« Înapoi

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.07.2023, reclamantul Erli Zsolt - Csaba a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea prevederilor art. 287 alin. (5) şi (6) din Anexa la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4800/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este privat de libertate din anul 2016 şi este încarcerat în Penitenciarul Oradea, în prezent fiind student la U.B.B. A precizat reclamantul că Penitenciarul Baia Mare este profilat pe regimurile de executare semideschis şi deschis, sens în care perioadele de încarcerare sunt temporare, fiind transferat regulat de la Penitenciarul Oradea la cel din Baia-Mare pentru a fi prezent la termenele de judecată fixate de instanţele din Maramureş, iar un astfel de transfer temporar poate dura între 5 zile, respectiv şi 30 de zile.

Începând cu luna iunie 2022, Administraţia Penitenciarului Baia-Mare l-a prezentat pe reclamant, sub escortă, la sediul Facultăţii de Drept din Cluj-Napoca, în fiecare sesiune pentru susţinerea examenelor universitare. Referitor la ordinul contestat, reclamantul a învederat că acesta a fost emis în baza prevederilor art. 15 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 254/2013, în vreme ce la art. 70 al Capitolului V din Legea nr. 254/2013 sunt prevăzute drepturile persoanelor condamnate, respectiv de a primi, a cumpăra şi a deţine bunuri.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 70 alin 2 din Legea nr. 254/2013 „ Numărul și greutatea pachetelor, categoriile de bunuri care pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de către persoanele condamnate, precum și procedura de primire, păstrare și folosire se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.”

Acest regulament a fost adoptat prin H.G. nr. 157/2016 care la art. 109 prevede măsurile în cazul deţinuţilor transferaţi pentru o perioadă scurtă de timp într-un alt penitenciar. S-a menţionat că la sfârşitul lunii martie 2023, reclamantul a formulat o cerere către Ministerul Justiţiei prin care a solicitat revocarea prevederilor art. 287 alin. 5 şi 6 din ordinul în cauză, cerere care a fost redirecţionată către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, aceasta din 2 urmă comunicându-i, în esenţă, că prevederile criticate respectă normele legale cu putere superioară. Reclamantul invocă încălcarea principiului legalităţii, întrucât conform prev. art. 15 alin. 3 din Legea nr. 254/2013, legiuitorul a acordat competenţă Ministerului Justiţiei în ceea ce priveşte elaborarea regulamentului necesar siguranţei penitenciarelor.

Tot legiuitorul a definit noţiunea de siguranţă a deţinerii, în cuprinsul dispoziţiilor art. 15 alin. 1 şi 2 din lege, fără a corela conceptul cu dreptul persoanelor condamnate de a primi, achiziţiona şi primi bunuri. Prin urmare, susţine reclamantul, dacă atribuţia legală de apreciere este străină organului emitent, este încălcat principiul legalităţii. Aşa fiind, dispoziţiile art. 287 alin. (5) şi (6) din OMJ nr. 4800/2018 se prezintă ca fiind nelegale, deoarece Ministerul Justiţiei nu a fost investit printr-o normă legală cu un drept de apreciere asupra exercitării de către persoanele private de libertate de a primi, cumpăra şi deţine bunuri.

Conform art. 70 alin. 2 din Legea nr. 254/2013, această atribuţie legală revine Guvernului în cadrul Regulamentului de aplicare a legii. În sprijinul susţinerilor sale, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1 alin. 5 din Constituţie mart. 15 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 254/2013, art. 70 alin. 2 din aceeaşi lege, art. 13 lit. b, art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000, cu referire şi la art. 7 şi 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată (f.28).

În susţinerea poziţiei procesuale a arătat că, Ordinul ministrului justiţiei nr. 4800/C/2018 a fost emis în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont, totodată, de prevederile art. 13 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

Actul atacat a fost a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1065 bis din 17 decembrie 2018, fiind modificat prin OMJ nr. 4187/C/2022 din 13 septembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4.800/C/2018, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 919 din 20 septembrie 2022. În conformitate cu art. 15 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, „Masurile necesare pentru siguranţa penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiţiei." Totodată, art. 13 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, stabileşte scopul asigurării siguranţei penitenciarelor.

