« Înapoi

I. Introducere.

Am fi preferat ca acest material să nu existe. Ne dorim ca asemenea accidente jurisprudențiale, la nivelul unei curți de apel să nu existe. Este regretabilă și contravine preeminenței dreptului o soluție ce are a fi analizată în continuare. 

II. Decizia curții de apel.

Recurentul- reclamant a investit instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 22 alin. 1 din Legea nr. 544/2001, cu o cerere de obligare a intimatului Penitenciarul Oradea la comunicarea unei adrese a Administrației Naționale a

Penitenciarelor- Direcția de Reintegrare Socială, care a contribuit la modificări în privința frecvenței ședințelor din cadrul Programului de asistență psihosocială destinat agresorilor sexuali, la care a făcut referie administrația în adresa nr. 3465/POBH/19.12.2023.

Soluția primei instanței de respingere a acțiunii a fost criticată de recurentul- reclamant din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, în ceea ce privește situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, recurentul a invocat că soluția atacată este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b), art. 6 și art. 12 din Legea nr. 544/2001.

Analizând aceste critici, Curtea constată că sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001: “prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.” Conform cu art. 6 din Legea nr. 544/2001: “(1)Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public. (2)Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

(3)Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente:

a)autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea;

b)informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public;

c)numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului.”

Din economia prevederilor legale enunțate, rezultă definiția informației de interes public, care sunt persoanele îndreptățite să solicite accesul la informațiile publice și procedura solicitării acestora. Aceste prevederi legale trebuiesc însă analizate prin raportare la art. 12 din Legea nr.

544/2001, dispoziții care permit sau nu comunicarea de informații.

Aplicând aceste norme legale speței de față, prima instanță a reținut în baza probelor de la dosar că prin cererea din 27.12.2023, petentul a solicitat Penitenciarului Oradea, în temeiul Legii nr. 544/2001, comunicarea adresei Administrației Naționale a Penitenciarelor- Direcția de Reintegrare Socială care a contribuit la modificări în privința ședințelor din cadrul Programului de asistență psihosocială destinat agresorilor sexuali, la care a făcut referire administrația în adresa nr. 3465/POBH/19.12.2023.

Prin răspunsul nr. 500039/POBH din data de 10.01.2024, reclamantului i s-a comunicat faptul că informația privind justificarea duratei demersului psihologic i-a fost deja comunicată prin adresa- răspuns nr. 34565/POBH/19.12.2023, iar corespondența internă a unității penitenciare a unității penitenciare cu aparatul central, cât și corespondență  externă cu persoane fizice sau juridice, are caracter confidențial, fiind exceptată de la liberul acces de la informațiile publice, conform art. 12 din Legea nr. 544/2001, neputând fi deschisă, divulgată fără drept de către alte persoane, potrivit art. 302 și 304 Cod penal.

După cum corect a reținut și prima instanță, prin răspunsul nr. 3465/POBH/19.12.2023, intimatul Penitenciarul Oradea a comunicat reclamantului faptul că versiunea programului de asistență psihologică destinat persoanelor condamnate pentru infracțiuni sexuale derulat în Penitenciarul Oradea în perioada 06.12.2022 – 06.01.2023, era în pilotare, ca urmare a unei adrese emisă de Direcția de Reintegrare Socială din cadrul aparatului central, aspect care a contribuit la modificări în privința frecvenței ședințelor.

Astfel, cum în mod just a concluzionat și judecătorul fondului, informația privind justificarea duratei demersului psihologic i-a fost comunicată reclamantului prin adresa- răspuns nr. 3465/POBH/19.12.2023, indicându-i-se faptul că modificarea duratei programului a fost dispusă de reprezentanții direcției de specialitate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, deci nu se poate reține nerespectarea de către intimatul pârât a prevederilor legale mai sus citate, în condițiile în care adresa în format fizic solicitată de recurent, reprezintă un document intern și nu o informație în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 544/2001. 

