În Capitolul V din Legea nr. 254/2013, legiuitorul primar a recunoscut persoanelor private de libertate, printre altele, dreptul la muncă, textul legal având următorul conținut:

Art. 78: Dreptul la muncă

Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.

Am considerat (de fapt, continuăm să o facem) că sintagma li se poate cere să muncească este neconstituțională și se opune prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție. Mai exact, nu este respectat principiul previzibilității. În baza acestora am redactat și promovat cererea de sesizare a Curții Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate a sintagmei în cauză.

Judecătoria Gherla a fost instanța de trimitere care a dispus sesizarea curții de contencios constituțional.

Pentru a convinge judecătorii Curții, de neconstituționalitatea sintagmei li se poate cere să muncească din cuprinsul art. 78 din Legea nr. 254/2013, am dezvoltat criticile pornind de la opinia doctrinară, conform căreia dacă reducem principiul legalităţii la esenţa sa, vom observa că temelia acestuia este previzibilitatea. [1]

Am arătat faptul că, raportat la forma textului de lege, destinatarul normei- persoana privată de libertate, nu îți poate regla conduita. Ceea ce se prezintă ca un drept recunoscut deținutului, pare a fi de fapt o vocație. Altfel spus, acesta trebuie să aștepte ca administrația penitenciarului să îi solicite exercitarea dreptului, demers care se opune noțiunii de drept recunoscut unui subiect. 

Așteptăm cu interes decizia instanței de control constituțional.

[1] Cristina Tomuleț, Intepretarea în Dreptul penal, Universul Juridic, 2023, p. 202