Potrivit acestui articol, „(1) Activităţile desfăşurate de administraţia penitenciară pentru realizarea siguranţei deţinerii constau în luarea măsurilor de pază, escortare, însoţire, supraveghere, precum şi de menţinere a ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor urmăresc ca:

1. a) toate penitenciarele să fie conforme în ceea ce priveşte sistemele de siguranţă perimetrului, a secţiilor de deţinere şi a locurilor în care au acces deţinuţii;
2. b) accesul şi circulaţia deţinuţilor în interiorul şi în afara penitenciarului să se efectueze în conformitate cu dispoziţiile legii;
3. c) accesul şi circulaţia altor persoane şi a autovehiculelor în interiorul penitenciarului să fi limitate la strictul necesar;
4. d) tocurile şi momentele vulnerabile din penitenciar să fie gestionate în mod eficient;
5. e) ameninţările la adresa securităţii penitenciarului să fie descurajate prin luarea unor măsuri specifice, inclusiv prin efectuarea de percheziţii;
6. f) controlul antiterorist şi de specialitate să se efectueze asupra tuturor persoanelor ş autovehiculelor care intră în penitenciar;
7. g) folosirea mijloacelor de constrângere şi imobilizare să fie autorizată numai în cazării strict prevăzute de lege;

h)bunurile şi valorile aflate în administrare să fie păzite şi apărate.

(2) Măsurile necesare pentru siguranţa locurilor de deţinere, precum şi amenajările dispozitivele, personalul şi dotarea acestuia, mijloacele tehnice pentru supraveghere şi controlul perimetrelor, a spaţiilor interioare şi a căilor de acces sunt stabilite prin regulamentul prevăzut ia art. 15 alin. (3) din Lege."

OMJ nr. 4800/C/2018 a respectat procesul legislativ impus de lege, precum şi întreg circuitul decizional şi procedura de transparenţa decizională, actul normativ fiind publicat pe pagina  de internet a Ministerului Justiţiei, prilej cu care orice persoană interesată ar fi putut formula observaţii.

În cadrul procedurii de consultare, proiectul a fost transmis spre analiză structurilor di Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate acesteia. Prin urmare, la elaborarea actului normativ au fost respectate toate exigenţele impuse de normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, precum şi cete prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Pârâtul a precizat că, în conformitate cu prevederile infra – legale a căror anulare s-a solicitat, prin bagaj de mână se înţelege bunurile reprezentate de obiecte personale de mici dimensiuni ce nu pot fi păstrate până la înapoierea din transfer. Legiuitorul a avut în vedere ca bagajul de mână să aibă o greutate de 10 kg, sens în care să îi permită persoanei private de libertate să păstreze asupra sa doar articolele de îmbrăcăminte specifice anotimpului, obiecte de igienă personală, ţigări şi alimente, necesare pe timpul transferului temporar.

Prevederea legată instituie o regulă necesară şi suficientă, fiind temeinic justificată, legiuitorul luând în considerare şi situaţia în care persoanele private de libertate, aflate în transfer temporar, nu sunt retransferate în locul de deţinere de expediţie, astfel că, în conformitate cu art. 287 alin. (7) din O.M.J. nr. 4800/2018, bagajul rămas va fi transferat la locul de deţinere de custodie, în limita spaţiilor de bagaje disponibile.

Cu privire la criticile privind încălcarea art. 70 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pârâtul a susţinut că reclamantul face o confuzie între noţiunea de „bagaj" şi „drept de a primi, cumpăra şi a deţine bunuri" Astfel, din analiza dispoziţiilor legale în discuţie, respectiv a art. 287 alin. (5) şi (6) din OMJ n. 480O/C/2O18, pe de-o parte, şi a art. 70 din Legea nr. 254/2013, pe de altă parte, reiese că dispoziţiile criticate de reclamant nu conţin nicio limitare a dreptului de a primi, cumpăra sa deţine bunuri, acesta rămânând proprietarul/posesorul bunurilor, indiferent dacă acest sunt în penitenciarul în care îşi execută pedeapsa ori dacă acestea sunt parţial în acel penitenciar şi parţial (în limita a 10 kg) împreună cu deţinutul în penitenciarul în care a fost transferat temporar.

Greutatea de 10 kg a bagajelor este corelată cu greutatea pachetelor pe care le pot primi deţinuţii (potrivit art. 148 alin. 4 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, aprobat prin HG nr. 157/2016), aceştia având dreptul de a primi, lunar, un pachet cu produs alimentare în greutate de maxim 10 kg, la care se poate adăuga o cantitate de maxim 6 kg de fructe şi legume.

Prin urmare, dispoziţiile art. 287 alin. (5) şi alin. (6) din OMJ nr. 4800/C/2018 nu încalcă dispoziţiile invocate de reclamant, întrucât art. 70 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 şi cele al Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 254/2013 reglementează dreptul deţinuţilor de a primi, cumpăra şi deţine bunuri.

