Se încarcă...
Capitolul V din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal[1] este rezervat drepturilor persoanelor condamnate. Art. 56 - Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stipulează la primul aliniat că „exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege.”
Acest text de lege se coroborează cu prevederile art. 7 din Legea nr. 254/2013 în baza cărora „deținuții își exercită toate drepturile civile și politice, cu excepția celor care au fost interzise, potrivit legii, prin hotărârea definitivă de condamnare, precum și a celor a căror neexercitare sau exercitare restrânsă rezultă inerent din privarea de libertate ori din rațiuni de menținere a siguranței deținerii.”
Dreptul la informație este 犀利士 unul de rang constituțional, sediul materiei regăsindu-se în art. 31 din Constituția României. Conform alin. (1) „dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.”
Legiuitorul a transpus această prevedere în Legea nr. 254/2013, în cuprinsul art. 59 - Dreptul la informație, alin. (1): „Dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informațiile de interes public nu poate fi îngrădit.”
Art. 59 alin. (2) afirmă că „accesul persoanelor condamnate la informațiile de interes public se realizează în condițiile legii”. Sintagma „se realizează în condițiile legii” face trimitere la Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public[2], cu modificările și completările ulterioare, aceasta fiind legea concretă, specializată.
De altfel, unitățile penitenciare au obligația de a pune la dispoziția persoanelor încarcerate textul Legii nr. 544/2001, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 254/2013: „Prevederile Codului penal și ale Codului de procedură penală referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, prezenta lege, regulamentul de aplicare a dispozițiilor acesteia, ordinele și deciziile emise în temeiul prezentei legi, Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, cu completările și modificările ulterioare și Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările și completările ulterioare, precum și regulamentul de ordine interioară a penitenciarului sunt puse la dispoziția persoanelor condamnate, în perioada de carantină și observare după primirea în penitenciar”.
Legea nr. 544/2001 nu distinge în privința „calității” beneficiarului informației publice. Conform art. 6 din lege „orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public.” Așa fiind, persoanele încarcerate (condamnate ori arestate preventiv) pot solicita informații de interes public.
[1] Publicată în M. Of. nr. 514 din 14 august 2013.
[2] Publicată în M. Of. nr. 663 din 23 octombrie 2001.