« Înapoi

I. Aspecte introductive.

Materialul își propune să dezvolte unele critici cu privire la ceea ce instanța din cadrul Curții de Apel Cluj a numit un reviriment jurisprudențial în legătură cu competența generală și materială privind controlul de legalitate al refuzului unității penitenciare de a răspunde unei cereri, formulată de o persoană condamnată, în baza Legii nr. 544/2001.

Analiza analitică va include trimiteri la noțiunile de reviriment și reviriment jurisprudențial, la conflictul juridic ce a generat litigiul, la soluțiile organelor judiciare care au condus la conflictul negativ de competență precum și la decizia curții de apel, chemată în soluționarea acestui conflict.

II. Starea de fapt.

Persoana condamnată s-a adresat administrației penitenciarului cu o cerere, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 544/2001, prin care a solicitat comunicarea unor asemenea informații. Unitatea nu a răspuns petiției, invocând diferite motive de drept. A fost sesizată instanța competentă conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 544/2001, și anume secția de contencios administrativ din cadrul tribunalului din circuscripția de domiciliu a persoanei condamnate. Profităm de ocazie, pentru a preciza că, în astfel de situații, nu prezintă relevanță unitatea penitenciară în care deținutul își execută pedeapsa privativă de libertate. Asta deoarece, conform considerentelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, persoana încarcerată rămâne titulara noțiunii de domiciliu, sens în care competența este dată în raport de domiciliul acesteia și nu de penitenciarul de executare.

Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de către pârâta- administrația penitenciarului și a dispus declinarea cererii de chemare în judecată către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din penitenciarul pârât și în care era încarcerat condamnatul.

La rândul său, judecătorul de supraveghere și-a declarat necompetența, luând naștere conflictul negativ de competență, fiind sesizată instanța superioară în grad instanței din cadrul conflictului. Aceasta a fost Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

III. Soluția Curții și revirimentul jurisprudențial propus.

Pentru acuratețe, redăm integral considerentele dezvoltate de instanță:

Potrivit art. 9 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerile deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute de această lege.

În același sens, art. 56 alin. 2 și alin. 6 lit. a) din Legea nr. 254/2013 stabilește că împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de această lege, luat de administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, iar acesta soluționează plângerea prin încheiere motivată. În cazul admiterii plângerii, se dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului ori obligarea administrației penitenciarului să ia măsurile legale care se impun.

Capitolul V din Legea nr. 254/2013 enumeră expres drepturile persoanelor condamnate: libertatea conștiinței, a opiniilor și a credințelor religioase, dreptul la informație, dreptul la consultarea documentelor de interes personal, dreptul la asistență juridică, dreptul la petiționare și dreptul la corespondență, dreptul la convorbiri telefonice, dreptul la comunicări online, dreptul la plimbare zilnică, dreptul de a primi vizite și dreptul de a fi informat cu privire la situațiile familiale deosebite, dreptul la vizită intimă, dreptul de a primi, cumpăra și deține bunuri, dreptul la asistență medicală, tratament și îngrijiri, dreptul la asistență diplomatică, dreptul la încheierea căsătoriei, dreptul de a vota, dreptul la odihnă, și repausul săptămânal, dreptul la muncă, dreptul la învățământ, dreptul la hrană, ținută și cazarmament și condiții minime de cazare.

Art. 59 din Legea nr. 254/2013- reglementând dreptul la informație- precizează că dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informațiile de interes public nu poate fi îngrădit, cu mențiunea că accesul persoanelor condamnate la informațiile de interes public se realizează în condițiile legii.

Prin urmare, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate verifica doar măsurile luate de administrația penitenciarului, ce pot constitui încălcări ale drepturilor persoanelor private de libertate enumerate în capitolul V al legii, inclusiv dreptul la informație reglementat de art. 59 din Legea nr. 254/2013.