Mai mult, după cum corect susține și intimatul și reține și prima instanță, reclamantul recurent nu a arătat, în raport cu prevederile art. 6 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 544/2001, care este informația de interes public solicitată și care ar rezulta din adresa a cărei comunicare o solicită. Prin urmare, cu just temei a concluzionat prima instanță în sensul inexistenței unui refuz al pârâtului intimat de comunicare a informațiilor de interes public solicitate de recurent, în sensul art. 6 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, în condițiile în care obiectul de reglementare al Legii nr. 544/2001 se referă la comunicarea unor informații de interes public definite în mod expres prin art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, existând o diferență între noțiunea de informație și cea de document. ^[1]

 

III. Scurte critici punctuale.

Dreptul de acces la la informaţiile deţinute de către autorităţile publice, cunoscut şi sub denumirea „dreptul de a cunoaşte" este considerat de o importanţă fundamentală pentru funcţionarea efectivă a statelor democratice deoarece implică stabilirea unei relaţii de încredere faţă de autorităţi şi instituţii publice şi de participare la viaţa publică a fiecărei persoane. Dreptul de acces la informaţiile de interes public reprezintă o componentă a dreptului fundamental al libertăţii de expresie consacrat de art. 19 din Declaraţia universală a drepturilor omului (1948), care arată că liberatea de expresie conţine libertatea de a căuta / a solicita, a primi şi a împărtăşi informaţii şi idei prin orice mijloc şi indiferent de frontiere. De asemenea, accesul la informaţiile de interes publi este recunoscut şi de art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului referitor la libertatea de exprimare.

La baza acestei reglementări s-a avut în vedere că publicul are dreptul să ştie cum este exercitată puterea şi cum sunt cheltuiţi banii publici, dat fiind că organismele publice sunt alese de cetăţeni şi susţinute de acestea, prin taxele achitate. Astfel, Consiliul Europei, în Convenţia privind accesul la documente oficiale (2009) a statuat că toate documentele oficiale sunt, în principiu, publice şi pot fi refuzată comunicarea doar pentru protecţia altor drepturi şi interese legitime. Recomandarea R__(2002)2 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind accesul la documentele oficiale conţine recomandarea că „statele membre ar trebui să garanteze dreptul oricărei persoane de a avea acces, la cerere, la documentele oficiale deţinute de autorităţile publice. Acest principiu ar trebui să se aplice fără discriminare pe niciun motiv, inclusiv pe cel de origine naţională.

Statele membre pot limita dreptul de acces la documentele oficiale. Limitările ar trebui să fie stabilite exact în lege, să fie necesare într-o societate democratică şi să fie proporţionale cu obiectivul protejat (...)".

De asemenea, Uniunea Europeană recunoaşte transparenţa ca unul din principiile-cheie ale funcţionării sale. Astfel, articolul 10 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că procesul decizional deschis se desfăşoară „cât mai aproape de cetăţean". Articolul 11 prevede că atât persoanele fizice, cât şi asociaţiile reprezentative ar trebui să aibă posibilitatea de a-şi face cunoscute opiniile şi de a face schimb public de opinii în toate domeniile de acţiune ale Uniunii.

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene extinde aceste aspecte. Aceasta prevede că instituţiile UE sunt obligate să acţioneze în mod public şi să se asigure că persoanele fizice sau juridice care au reşedinţa sau sediul social într-o ţară a UE pot avea acces la documente (articolul 15).

Aceste principii sunt reflectate de dreptul naţional, respectiv în dispoziţiile Legii nr. 544/2001, care au fost edictate pentru a proteja accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, care constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României (art. 1). Definiţia informaţiei de interes public se regăseşte la art. 2 lit. b) din aceeaşi lege şi este orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.

Pe lângă obligaţia de a pune la dispoziţia oricărei persoane, chiar fără a justifica un interes (doar în considerarea dreptului de fi informat), informaţiile de interes public, instituţiile şi autorităţile publice au obligaţia de a publica din oficiu anumite informaţii de interes public, legiuitorul confirmând rolul instituţiei publice de a fi în slujba oricărei persoane, din care decurge efortul de a transparentiza propria activitate, în ideea deschiderii către adevăraţii beneficiari ai serviciului pe care instituţia ori autoritatea îl oferă şi a creşterii încrederii publice.

Informația de interes public este chintesența legii analizate. Având în vedere importanța noțiunii, legiuitorul a  optat și în acest caz pentru o definiție exhaustivă, instituind două izvoare ale informațiilor de interes public: activitatea autorităților sau instituțiilor publice, înțeleasă sub aspect organizatoric, structural sau procedural și consecințele din exercitarea acestei activități, lărgind astfel sfera interesului public către finalitatea concretă a acțiunilor întreprinse.

