă ca asistența medicală penitenciară să fie organizată sub autoritatea ministerelor sănătății sau a autorităților naționale de sănătate, nu a administrațiilor penitenciare — un model adoptat deja în mai multe state europene. Politica de sănătate din penitenciare trebuie integrată în politica națională de sănătate, iar registrele privind leziunile, autoagresiunile, tentativele de suicid și decesele trebuie menținute preferabil în format electronic și revizuite periodic.

Relevanța pentru sistemul penitenciar din România și contenciosul penitenciar
Standardul CPT/Inf (2025) 37 nu are forță juridică directă, însă constituie un instrument de interpretare esențial în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Curtea a condamnat în mod repetat România pentru condiții de detenție incompatibile cu articolul 3 din Convenție, iar asistența medicală inadecvată a reprezentat frecvent un element central al acestor cauze. Prezentul standard actualizat va fi invocat în litigiile privind: accesul insuficient la îngrijiri medicale în penitenciare, absența screening-ului la admitere, încălcarea confidențialității medicale prin prezența gardienilor în timpul consultațiilor, utilizarea inadecvată a mijloacelor de constrângere și lipsa asistenței psihiatrice.

Concluzie
Standardul CPT privind asistența medicală în penitenciare (2025) reprezintă cel mai complet document de politică penitenciară europeană în domeniul sănătății, bazat pe 35 de ani de vizite de monitorizare și pe jurisprudența Curții de la Strasbourg. El reformulează și extinde obligațiile statelor în zece domenii-cheie, cu accent pe echivalența îngrijirilor, gratuitate, screening, confidențialitate medicală, categorii vulnerabile și independență profesională. Documentul este disponibil pe site-ul Consiliului Europei și se aplică tuturor statelor membre, inclusiv României.