« Înapoi

Excepția de neconstituționalitate

a sintagmei de la pronunțare din cuprinsul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, text care contravine art. 21 și  art. 129 din Constituția României, cerere prin care solicităm:

1. Tribunalului Maramureș să dispună prin încheiere sesizarea Curții Constituționale pentru a soluționa excepția de neconstituționalitate

și

2. Curții Constituționale admiterea excepției de neconstituționalitate invocate și declarării neconstituționale a a sintagmei de la pronunțare din cuprinsul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

Art. 29

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

 

1. Obiectul excepției.
2. Cu titlu preliminar, se impune să precizăm faptul că această sintagmă a mai fost supusă controlului de constituționalitate, instanța de contencios constitutional reținând:
3. Totodată, Curtea a reţinut că natura imperativă a termenului de 48 de ore în cadrul căruia partea interesată poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanţa de judecată a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate are menirea de a da expresie principiului celerităţii şi al soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu. Din aceleaşi raţiuni, legiuitorul a instituit şi regulile speciale de procedură referitoare atât la exercitarea recursului ca singură cale de atac împotriva încheierii instanţei de judecată, cât şi la soluţionarea recursului în termen de 3 zile, fără ca prin aceasta să se poată susţine încălcarea dreptului de acces la instanţă sau a dreptului la apărare (a se vedea Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, paragraful 18, şi 01.08.2024 Decizia nr. 546 din 7 iulie 2020, paragraful 14) .
4. Curtea a mai observat că pregătirea, în condiţiile legii, a căilor de atac promovate reprezintă obligaţia părţii interesate, care trebuie să îşi manifeste diligenţa în acest sens (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 347 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012) . [1]

De asemenea, într-o altă decizie, aceeași Curte a statuat:

19. Din aceleaşi raţiuni legiuitorul a instituit şi regulile speciale de procedură referitoare atât la exercitarea recursului ca singură cale de atac împotriva încheierii instanţei de judecată, cât şi la soluţionarea recursului în termen de 3 zile, fără ca prin aceasta să se poată susţine încălcarea dreptului de acces la instanţă, la folosirea căilor de atac sau a dreptului la apărare. Curtea a mai observat că pregătirea, în condiţiile legii, a căilor de atac promovate reprezintă obligaţia părţii interesate, care trebuie să îşi 01.08.2024 manifeste diligenţă în acest sens (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 347 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că, fiind vorba despre un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 25 februarie 1975 pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 38). Pentru aceste motive, nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. [2]
20. Considerăm că se impune o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, pentru următoarele considerente.

Avem în vedere, în primul rând, cele reiterate de către Curte, printr-o decizie relativ recentă:

“51. Instanţele judecătoreşti, prin acţiunea lor, contribuie la realizarea securităţii juridice a persoanei, concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68). Acest principiu exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă (Decizia nr. 51 din 25 ianuarie

2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012).” [3]

 

3. Cât privește liberul acces la justiție și folosirea căilor de atac, suntem de părere că acestea sunt afectate de obligația de a declara recurs împotriva încheierii de respingere a sesizării Curții Constituționale, în termen de 48 de ore de la pronunțarea acesteia. Pot exista situații, precum cea din prezenta cauză, în care justițiabilul, din motive obiective și legitime, nu poate cunoaște soluția instanței, oricât de diligent s-ar comporta.

Opinăm faptul că, în această materie, ar fi mai potrivite soluții pe care le regăsim în Codul de procedură civilă, sens în care termenul de 48 de ore privind posibilitatea exercitării căii de atac a recursului prevăzut de art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, împotriva încheierii de respingere a sesizării Curții Constituționale, să curgă de la pronunțare pentru părțile prezente în sală iar pentru restul părților de la comunicare. Credem că o asemenea soluție ar fi adecvată și ar repune textul legal în matca sa de constituționalitate. 

 Instanța de contencios constitutional, pe terenul dispozițiilor art. 21 din Constituție a statuat:

“25. În continuare, Curtea reţine că accesul la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Aceste condiţionări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005).” [4]

4. În aceeași decizie, Curtea a dezvoltat considerente care se aplică și în cauza prezentă:

“24. În privinţa încălcării art. 21 din Constituţiei referitor la accesul liber la justiţie. Curtea reţine că acest drept constituţional reprezintă fundamentul art. 129 din Constituţie potrivit căruia "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, legiuitorul poate să reglementeze, în privinţa căilor de atac, termene, forma şi conţinutul, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate astfel cum prevede şi art. 126 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia "Competenţa Instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". De aceea, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie nu vizează numai acţiunea introductivă la prima instanţă de judecata, ci şi sesizarea oricăror altor instanţe care, potrivit legii, au competenţa de a soluţiona fazele ulterioare ale procesului, deci inclusiv cu privire la exercitarea căilor de atac, deoarece apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor presupune, în mod logic, şi posibilitatea acţionării împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate. Ca urmare, limitarea dreptului unor părţi ale unuia şi aceluiaşi proces de a exercita căile legale de atac constituie o limitare a accesului liber la justiţie (Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.200 din 15 decembrie 2004).”

Tribunalul Maramureș, secția penală, a admis cererea și a dispus sesizarea Curții Constituționale. În cuprinsul încheierii, instanța de trimitere nu și-a exprimat punctul de vedere cu referire la excepția invocată.

 

[1] Decizia 723/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''de la pronunţare'' din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 669 din data de 5 iulie 2022

 

[2] Decizia 714/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 338 din data de 18 aprilie 2018

 

[3] Decizia 283/2023 [A/R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 [cu referire la art. 297 alin. (1)] şi pct. 4 [cu referire la art. 298 alin. (1)], ale art. V, precum şi a sintagmei ''a unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluţionarea unui recurs în interesul legii'' din cuprinsul art. III pct. 1 [cu referire la art. 3 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 488 din data de 6 iunie 2023

 

[4] Decizia 462/2014 [A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3) şi art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 775 din data de 24 octombrie 2014.

« Înapoi