În acest sens, este lipsită de importanță forma în care informația de interes public este deținută de instituția ori autoritatea publică. Sunt străine cauzei dar și doctrinei și jurisprudenței în materie considerentele în acord cu care legea obligă la comunicarea informațiilor și nu la documente care rezultă din activitatea sau au legătură cu activitatea instituției. Este o restrângere excesivă și nelegală a dreptului la informație. De vreme ce legea afirmă că "Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, …. constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice", interpretarea dispoziţiilor edictate în vederea aplicării acestui principiu nu poate determina o restricţionare nejustificată a accesului la astfel de informaţii.

De altfel, o altă instanță de judecată din cadrul aceleiași Curți de Apel Oradea, într-o cauză ce are ca obiect refuzul de comunicare a unor informații de interes public a stabilit că: Cu privire la această problemă juridică, în acord cu judecătorul fondului, Curtea are în vedere că din interpretarea sistematică și teleologică a ansamblului dispozițiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public reiese că nu există o obligație a autorităților publice de a comunica informații de interes public pe care nu le dețin și nicio obligație de efectuare a unei activități de documentare și de coroborare a mai multor informații existente în evidențele instituției sau autorității publice pentru a putea obține și comunica informația exact solicitată.

Este adevărat că nu există nicio dispoziție expresă în acest sens în cuprinsul Legii nr. 544/2001, însă, o asemenea concluzie rezultă în mod evident din interpretarea sistematică și teleologică a ansamblului dispozițiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public.

Astfel, instanța de control judiciar are în vedere că prevederile art. 9 și 11 din actul normativ menționat reglementează situația persoanelor care solicită informații care implică realizarea de copii de pe documentele deținute de autoritatea sau instituția publică precum și a persoanelor care efectuează studii și cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu, legea statuând în aceste cazuri să efectuarea copiilor de pe documentele deținute de autoritățile publice se realizează pe cheltuială proprie și că persoanele care efectuează studii și cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorității sau al instituției publice.

Or, trebuie observat că niciunul dintre cazurile menționate anterior legiuitorul nu a consacrat obligația autorității publice căreia I s-a adresat solicitarea de a prelucra în vreun fel informațiile deținute și de a contribui ea însăși la realizarea studiului sau a cercetării efectuate de către solicitant.

Plecând de la aceste premise juridice, contrar susținerilor recurentului, Curtea constată că atât timp cât intimatul i-a comunicat recurentului răspunsul la solicitarea de informații de interes public în sensul că deține informațiile solicitate doar sub forma documentelor expres prevăzute de OMJ nr. 1322/C/2017, un astfel de răspuns nu echivalează cu un refuz nejustificat de comunicare a informațiilor solicitate, intimatul neavând obligația de a identifica, corobora, sintetiza și comunica informațiile solicitate în altă formă decât cea în care se găsesc în evidențele instituției. ^[2]

În continuare, surprinde raționamentul instanței de recurs conform căruia reclamantul recurent nu a arătat, în raport cu prevederile art. 6 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 544/2001, care este informația de interes public solicitată și care ar rezulta din adresa a cărei comunicare o solicită.

Raportat la starea de fapt, este evident că administrația penitenciarului a identificat informația solicitată, pârâta indicând punctual că frecvența întâlnirilor din cadrul programului de reintegrare socială a fost modificată prin adresa comunicată de Administrația Națională a

Penitenciarelor- Direcția de Reintegrare Socială. Or, întregul litigiu are la bază întocmai refuzul Penitenciarului Oradea de a transmite, în fotocopie, adresa în cauză. Legea nr. 544/2001 nu obligă petiționarul să demonstreze că ceea ce solicită prin cerere este de interes public. Regula în materie este aceea că informațiile sunt publice. Demonstrarea incidenței vreuneia dintre excepțiile prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 12 din Legea nr. 544/2001 cade în sarcina pârâtei, care este obligată să motiveze că ar opera vreo excepție de la regulă.

IV. Concluzii.

Art. 6 din Convenție impune, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

De asemenea, tot în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene, noţiunea de proces echitabil presupune ca instanţa internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Prima instanţă nu a motivat soluţia pronunţată, deoarece a procedat doar la preluarea susţinerilor pârâtei expuse în concluziile scrise, fără a prezenta propriul raţionament juridic.

 

^[1]Decizia nr. 544/CA/2024 – R din 31.10.2024 a Curții de Apel Oradea, Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 424/111/CA/2024;

^[2]Decizia nr. 535/CA/2024 – R din 25.10.2024 a Curții de Apel Oradea, Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 423/111/CA/2024;

« Înapoi