Este adevărat că judecătorul de supraveghere a făcut trimitere la o jurisprudență din care rezultă că în cauze similare prezentei spețe instanțele de contencios și-au reținut competența pe temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, însă Curtea reține că se impune un reviriment de jurisprudență în lumina Deciziei R.I.L. nr. 3/2023 referitoare la interpretarea și aplicarea art. 9 alin. 2 lit. a) și art. 56 alin. 2 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și a art. 5 alin. 2 și art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (a se vedea în acest sens paragraful 90 din această decizie de principiu).

Așadar, în mod corect a reținut Tribunalul Maramureș incidența dispozițiilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 254/2013 câtă vreme cererea de informații are legătură directă cu activitatea medicală a penitenciarului în care este încarcerat reclamantul, privindu-l și pe acesta, caz în care acest act normativ se plică cu prioritate în raport de dispozițiile Legii nr. 544/2001.

Cât privește petitul de acordare a daunelor morale, Curtea reține că numai organul cu activitate jurisdicțională se poate pronunța asupra cererii prin disjungerea și trimiterea acesteia instanței civile competente, cauza nefiind de competența instanțelor de contencios administrativ. ^[1]

 

IV. Reviriment și reviriment jurisprudențial.

Revirimentul reprezintă, în esență, un eveniment cu consecințe semnificative în legătură cu fapte, conduite, opinii sau altele și poate îmbrăca diferite forme, în diferite domenii (politică, economie, drept, cultură etc.). Revirimentul mai semnifică o schimbare bruscă în bine.

Revirimentul jurisprudențial face parte din jurisprudență, iar dacă funcţia jurisdicţională nu este şi una "creatoare de drept", revirimentul jurisdicţional, deşi profesat, rămâne un "eveniment" în interiorul sistemului jurisdicţional. ^[2]

În doctrină, se apreciază că "problema" revirimentului jurisprudențial își are sursa și motivația în tensiunea inevitabilă și perpetuă, de altfel unanim recunoscută, dintre "evoluția dreptului", inclusiv a operei de interpretare și de aplicare a lui de către instanțele judecătorești, în circumstanțe niciodată absolut identice, și imperativul, considerat elementar, de "stabilitate", "previzibilitate", "securitate juridică" și/sau de "credință legitimă" în ceea ce legea însăși a statuat. ^[3]

Mai trebuie precizat că revirimentul jurisprudențial este manifestarea vieții dreptului, semnul adaptării lui la fapte iar acesta poate opera numai în coordonare cu dreptul la un proces echitabil și cu principiul protecției încrederii legitime.

V. Considerentele noastre cu privire la chestiunea de drept.

Este adevărat faptul că Legea nr. 254/2013 recunoaște dreptul persoanelor condamnate la informații de interes public, sediul materiei fiind art. 59 din actul normativ, însă, este la fel de adevărat că și Legea nr. 544/2001 recunoaște acest drept. În cuprinsul art. 6 din cea din urmă lege, este stipulat că orice persoană poate solicita astfel de informații de interes public, fără a se distinge în privința calității persoanei.

Așa fiind, întregul conflict juridic trebuia privit doar din perspectiva Legii nr. 544/2001. Raționamentul Curții de Apel este că deținutul este titularul dreptului de a solicita informații de interes public, în acord cu art. 59 din Legea nr. 254/2013, sens în care sunt incidente atât normele substanțiale cât și cele procesuale prevăzute de aceasta. Per a contrario, dacă legea de executare a măsurilor și pedepselor privative de libertate nu recunoștea expres acest drept, persoana condamnată putea adresa o cerere de comunicare de informații de interes public? Răspunsul nu poate fi decât unul pozitiv deoarece acest drept este recunoscut de legea specializată în materie, Legea nr. 544/2001.