Dreptul în discuţie nu este discreţionar şi este supus unor limitări inerente, care interesează atât siguranţa penitenciarelor, cât şi normele de siguranţă sanitară ori de sănătate publică De asemenea, nu sunt încălcate nici prevederile art. 15 alin. (1) - (3) din Legea nr. 253/2013 OMJ nr. 4800/C/2018 fiind adoptat tocmai în temeiul obligaţiei legale prevăzute de art. 1 alin. (3). Mai mult, potrivit art. 15 alin. (2), „Activităţile desfăşurate de administraţia penitenciarului pentru realizarea siguranţei deţinerii constau în luarea măsurilor de pază escortare, însoţire şi supraveghere, în scopul menţinerii ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor", aşa încât este evident că stabilirea unor reguli, fie ele chiar constrângătoare pentru deţinuţi, cu privire la tranzitul deţinuţilor este perfect explicabilă şi justificată de chiar dispoziţiile legislaţiei primare, nevoia impunerii unor reguli cu privire la tranzit fiind justificată de nevoia menţinerii siguranţei deţinuţilor şi a bunurilor acestora.

Astfel, analizând prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, coroborat cu prevederile art. 13 alin. (2) şi cu prevederile art. 148 alin. (6) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, stabilirea măsurilor necesare pentru siguranţa locurilor de deţinere, inclusiv în ceea ce priveşte primirea, folosirea şi păstrarea bunurilor, prin ordin al ministrului justiţiei, precum şi impunerea unor astfel de măsuri de către administraţia penitenciarului sunt în acord cu prevederile legale instituite la nivelul legislaţiei primare şi secundare. S-a subliniat că legislaţia naţională oferă posibilitatea audierii prin videoconferinţă a persoanelor private de libertate, existând, prin urmare, un mecanism alternativ perfect aplicabil în cazul în care persoana privată de libertate desfăşoară activităţi educative, lucrative ori de reintegrare socială în penitenciarul în care îşi execută pedeapsa.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Prin prezenta acțiune, reclamantul solicită anularea parţială a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4800/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, şi anume a prevederilor art. 287 alin. (5) şi (6) din Regulament, care au următorul conţinut:

 „ (5) În cazul în care persoana privată de libertate este transferată temporar, pentru a fi prezentată în faţa organelor judiciare sau pentru a fi internată într-un penitenciar spital, aceasta va fi însoţită doar de bagajul de mână, a cărui greutate nu va depăşi 10 kg.

(6) Bagajul de mână are un număr limitat de obiecte şi bunuri personale, cazarmament şi îmbrăcăminte specifică anotimpului, obiecte de igienă personală, ţigări şi alimente ce nu ar putea fi păstrate până la înapoierea din transfer. La bagajul de mână, persoana privată de libertate are acces doar în locurile de deţinere de tranzit.”

Prin intermediul criticilor de nelegalitate aduse prevederilor infra - legale precitate, reclamantul a susţinut, pe de o parte că emitentul actului normativ, Ministerul Justiţiei şi-a depăşit competenţa de reglementare, încălcând prerogativele legale atribuite Guvernului prin dispoziţiile art. 70 alin. 2 din Legea nr. 254/2013 şi, pe de altă parte, că soluţiile normative cuprinse în art. 287 alin. (5) şi (6) din Regulamentul privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor contravin unei dispoziţii cuprinse într-un act normativ cu forţă juridică superioară, respectiv art. 70 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Contrar argumentelor reclamantului, instanţa reţine, urmare a interpretării logice, sistematice şi teleologice a textului, că textele infra - legale criticate nu depăşesc cadrul stabilit de actul normativ superior pe baza şi în executarea căruia a fost emisă norma regulamentară.

Astfel, sub un prim aspect, reclamantul a susţinut că măsurile instituite prin art. 287 alin. 5 şi (6) din Regulamentul privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor vizează exercitarea dreptului de a primi, cumpăra şi a deţine bunuri, prevăzut de art. 70 alin. 1 din Legea nr. 254/2013, iar competenţă de reglementare a modalităţii de exercitare a acestui drept a fost atribuită în mod legal Guvernului, conform art. 70 alin. 2 din acelaşi act normativ. Curtea de Apel reţine că Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4800/C/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost emis în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 13 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu art. 15 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, „Măsurile necesare pentru siguranţa penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiţiei”. Scopul asigurării siguranţei penitenciarelor este definit în cuprinsul art. 13 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, care are următorul conţinut

