În cei aproape 10 ani de detenție, am fost student la trei specializări la nivel de studii de licență. Psihologie, Drept și jurnalism. Am exercitat acest drept în trei penitenciare de custodiere, fiecare unitate diferită ca răspuns la decizia de a urma cursuri universitare.

Am fost cel care a dus Ministerul Justiției în instanță pentru a modifica regulamentul de organizare a activităților de reintegrare socială din penitenciare, aprobat prin ordin de ministru. Am câștigat și am eliminat din dreptul pozitiv o condiție suplimentară, folosită abuziv de Penitenciarul Oradea.

Am fost cel care, încarcerat fiind, am cerut angajarea răspunderii civile delictuale a unităților penitenciare pentru încălcarea dreptului de a urma programe de studii universitare. Unele le-am pierdut, altele le-am câștigat și cele mai importante sunt pendinte. Urmează Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Am văzut cum Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, deși conștiente de grave omisiuni legislative în acest subdomeniu, ignoră problema și stau pasive, bazându-se pe concursul favorabil din partea instanțelor de judecată chemate să se pronunțe dar și pe optimizarea din partea unui anumit serviciu.

Fiind în măsură de a explica toate problemele în legătură cu exercitarea acestui drept esențial din partea unei persoane condamnate în contextul carceral, lansez din 2 mai seria de articole dedicată acestui subiect.

Posed o vastă jurisprudență în domeniu și o experiență care mă respnsabilizează să continui efortul de a convinge factorii decidenți că atunci când sistemul penitenciar închide toate ușile unui deținut care alege să își exercite acest drept, în realitate, pierdem cu toții. Nu doar deținutul în cauză.