Un alt considerent avut în vedere de instanță este identitatea de părți din cauză (persoană încarcerată și administrația penitenciarului), condiție cerută de prevederile art. 56 alin. 2 din Legea nr. 254/2013 pentru ca o plângere adresată judecătorului de supraveghere a privării de libertate să fie admisibilă. La fel, ne întrebăm cum ar fi soluționat conflictul de competență Curtea, dacă cererea ar fi fost formulată de deținut către orice altă instituție, în afara penitenciarului de custodiere? Jurisdicția insitutită de Legea nr. 254/2013 permite judecătorului de supraveghere și judecătoriei, în calea de contestație, să analizeze legalitatea măsurilor unității penitenciare și doar a acesteia în raport de drepturile persoanei încarcerate.

În continuare, Legea nr. 254/2013 nu definește noțiunea de informație de interes public ori excepțiile din această materie. Acesta este motivul pentru care legiuitorul primar, în cuprinsul art. 59 alin. 2 din lege a stipulat că accesul la informațiile de interes public se realizează în condițiile legii. Acestă sintagmă face trimitere la legea specială în materie, Legea nr. 544/2001.

În cuprinsul legii care reglementează accesul la informațiile publice, sunt prevăzute norme de drept substanțial precum și de drept procesual. Actul normativ este unul complet, fiind instituită jurisdicția specială în materie, în cuprinsul art. 22 din Legea nr. 544/2001. Așa fiind, cel care se consideră lezat, poate sesiza secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Este o competență teritorială alternativă iar alegerea reclamantului este opozabilă instanței și pârâtei.

Sunt străine cauzei considerentele ICCJ dezvoltate în Decizia nr. 3/RIL din 2023, contrar opiniei Curții de Apel Cluj. Cu privire la controlul de legalitate privind ingerințele în exercitarea acestui drept la informații de interes public, ingerințe venite întocmai de la unitatea penitenciară, jurisdicția din Legea nr. 254/2013 devine inoperabilă. Legea specială în materie este și rămâne Legea nr. 544/2001, fără a prezenta vreo relevanță faptul că art. 59 din Legea nr. 254/2013 recunoaște acest drept, de rang constituțional de altfel.

VI. Totuşi, un reviriment inoportun sau eronat rămâne un reviriment, dar unul regretabil. În acest caz, a fost un accident jurisprudențial.

Nu suntem în totalitate de acord cu opinia doctrinară, conform căreia revirimentul jurisprudențial este atributul exclusiv al instanței supreme și că doar aceasta are autoritatea constituțională de a impune reorientarea tuturor celorlalte instanțe. Suntem însă de acord cu ideea  că în cazul celorlalte instanţe, inclusiv al curţilor de apel, "abaterea" acestora de la o jurisprudenţă consacrată şi constantă nu semnifică "reviriment", ci "accident jurisprudenţial", care, în cadrul controlului judiciar, va fi cu siguranţă înlăturat sau, prin hotărâri ulterioare date în cazuri similare, "accidentul" va fi marginalizat şi tratat ca atare. ^[4]

• Sentința civilă nr. 394 din 15 septembrie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 671/33/2023
• DELEANU Sergiu, Consideraţii cu privire la revirimentul jurisprudenţial la nivelul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, Revista Romana de Jurisprudenta 2 din 2013
• Rapport de sinthese, elaborat de D. Simon, în vol. "Le revirement de jurisprudence en droit europeen", sous la direction de E. Carpanio, Bruylant, 2012, p. 390 și urm.
• DELEANU Sergiu, Consideraţii cu privire la revirimentul jurisprudenţial la nivelul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, Revista Romana de Jurisprudenta 2 din 2013

^[1]Sentința civilă nr. 394 din 15 septembrie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 671/33/2023

^[2]DELEANU Sergiu, Consideraţii cu privire la revirimentul jurisprudenţial la nivelul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, Revista Romana de Jurisprudenta 2 din 2013

^[3]Rapport de sinthese, elaborat de D. Simon, în vol. "Le revirement de jurisprudence en droit europeen", sous la direction de E. Carpanio, Bruylant, 2012, p. 390 și urm.

^[4]DELEANU Sergiu, Consideraţii cu privire la revirimentul jurisprudenţial la nivelul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, Revista Romana de Jurisprudenta 2 din 2013

« Înapoi