„(1) Activităţile desfăşurate de administraţia penitenciară pentru realizarea siguranţei deţinerii constau în luarea măsurilor de pază, escortare, însoţire, supraveghere, precum şi de menţinere a ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor urmăresc ca: a) toate penitenciarele să fie conforme în ceea ce priveşte sistemele de siguranţă perimetrului, a secţiilor de deţinere şi a locurilor în care au acces deţinuţii; b) accesul şi circulaţia deţinuţilor în interiorul şi în afara penitenciarului să se efectueze în conformitate cu dispoziţiile legii; c) accesul şi circulaţia altor persoane şi a autovehiculelor în interiorul penitenciarului să fi limitate la strictul necesar; d) locurile şi momentele vulnerabile din penitenciar să fie gestionate în mod eficient; e) ameninţările la adresa 5 securităţii penitenciarului să fie descurajate prin luarea unor măsuri specifice, inclusiv prin efectuarea de percheziţii; f) controlul antiterorist şi de specialitate să se efectueze asupra tuturor persoanelor şi autovehiculelor care intră în penitenciar; g) folosirea mijloacelor de constrângere şi imobilizare să fie autorizată numai în cazuri strict prevăzute de lege; h) bunurile şi valorile aflate în administrare să fie păzite şi apărate.

(2) Măsurile necesare pentru siguranţa locurilor de deţinere, precum şi amenajările dispozitivele, personalul şi dotarea acestuia, mijloacele tehnice pentru supraveghere şi controlul perimetrelor, a spaţiilor interioare şi a căilor de acces sunt stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 15 alin. (3) din Lege”

Faţă de aceste dispoziţii legale, Curtea reţine că normele cuprinse la art. 287 alin. (5) şi (6) din Regulamentul privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost adoptate în limitele competenţei recunoscute de lege Ministrului Justiţei, întrucât prevederile criticate reglementează în mod evident un aspect structural al siguranţei penitenciarelor şi locurilor de deţinere, respectiv accesul şi circulaţia deţinuţilor în interiorul şi în afara penitenciarului, iar abilitarea ministrului în acest domeniu a fost prevăzută, atât în cuprinsul art. 15 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, precum şi art. 13 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016. Este adevărat că art. 70 alin.1 din Legea nr. 254/2013, consacră dreptul persoanelor condamnate de a primi, cumpăra şi deţine bunuri, iar alineatul 2 al acestui articol stabileşte că „ (2) Numărul și greutatea pachetelor, categoriile de bunuri care pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de către persoanele condamnate, precum și procedura de primire, păstrare și folosire se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.”, însă impunerea unor restricții privind bunurile care pot însoţi persoanele private de libertate pe timpul unui transfer temporar este o măsură legală, luată în îndeplinirea atribuțiilor legale prevăzute de art. 15 din Legea nr.254/2013, în scopul menţinerii siguranţei penitenciarelor şi a locurilor de deţinere.

Legiuitorul face referire în cuprinsul art. 70 din Legea nr. 254/2013 la procedura de primire, păstrare si folosire a bunurilor primite şi cumpărate de persoanele private de libertate, aspecte care nu sunt însă reglementate prin normele criticate, care vizează un domeniu distinct, respectiv siguranţa penitenciarelor şi a locurilor de deţinere, instituind reguli privind organizarea şi executarea serviciului de pază, escortare, însoţire şi supraveghere a persoanelor private de libertate din locurile de deţinere aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Pe cale de consecință, prima critica de nelegalitate, referitoare la depășirea competenței de reglementare de către emitentul Ordinului nr. 4800/C/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nu poate fi reţinută, fiind neîntemeiată.

Cea de-a doua critică de nelegalitate identificată în cuprinsul acţiunii introductive se referă la existența unei contrarietăți între normele criticate şi dispoziţiile cuprinse de art. 70 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, potrivit căruia „(1) Persoanele condamnate au dreptul de a primi bunuri şi de a efectua cumpărături. (2) Numărul şi greutatea pachetelor, categoriile de bunuri care pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către persoanele condamnate, precum şi procedura de primire, păstrare si folosire se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi”. Art. 148 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte Greutatea, numărul pachetelor şi categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, astfel: „(1) Deţinuţii au dreptul de a primi, cumpăra, păstra şi de a folosi pe perioada detenţiei bunuri de natura celor prevăzute în anexa nr. 1. (2) Modalitatea de intrare în posesia fiecăruia dintre bunurile care pot fi păstrate şi folosite este prevăzută în anexa nr. 1. (3) Deţinuţilor le sunt interzise primirea, cumpărarea, deţinerea şi portul bunurilor şi obiectelor din metale preţioase şi pietre preţioase. (4) Deţinuţii au dreptul de a primi, lunar, un pachet cu produse alimentare în greutate de maximum 10 kg, la care se poate adăuga o cantitate de maximum 6 kg de fructe şi legume. (5) Pachetele prevăzute la alin. (4), precum şi bunurile şi obiectele prevăzute în anexa nr. 1 se primesc cu ocazia efectuării vizitelor. (6)

Primirea, folosirea şi păstrarea bunurilor, inclusiv a celor alimentare, se fac  cu respectarea regulilor de igienă şi a măsurilor de siguranţă impuse de administraţia penitenciarului. (7) Bunurile şi obiectele prevăzute în anexa nr. 1, precum şi produsele prevăzute la alin. (4) sunt supuse, în prezenţa deţinuţilor, controlului specific executat de personalul anume desemnat de către directorul locului de deţinere.” După cum se observă, nici din cuprinsul art. 70 din Legea nr. 254/2013 şi nici din norma infra legală precitată nu rezultă că dreptul de a primi bunuri şi de a efectua cumpărături poate fi exercitat în mod discreţionar.

Dimpotrivă, sunt evocate şi stabilite anumite limitări şi/sau excepţii, în acest sens fiind de remarcat alin. 6 al art. 148 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, în cuprinsul căruia se stipulează in mod explicit că „primirea, folosirea şi păstrarea bunurilor, inclusiv a celor alimentare, se fac cu respectarea regulilor de igienă şi a măsurilor de siguranţă impuse de administraţia penitenciarului”. Or, în conformitate cu art. 15 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, „Măsurile necesare pentru siguranţa penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiţiei”. Astfel fiind, dispoziţiile criticate din cuprinsul regulamentului aprobat prin ordinul ministrului justiţiei doar fac aplicarea cadrului legal fixat prin reglementarea superioară, în sensul că stabilesc modul de desfăşurare a activităţilor necesare transferului persoanelor private de libertate de la un loc de deţinere la altul şi nu afectează în substanța sa dreptul prevăzut de art. 70 din Legea nr. 254/2013.

Regulile impuse în concret, în baza cărora persoana privată de libertate poate fi însoţită doar de bagajul de mână, a cărui greutate nu poate depăşi 10 kg şi care poate conţine un număr limitat de obiecte şi bunuri personale nu afectează substanţa însăşi a dreptului evocat de reclamant, ci doar circumstanţiază condiţiile în care activitatea de transfer a persoanelor private de libertate poate fi efectuată, în cazul în care persoana privată de libertate este transferată temporar. Curtea mai reţine că măsurile stabilite nu prezintă un caracter evident disproporţionat raportat la caracterul temporar al transferului, precum şi la mijloace de transport utilizate pentru transferarea persoanelor private de libertate de la un loc de deţinere la altul, fiind totodată adecvate şi necesare pentru garantarea siguranţei penitenciarelor şi a locurilor de deţinere.

Mai trebuie subliniat că instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui organului administrativ emitent și nu poate face o analiză de oportunitate a actului, ci doar de legalitate, înțelegând prin aceasta și analiza unui eventual exces de putere. Or, în litigiu, nu poate fi reţinută emiterea actului în mod nelegal, cu depăşirea marjei de apreciere a oportunităţii ce ţine de resortul autorității administrative.

In fine, trimiterea făcută de care reclamant la conţinutul art. 109 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, nu este de natură să susţină temeinicia criticilor de nelegalitate, întrucât această normă vizează cazarea şi drepturile deţinuţilor, potrivit regimului de detenţie, iar nu măsurile instituite pentru realizarea siguranţei deţinerii. Pentru toate aceste considerente, instanţa apreciază că normele criticate, şi anume dispoziţiile cuprinse la art. 287 alin. 5 şi (6) din Regulamentul privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt legale, în raport de motivele de nelegalitate formulate de reclamant şi, în raport de prevederile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

 Respinge, ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ERLI ZSOLT-CSABA, fiul lui Zoltan şi Imola-Malvina, având CNP 1850202245020, în prezent încarcerat în Penitenciarul Baia-Mare, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, sector V, CIF 4265841, având ca obiect anularea prevederilor art. 287 alin. (5) şi (6) din Anexa la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4800/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj.

Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, în data de 09 noiembrie 2023. [1]

Sentința a fost atacată cu recurs și se află în stadiu de raport, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

[1] Sentința civilă nr. 507/2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, dosarul nr. 733/33/2023, nepublicată.

« Înapoi