Persoanele private de libertate pot avea în posesie bunuri, ca urmare fie a primirii acestora (de la aparținători, administrație), fie a cumpărării de la magazinele amenajate în interiorul unității de deținere. Sediul materiei este reprezentat de art. 70 din Legea nr. 254/2013, unde legiuitorul distinge între a primi bunuri și a efectua cumpărături:

Art. 70: Dreptul de a primi, cumpăra şi a deţine bunuri

(1)Persoanele condamnate au dreptul de a primi bunuri şi de a efectua cumpărături.

(2)Numărul şi greutatea pachetelor, categoriile de bunuri care pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către persoanele condamnate, precum şi procedura de primire, păstrare şi folosire se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

În aceeași notă, în Regulamentul de aplicare a legii, avem un regim juridic distinct pentru primirea bunurilor și altul pentru cumpărarea acestora:

Art. 148: Greutatea, numărul pachetelor şi categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate

(1)Deţinuţii au dreptul de a primi, cumpăra, păstra şi de a folosi pe perioada detenţiei bunuri de natura celor prevăzute în anexa nr. 1.

Pornind de la prevederile art. 148 alin. 6 din Regulament, unii directori de penitenciare consideră că posedă o competență privind instituirea unor reguli de igienă și de siguranță în ceea ce privește cumpărarea de bunuri alimentare. Interesant este că nu vom găsi decizii asumate, emise în acest sens. Mai simplu, astfel de măsuri sunt impuse angajaților operatorului economic, penitenciarului și deținutului verbal.

(6)Primirea, folosirea şi păstrarea bunurilor, inclusiv a celor alimentare, se fac cu respectarea regulilor de igienă şi a măsurilor de siguranţă impuse de administraţia penitenciarului.  

Evident, textul infralegal face referire clară doar la ipoteza primirii, excluzând expres situația cumpărării unor asemenea bunuri. Înțelegem raționamentul de a controla tot ceea ce intră întrun penitenciar, mai ales în actualul context privind consumul și traficul de droguri și diferite substanțe. Ceea ce nu înțelegem și nu putem admite este să atingem ori să păstrăm un asemenea deziderat prin încălcarea drepturilor persoanei custodiate. Este o pantă alunecoasă care deschide posibilitatea unor abuzuri din partea penitenciarelor care funcționează în virtutea legii.

Mai important, în primul alineat din cuprinsul Capitolului V din Legea nr. 254/2013, dedicat drepturilor persoanelor condamnate, legiuitorul primar a stipulat fără echivoc că:

 (1)Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege.